Produse tradiționale românești protejate în UE

Adam Gheorghe Data publicării: Data actualizării:
Produse traditionale protejate
sursa: shutterstock.com/

România are o serie de produse alimentare tradiționale care, pe lângă nume, mai au pe etichetă mențiuni specifice produsului, ce asigură protecția acestuia în Uniunea Europeană: denumirea de origine protejată (DOP) indicația geografică protejată (IGP) și specialitate tradițională garantată (STG).

Pe lângă acestea, UE protejează prin mențiunea indicație geografică (IG) o serie de distilate (horincă, pălincă, vinars, țuică) produse în România. Lista totală include peste 70 de produse, atât alimente tradiționale, cât și băuturi alcoolice.

Denumirea de origine protejată (DOP)

Denumirile de produse înregistrate ca DOP sunt cele care au cele mai puternice legături cu locația în care au fost înregistrate. Fiecare parte a procesului de producție, prelucrare și preparare trebuie să aibă loc în regiunea respectivă.

Indicația geografică protejată (IGP)

IGP accentuează relația dintre o regiune geografică specifică și denumirea produsului, dacă o anumită calitate, reputația sau o altă caracteristică poate fi atribuită în mod esențial originii geografice a produsului. Pentru majoritatea produselor, măcar una din etapele de producție, prelucrare sau preparare trebuie să aibă loc în regiunea respectivă.

Specialitate tradițională garantată (STG)

Specialitatea tradițională garantată (STG) evidențiază aspectele tradiționale, cum ar fi modul în care produsul este fabricat sau compoziția sa, fără a-l lega de o anumită zonă geografică. Denumirea unui produs înregistrat ca STG îl protejează împotriva falsificării și utilizării abuzive.

Indicația geografică (IG)

IG protejează denumirea unei băuturi spirtoase sau a unui vin aromatizat care provine dintr-o țară, o regiune sau o localitate, dacă o anumită calitate, reputația sau o altă caracteristică poate fi atribuită în mod esențial originii geografice a produsului. Pentru majoritatea produselor, măcar una din etapele de distilare sau prelucrare trebuie să aibă loc în regiunea respectivă. Cu toate acestea, produsele brute nu trebuie neapărat să provină din aceeași regiune.

În România sunt 54 de vinuri cu sigla DOP sau IGP (din Dobrogea, Prahova, Oltenia, Transilvania, Moldova), respectiv 9 distilate din fructe cu sigla IG (preponderent din Transilvania și Argeș).

Cele mai cunoscute produse alimentare tradiționale din România și protejate în UE sunt următoarele:

Cașcavalul de Săveni - IGP

Este o brânză maturată produsă în regiunea Botoșani. Se caracterizează printr-o perioadă lungă de maturare (60 de zile), în urma căreia consistența sa devine onctuoasă și omogenă, iar culoarea mai pronunțată. Gustul său, ușor amărui, se caracterizează prin nuanțe de nucă. Condițiile climatice locale, favorabile dezvoltării pășunilor naturale bogate în floră diversă, contribuie la calitatea laptelui utilizat pentru producția de Cașcaval de Săveni.

Cârnații de Pleșcoi - IGP

Cârnaţii de Pleşcoi sunt un tip de cârnaţi afumaţi, produşi dintr-un amestec de carne de oaie şi vită, uneori şi carne de capră, condimentaţi cu ardei roşu, usturoi şi cimbru. Această combinaţie de ingrediente şi procesul de producţie le conferă acestor cârnați un gust unic, cunoscut şi renumit pe teritoriul României începând din secolul al XIII- lea.

Magiunul de prune de Topoloveni - IGP

Este preparat după o rețetă tradițională, atestată documentar din 1914. Prunele sunt fierte în cazane cu pereți dubli, sub temperatură controlată de maximum 68 de grade Celsius, timp de 12-14 ore, astfel încât să se evapore toată apa. Datorită acestei metode de preparare, Magiunul de prune Topoloveni nu are nevoie de conservanți.

Novacul afumat din Țara Bârsei - IGP

Novacul afumat din Țara Bârsei este un produs alimentar obținut din fileurile speciei novac. Acest pește este crescut în aria geografică Țara Bârsei, mai exact în iazurile, lacurile și heleșteiele din lunca Oltului. Datorită condițiilor de mediu, a temperaturilor scăzute pentru o perioadă de timp mai lungă pe parcursul anului, cantitatea de grăsime este redusă la jumătate față de novacul crescut la șes. Procesarea se face tot în arealul geografic delimitat, după rețeta locală de afumare.

