Ce i-a propus Ursula von der Leyen noului președinte al SUA. UE vrea să elimine dependența de Rusia din acest sector
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a propus noului președinte al SUA, Donald Trump, ca Statele Unite să trimită mai multe gaze naturale lichefiate (GNL) către UE, pentru a înlocui cantitățile furnizate de Rusia unor state membre, dependente de importurile ieftine promovate de Kremlin.
După sabotarea conductelor Nord Stream, pe fondul invaziei din Ucraina, Uniunea Europeană (UE) a decis să adopte o politică de reducere a importurilor de gaze naturale ruseşti. Acestea au fost înlocuite parţial de gazele naturale lichefiate (GNL) importate în special din Statele Unite și transportate către terminalele din porturi cu nave cisternă.
Importurile de acest tip sunt mai costisitoare decât gazele naturale livrate prin conductele terestre. Din această cauză, unele state membre UE au preferat în continuare să importe gaz rusesc, prin conductele din Ucraina şi Turcia.
Noul președinte al SUA, Donald Trump, a promis în campania electorală că va impune taxe vamale asupra produselor europene pentru a diminua deficitul comercial înregistrat de SUA în relaţiile cu UE. Pentru a modera din timp intențiile liderului de la Casa Albă, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a purtat o discuţie telefonică cu Trump, imediat după realegerea acestuia.
„Cred că este foarte important să abordăm interesele noastre comune şi să începem negocieri. Deficitul comercial din relația SUA-UE poate fi diminuat nu prin măsuri punitive la adresa Europei, ci prin schimburi de valoare. Noi încă primim mult gaz din Rusia, aşadar de ce să nu-l înlocuim cu GNL-ul american? Ar fi o variantă mult mai ieftină pentru noi. Aceste livrări vor scădea semnificativ preţurile la energie dar și dependența membrilor de gazul rusesc”, a transmis Ursula von der Leyen.
Potrivit datelor europene, din totalul importurilor de gaz ale UE, un procent de 18% este reprezentat de livrările asigurate de Rusia, notează Le Figaro. În piața europeană a energiei, Statele Unite nu sunt singurul jucător important. Alți furnizori majori care rivalizează în acest sector sunt Norvegia, Regatul Unit, Qatar, Libia și Algeria.