Tot mai aproape de scenariile din filme SF, vom avea în curând taxiuri zburătoare în orașe
Un start-up german care produce taxiuri zburătoare a primit licență pentru proiectarea avioanelor sale electrice în Uniunea Europea[ă. Este un pas uriaș pentru industrie.
O companie din Germania va putea să își desfășoare activitățile de operare și proiectare a taxiurilor sale aeriene pe teritoriul Uniunii Europene, transmite CNBC. Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene a dat companiei Lilium o licență specială, care îî permite să fabrice noile aeronave. Activitatea devine astfel recunoscută și se va supune unor reguli specifice privind operațiunile desfășurate în legătură cu mediul, nivelul de zgomot și standardele de siguranță.
Mașinile zburătoare sunt de ceva vreme în atenția unora dintre investitori. Mulți au pariat pe astfel de start-up-uri care promiteau să revoluționeze traficul, mutând mașinile în aer. Însă industria a făcut puține progrese reale. Mai degrabă au fost realizate numeroase teste și simulări ale unor astfel de aeronave. Inclusiv mari jucători precum Boeing și Airbus au fost atrase de sector, dar tot cu prea puțin succes. Start-up-ul german Volocopter e unul dintre exemple, care a devenit mai cunoscut pentru taxiul lor zburător testat în Singapore, care decolează și aterizează vertical.
Lilium are în vedere producția de aeronave pentru distanțe mici, între orașe apropiate. Lilium Jet folosește mai multe elice mai mici și motoare electrice pentru decolare și aterizare. Ar putea parcurge o distanță de 300 de kilometru cu o singură încărcare, într-o oră.
Compania a fost fondată în 2015 de patru prieteni de la Universitatea Tehnică din Munchen, și promite să lanseze zboruri comerciale până în 2025.
Anul viitor, la Paris, vor fi testate mai multe taxiuri zburătoare. Se va organiza în capitala Franței un circuit special pentru aceste teste, în ciuda criticilor venite de la organizațiile de mediu, care consideră că aceste mici aeronave sunt prea zgomotoase și consumă prea mult pentru o călătorie de două persoane. În timpul testelor, biletele ar putea fi vândute cu prețuri între 100 și 300 de euro pentru o călătorie cu un taxi zburător.