Valul electric chinezesc intră tot mai mult în Europa. Gigantul auto BYD deschide fabrică de asamblare în Turcia, refuzând Volkswagen
Compania chineză BYD, care a depășit Tesla a lui Elon Musk în al patrulea trimestru din 2023 pentru a deveni cel mai mare vânzător de vehicule electrice din lume, intenționează să construiască o fabrică în valoare de 1 miliard de dolari în Turcia, potrivit Hurriyet .
Tesla a recucerit locul întâi în primul trimestru al acestui an de la BYD Uzina va fi construită în provincia vestică Manisa, au declarat oficialii turci pentru Bloomberg, adăugând că președintele Recep Tayyip Erdoğan este așteptat să anunțe investiția azi, 8 iulie.
Producătorul auto german Volkswagen a luat în considerare construirea unei fabrici în Manisa, dar ulterior și-a abandonat planurile. Turcia încearcă de mult timp să atragă producători auto în țară, punând în special companiile chineze pe radarul său pentru a le încuraja să investească. După cum publicația noastră deja a anunțat , chinezii fac un șirag de fabrici de auto electrice pe tot traseul Noului Drum al Mătăsii.
Turcia este doar ultima țară cu astfel de unitate de asamblare, după ce tot Caucazul și Asia Centrală au, sau vor avea, astfle de fabrici. Dincolo de Marea Neagră, fabricile au ajuns în Ungaria. România nu este deocamdată în planurile chinezilor.
În luna decembrie a anului trecut, ministrul Industriei și Tehnologiei, Mehmet Fatih Kacır, a călătorit în China, unde a purtat discuții cu directorii mai multor producători chinezi de automobile, solicitând companiilor chineze să investească în Turcia.
Un decret prezidențial publicat în Monitorul Oficial săptămâna trecută a redus tarifele pentru vehiculele importate din China. Conform decretului, producătorii auto care fac investiții în Turcia vor fi scutiți de tarifele suplimentare.
La 8 iunie, guvernul turc a anunțat un tarif suplimentar de 40 % pentru autoturismele pe combustibil și hibride importate din China, care va intra în vigoare la 7 iulie.
Tariful suplimentar vizează în principal protejarea producătorilor auto locali pe o piață pe care companiile chineze și-au sporit cota de piață. În prezent, dacă o societate se angajează să investească în Turcia, aceasta va fi supusă unui drept vamal obișnuit de numai 10 %. Deschiderea de fabrici în Turcia va ajuta, de asemenea, companiile chineze să aibă acces mai ușor la piața europeană.
Turcia are un acord de uniune vamală cu UE, care săptămâna trecută a impus taxe suplimentare provizorii de până la 38% asupra importurilor chineze de automobile electrice. 11 mărci chineze, printre care BYD, Skywell, MG, Chery, Leapmotor, Seres, Maxus, Hongqi, DFSK, NETA și SWM își vând mașinile în Turcia.
Mărcile chinezești au vândut anul trecut aproximativ 60 000 de vehicule în această țară, obținând o cotă de 6% din totalul vânzărilor. În primele șase luni ale anului 2024, cota lor pe piața locală a crescut la 8 %. Potrivit datelor de la Asociația Distribuitorilor de Automobile și Mobilitate (ODMD), BYD a vândut 1.426 de vehicule în perioada ianuarie-iunie, în timp ce vânzările Chery s-au situat la 34.501.Vânzările MG, Skywell și DFSK au fost de 11.074, 200 și, respectiv, 184 de unități.
Constructorul auto chinez a înregistrat un profit anual record de 30 de miliarde de yuani (4,1 miliarde de dolari) anul trecut, dar în aprilie a raportat venituri mai mici decât se aștepta pentru primul trimestru din 2024.