Un an de la începutul revoluției AI. Cum s-a schimbat lumea. Ce zice ChatGPT

Dragoș Comache Data publicării: Data actualizării:
profimedia-0826067786
Sursa: https://www.profimediaimages.ro/

În urmă cu un an, OpenAI lansa ChatGPT, un chatbot cu inteligență artificială. În doar câteva luni, a devenit aplicația cu cea mai rapidă creștere din toate timpurile. A luat lumea tehnologiei cu asalt, a captat atenția, a atras critici și a alimentat neliniști existențiale.

Inteligența artificială generativă a încântat lumea de la început. Oamenii au fost uimiți de capacitate sa de a purta conversații care sună uman, de a redacta emailuri și eseuri, de a răspunde la întrebări complexe.

În doar două cinci zile de la lansare a depășit un milion de utilizatori. După două luni, în ianuarie 2023, aplicația avea în jur de 100 de milioane de utilizatori activi, arăta un studiu UBS citat de CNBC. În prezent, are aproximativ 180 de milioane de utilizatori activi, susține revista Nature.

Acest impact nu a fost deloc anticipat de OpenAI, compania din spatele chatbot-ului. De fapt, a început ca o demonstrație tehnologică. O lucrare MIT Technology Review publicată în martie, arată că, prin punerea la dispoziția publicului, OpenAI a vrut să-și prezinte cercetările și să colecteze date cu privire la eventualele probleme ale tehnologiei pe care a dezvoltat-o.

Ars Tehnica scrie că Liam Fedus, cercetător în cadrul OpenAI, a arătat în lucrarea respectivă că organizația sa nu au dorit să promoveze tehnologia ca un mare avans fundamental.

Impactul a fost însă uriaș. ChatGPT a devenit aplicația cu cea mai rapidă creștere din istorie în șase luni de la lansare. De asemenea, a declașat o cursă de lansare de programe similare în care s-au înscris toți giganții din industrie, dar și o mulțime de alte startup-uri care s-au grăbit să-și asigure finanțări de miliarde.

Google s-a grăbit să vină un răspuns pentru ChatGPT și a lansat în februarie Bard, un chatbot AI mai mult sau mai puțin comparabil. Nenumărați alți rivali au ajuns pe piață, precum cel mai recent Q de la Amazon, care are o abordare mai orientată spre afaceri. În plus, DeepMind, cel mai important laborator de cercetare a inteligenței artificiale al Google, este de așteptat să lanseze un chatbot de nouă generație, Gemini, înainte de sfârșitul anului.

Nebunia inteligenței artificiale generative a perturbat multe alte industrii, de la cloud computing și servicii pentru clienți, până la editarea filmelor și scrierea scenariilor.

Iar unul dintre beneficiari este Nvidia. Este prima și până acum singura companie de cipuri care s-a alăturat clubului select al giganților evaluați la peste 1.000 de miliarde de dolari. Este considerată cel mai mare câștigător al boom-ului inteligenței artificiale datorită poziției sale de furnizor-cheie al cipurilor utilizate pentru a alimenta ChatGPT și alte aplicații ce folosesc inteligența artificială generativă, arată Reuters.

Având în vedere că aceste aplicații rulează în cea mai mare parte pe cloud, furnizorii de servicii de cloud computing, inclusiv Microsoft, Amazon și Alphabet, s-au bucurat, de asemenea, de creșterea prețului acțiunilor.

În plus, aceste companii au investit miliarde de dolari pentru a-și îmbunătăți capacitățile de cloud computing și pentru a prelua mai multe sarcini de lucru din sectorul inteligenței artificiale, pe măsură ce tot mai multe companii adoptă astfel de instrumente.

Noua tehnologie a iscat și o serie de controverse. OpenAI și Microsoft, care a investit aproximativ 13 miliarde de dolari în dezvoltatorul ChatGPT, au fost date în judecată de mai mulți proprietari de drepturi de autor, printre care John Grisham, George R.R. Martin și Jonathan Franzen, pentru presupusa utilizare a muncii lor în instruirea sistemele de inteligență artificială.

În plus, artiștii și creatorii de conținut se tem că noile instrumente le amenință mijloacele de trai. Și nu sunt singurii. Angajații din birouri cred că, pe măsură ce aceste sisteme vor câștiga teren, firmele să aibă nevoie de mai puțini salariați.

Dar, o cercetare a Băncii Centrale Europene publicată marţi are o concluzie surprinzătoare. 

În studiul efectuat în 16 state europene, unde procentul din forţa de muncă în sectoarele expuse la AI a crescut, locurile de muncă pentru care sunt necesare calificări joase şi medii au fost în mare parte neafectate, iar numărul slujbelor pentru persoanele cu înaltă calificare a crescut. Pe de altă parte, s-a observat un impact negativ asupra salariilor, care s-ar putea adânci în viitor.

Dezvoltarea rapidă a tehnologiei a atras și semnale de alarmă cu privire la riscuri. Unii oameni de știință și politicieni sunt îngrijorați cu privire la posibila amenințare reprezentată de AI, dacă mașinile ar obține un avantaj asupra oamenilor și ar prelua controlul planetei. Au lansat apeluri pentru reglementarea și monitorizarea sistemelor de inteligență artificială, iar guvernele fac eforturi pentru a ajunge la acorduri privind legile care să guverneze această nouă tehnologie. 

Am întrebat și ChatGPT cum s-a schimbat lumea în anul trecut de la lansare. Acesta a fost răspunsul său:

"Lansarea ChatGPT în urmă cu un an a schimbat fundamental modul în care oamenii interacționează cu tehnologia. De la asistența clienților la educație și colaborarea profesională, ChatGPT a deschis noi posibilități și a adus cu sine promisiunea unei lumi în care comunicarea cu inteligența artificială este la fel de naturală și eficientă ca și cea cu un om. Cu toate acestea, este important să abordăm cu atenție provocările și să ne asigurăm că această tehnologie este folosită în beneficiul întregii societăți."