Austria devine exportator regional de energie cu ajutorul Rusiei

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
austria rusia energie gaze
sursa: gettyimages.com/

Austria a exportat anul trecut mai multă energie decât a consumat, pentru prima dată în ultimele două decenii, în condiţiile în care livrările stabile de gaze naturale din Rusia şi consumul mai mic de electricitate au dat un impuls companiilor deţinute de statul austriac, transmite Agerpres.

Datele scot în evidenţă impactul inegal al crizei energetice declanşate de invazia rusească în Ucraina. În timp ce şocul preţurilor ridicate la electricitate şi gaze naturale i-a forţat pe consumatori să îşi reducă consumul, companii precum OMV AG şi Verbund AG au profitat prin exporturile mai mari de energie în ţările vecine Austriei.

Grupul OMV a raportat joi că Rusia i-a livrat toate cantităţile de gaze prevăzute în contractul pe termen lung semnat cu Gazprom, care se întinde până în 2040. În ultimul trimestru al anului trecut, acţionarul majoritar de la OMV Petrom a achiziţionat 5,3 teravaţi oră de gaze ruseşti în fiecare lună. Per total, Austria a importat o cantitate dublă de gaze faţă de ceea ce are nevoie economia sa, ceea ce a permis traderilor să vândă peste hotare puţin peste 90 de teravaţi oră de gaze naturale.

Situaţia este una similară în cazul energiei electrice, unde compania de stat Verbund AG este cea mai valoroasă companie din Austria. Consumul de electricitate a scăzut cu 5,3%, chiar dacă producţia de electricitate hidro ieftină a crescut cu aproape o cincime faţă de situaţia din 2022. Asta a permis Austriei să livreze anul trecut mai multă electricitate peste hotare decât a utilizat acasă, o premieră după anul 2003, potrivit E-Control.