Burduja: Deşi condiţiile meteorologice sunt deosebite, suntem pregătiţi din punct de vedere al sistemului energetic
Fenomenele meteorologice din ultima perioadă nu au cauzat probleme majore în sistemul energetic naţional, iar operatorii de distribuţie vor interveni prompt în zonele afectate, a anunţat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Conform unui comunicat al ministerului de resort, marţi dimineaţa a avut loc o reuniune a Comandamentului Energetic de Iarnă, în cadrul căreia s-a discutat despre stadiul pregătirilor pentru această perioadă cu temperaturi scăzute şi condiţii meteorologice deosebite.
"Toţi operatorii şi-au asumat că intervin şi vor interveni prompt pentru reconectarea consumatorilor în cel mai scurt timp posibil. Momentan există două linii de medie tensiune afectate în zona Brăila, cu 2.500 utilizatori nealimentaţi în judeţ şi două linii de medie tensiune în Bacău şi Iaşi cu probleme, 610 utilizatori fiind nealimentaţi în zonă. La acest moment, se intervine în teren pentru remediere. Fenomenul de ploaie îngheţată din ultimele zile îngreunează intervenţiile la mare înălţime, pe stâlpii de tensiune. Cu toate acestea, suntem pregătiţi şi nu există probleme majore la nivelul ţării. Continuăm să fim net exportatori de energie electrică", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Ministrul Energiei a subliniat că în ultimele două zile, România a beneficiat de o producţie de energie eoliană la valori ridicate, însă, în contextul gerului accentuat, este posibil ca această producţie să scadă. În acest caz se va compensa cu producţia din hidrocentrale şi centrale bazate pe gaz şi pe cărbune.
Producţia de huilă în Valea Jiului a crescut cu peste 30%, iar stocurile de cărbune sunt aproape de 11.000 de tone. În cursul zilei de miercuri, va porni şi Termocentrala Paroşeni, cu un aport de peste 1.200 MWh pe zi în sistemul energetic naţional. În ceea ce priveşte sectorul gazelor naturale, gradul de umplere la acest moment al depozitelor este de peste 80%, cu un surplus de peste 170 milioane mc faţă de anul trecut, relatează Agerpres.