Primul tur al alegerilor prezidențiale a început. Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
Românii sunt așteptați în cele aproape 19.000 de secţii, care s-au deschis la ora 7:00 în ţară, pentru a pune ştampila pe unul dintre cei 14 candidaţi intraţi în cursa prezidenţială.
UPDATE 09:29
Peste 20.500 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Conform datelor transmise de locurile de deţinere subordonate ANP, acestea custodiază 24.696 de persoane private de libertate.
Dintre ele, 22.647 au fost identificate cu drept de vot la alegerile prezidenţiale, iar 2.049 fără acest drept.
Dintre deţinuţii cu drept de vot, 20.512 şi-au exprimat, în scris, intenţia de a vota.
Unităţile în care persoanele private de libertate vor vota la referendumul local din Capitală sunt Penitenciarul Bucureşti-Rahova şi Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova.
UPDATE 09:10
Mai multe spitale din Capitală au anunţat că pentru votul de duminică la alegerile prezidenţiale au fost înregistrate cereri pentru urna mobilă.
Printre spitalele în care se va folosi urna specială se numără Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul "Bagdasar Arseni", Spitalul Universitar Militar Central, Institutul Clinic Fundeni.
UPDATE 09:00
Conform Biroului Electoral Central, ordinea pe buletinul de vot, la alegerile prezidenţiale de duminică, este următoarea:
- poziţia nr. 1 - Elena-Valerica Lasconi - Uniunea Salvaţi România;
- poziţia nr. 2 - George-Nicolae Simion - Alianţa pentru Unirea Românilor;
- poziţia nr. 3 - Ion-Marcel Ciolacu - Partidul Social Democrat;
- poziţia nr. 4 - Nicolae-Ionel Ciucă - Partidul Naţional Liberal;
- poziţia nr. 5 - Hunor Kelemen - Uniunea Democrată Maghiară din România;
- poziţia nr. 6 - Mircea-Dan Geoană - candidat independent;
- poziţia nr. 7 - Ana Birchall - candidat independent;
- poziţia nr. 8 - Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru - Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională;
- poziţia nr. 9 - Sebastian-Constantin Popescu - Partidul Noua Românie;
- poziţia nr. 10 - Ludovic Orban - Forţa Dreptei;
- poziţia nr. 11 - Călin Georgescu - candidat independent;
- poziţia nr. 12 - Cristian Diaconescu - candidat independent;
- poziţia nr. 13 - Cristian-Vasile Terheş - Partidul Naţional Conservator Român;
- poziţia nr. 14 - Silviu Predoiu - Partidul Liga Acţiunii Naţionale.
Ludovic Orban, aflat pe poziţia a 10-a, şi-a anunţat în direct la Digi24 retragerea din cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.
UPDATE 08:30
Un număr de 306 sesizări cu privire la posibile incidente electorale au fost semnalate pe parcursul nopţii, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar alte 87 urmează să fie verificate.
„Efectivele MAI au întocmit trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni. De asemenea, angajaţii MAI au aplicat 43 de amenzi, în valoare de aproape 70.000 de lei şi 110 avertismente pentru contravenţii referitoare la procesul electoral. Cele mai multe sesizări au vizat continuarea propagandei electorale", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.
Aproximativ 70% din sancţiunile aplicate au fost însă sub formă de avertisment, scopul fiind de a descuraja încălcarea cadrului legal. Printre persoanele sancţionate se numără reprezentanţi şi simpatizanţi ai mai multor formaţiuni politice, dar şi candidaţi.
UPDATE 08:00
Până la ora 8:00 au votat duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 454.360 de alegători, reprezentând 2,52% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
În mediul urban au votat 346.806 de alegători, iar în mediul rural 107.554 de alegători.
Cu urna mobilă şi-au exprimat opţiunea de vot 16 alegători.
Din cei 454.360 de alegători care au votat până la ora 8,00, 223.722 au votat în străinătate, respectiv 219.495 pe liste suplimentare, 4.227 prin corespondenţă.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Alegătorii pot să voteze până la ora 21:00, când se vor închide urnele. Cei care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul constituţional până cel mult la ora 23,59.
În cazul în care alegătorul se află în unitatea administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, el poate vota numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul ori reşedinţa, conform legii; în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa, poate vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.
Alegătorii votează cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).
Alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secţiei de votare organizate în ţară, poate vota prin intermediul urnei speciale.
Sunt interzise comercializarea şi/sau consumul de alcool în jurul sediului secţiei de votare din ţară, pe durata votării, până la o distanţă de 500 metri. Prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstrucţiona accesul persoanelor la secţiile de votare în preziua votării şi în zilele votării.
Tentativa unei persoane de a vota de mai multe ori sau fără a avea acest drept se pedepseşte conform legii penale.
Potrivit Biroului Electoral Central, fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.
Românii din diaspora votează încă de vineri pentru viitorul preşedinte al României.