Pită de Pecica - IGP

Produsul „Pită de Pecica” este un produs de brutărie copt și copt congelat obținut din aluat dospit și copt în cuptoare. Această pâine este preparată din făină de grâu, drojdie proaspătă, apă și sare iodată. Are formă neregulată, ușor alungită, cu o crestătură puternic vizibilă, cu greutatea de 4 kg, 2 kg, 1 kg sau 0,5 kg.

Plăcinta Dobrogeană - IGP

Plăcinta Dobrogeană este un produs de patiserie fabricat în regiunea Dobrogea din sud-estul României. Ea se prepară cu foi de aluat întinse și umplute cu brânză telemea sărată, amestecată cu caș și cu ouă. Foile de aluat umplute se rulează, se încrețesc și se aranjează în formă de spirală în tăvi rotunde.

Salinate de Turda - IGP

„Salinate de Turda” - produs afumat și uscat din carne de porc, obținut din ceafă, cotlet, piept și pulpă de porc, care sunt sărate în saramură naturală („mărătoare”) combinată cu un amestec de condimente, zaharuri și culturi lactice, maturate timp de 5-7 zile, afumate cu lemn de esență tare și supuse apoi unui proces de maturare-uscare timp de 20-28 de zile.

Salamul de Sibiu - IGP

Salamul de Sibiu este un salam crud-uscat, realizat din carne de porc provenită de la porci ajunşi la maturitate şi din slănină tare. Amestecul este umplut în membrane naturale şi/sau colagenice şi supus afumării cu lemn de esenţă tare, maturării şi uscării la rece. Pentru maturare se utilizează produse alcoolice precum vinul alb, roşu sau rose, coniac, vinars, vinuri spumante, bere neagră. De asemenea, sunt folosite culturi de mucegai nobil (spori) - Penicillium nalgiovensis sau un amestec de diferite tipuri Penicillium, care conţin obligatoriu Penicillium nalgiovensis.

Salată cu icre de știucă de Tulcea - IGP

Este o cremă pe bază de ulei de floarea-soarelui de culoare albă, obținută din icre în amestec cu apă carbogazificată și zeamă de lămâie. Este produsă în regiunea Tulcea, care include Rezervația Biosferei Delta Dunării. Produsul are gustul specific al icrelor de știucă, completat și subliniat de cel al icrelor de pește din Delta Dunării, ca urmare a procesului de sărare și maturare.

Salată tradițională cu icre de crap - STG

Este un produs obținut din: icre de crap sărate, icre sărate de pește de apă dulce, ulei de floarea soarelui, apă carbogazificată și zeamă de lămâie. Are două variante, cu sau fără ceapă fiartă. Este produsă din materii prime sau ingrediente care sunt cele utilizate în mod tradițional. Salata este o cremă omogenă din icre și ulei, în care ies în evidență numeroasele boabe de icre.

Scrumbia de Dunăre, afumată - IGP

Scrumbia de Dunăre este un peşte sălbatic care migrează din Marea Neagră în Dunăre. Specia nu poate fi crescută în acvacultura şi este capturată numai în cursul migraţiei pe Dunăre. Are 250-400 grame greutate, 25-30 centimetri lungime şi este recunoscut drept cel mai bogat peşte în grăsimi, din lume, raportat la talia sa. Scrumbia este pregătită sub forma întreagă, după curăţare, sărată şi afumata la rece după o metodă veche, din aria geografica definită.

Telemeaua de Ibănești - DOP

Telemeaua de Ibănești este o brânză cu masă moale/semi-tare, cu gust plăcut, ușor sărat, gust ce se datorează laptelui obținut de la vacile de pe Valea Gurghiului. Acestea sunt hrănite numai cu furaje fibroase provenite din aria geografică delimitată. Primăvara-vara furajarea se realizează cu masă verde. Consistența și conținutul ridicat de Ca și Mg ale acestei brânze se datorează metodei de sărare și conservare cu saramură extrasă din fântâna cu apă sărată de la Orșova, caracteristici ce o diferențiază în mod clar de produsul obținut în saramură preparată din apă potabilă și sare.

Telemeaua de Sibiu - IGP

Telemeaua de Sibiu, produsă în ținuturi rustice și sălbatice din Transilvania, este o brânză semi-tare din lapte de oaie nepasteurizat. Produsul final ia forma unor calupuri albe dense și onctuoase și se poate degusta atât proaspăt, cât și maturat (după 21 de zile minimum). Cea mai mare parte a procesului de producție se realizează manual, producătorii bazându-se pe instrumente și tehnici tradiționale care au fost transmise de generațiile anterioare.