Pensiile militarilor vor fi dezbătute marți în Camera Deputaților. Noua lege propune eliminarea inechităţilor din sistemul actual

Redacția Digi Economic Data publicării: Data actualizării:
armata protest pensii militare
sursa: profimediaimages.ro/

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat luni că proiectul de lege privind pensiile militarilor va fi pus pe ordinea de zi a plenului Camerei de marţi, când va fi dezbătut şi votat.

"Am convocat a doua şedinţă de Birou permanent pe ziua de azi tocmai pentru a dovedi că nu ne-am opus niciodată acelui proiect vizavi de pensiile militarilor. Am primit la Camera Deputaţilor punctul de vedere al Guvernului. Vom distribui în procedură de urgenţă la cele două comisii acel proiect de lege împreună cu punctul de vedere al Guvernului. Până mâine dimineaţă - termen de depunere al amendamentelor, iar, sper şi cred, că cele două comisii mâine se vor reuni fie înainte de plen, fie în paralel cu plenul, astfel încât mâine pe ordinea de zi să avem şi la dezbateri şi la sesiunea de vot final acel proiect de lege.

Punctul de vedere al Guvernului conţine şi punctele de vedere ale unor ministere implicate şi aici mă refer la Ministerul de Finanţe, Ministerul Apărării şi Ministerul de Interne, dar pentru a arăta că nu am fost nicio secundă împotriva pensionarilor militari care au fost defavorizaţi în ultimii ani vom vota acest proiect de lege în forma în care este. Dacă se impune, vor fi modificări de formă şi nu de fond, le vom face.

Fondul rămâne acelaşi, vom elimina inechităţile din sistemul acesta vizavi de pensiile militare. Acest proiect va fi pus pe ordinea de zi la Camera Deputaţilor, va fi votat de către toţi parlamentarii, iar ulterior va fi trimis spre promulgare preşedintelui României", a declarat Suciu la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.