Turiştii germani şi britanici impulsionează economia Spaniei. Țara a înregistrat un număr record de vizitatori în iulie
Spania a înregistrat un număr record de 10,9 milioane de turişti în luna iulie, cu 7,3% mai mulţi decât anul trecut, în timp ce cheltuielile acestora au urcat cu 12%. Turismul a impuslionat, astfel, creșterea economiei spaniole, în contrast cu performanţele modeste înregistrate de statele europene responsabile pentru cea mai mare parte din vizitatori.
Datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică din Spania (INE) au arătat că, în primele șapte luni ale anului 2024, cheltuielile turiștilor străini au crescut cu 18,6% până la 71 de miliarde de euro, în pofida îngrijorărilor inițiale legate de protestele împotriva turismului excesiv și temperaturile extreme din vară, transmite Reuters.
Graţie acestor cifre pozitive, stimulate în special de vizitatorii britanici şi germani, ritmul de creştere a Produsului Intern Brut (PIB) al Spaniei este aşteptat să ajungă la 2,4% în acest an, o performanţă semnificativ mai bună decât avansul de 0,7% prognozat pentru zona euro şi cel de 0,3% pentru Germania.
Turiştii germani şi-au majorat cheltuielile în Spania cu aproape 10%, până la o medie de 1.340 de euro. Britanicii, care au reprezentat o cincime din totalul turiştilor străini în Spania, au cheltuit cu 7,5% mai mult, până la 1.389 de euro în luna iulie.
„Spania este mai competitivă decât Germania în sectorul serviciilor. Are loc, de asemenea, o modificare a obiceiurilor de consum, care au migrat la nivel global spre cheltuielile pentru călătorii. Oamenii preferă să cheltuie mai mult pe un hotel mai bun", a declarat Raymond Torres, economist şef la centrul de reflexie Funcas.
După vârful din 2017, turismul german în Spania a urmat o tendinţă de scădere treptată, pe măsură ce germanii au explorat alte destinaţii mediteraneene. Începând de anul trecut, însă, au revenit în Spania. Rezervările pentru zboruri în luna septembrie, una dintre lunile preferate de turiştii germani pentru călătorii, indică o creștere de 8,3%.