Noul impozit pe bunuri de valoare mare a intrat de la 1 ianuarie. Proprietarul își calculează ce are de plătit pentru casă și mașină

Ionuț Tudorică Data publicării: Data actualizării:
Calcul taxe
Sursa: profimediaimages.ro

Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2024, potrivit modificărilor aduse Codului fiscal.

Actul citat spune vă sunt obligate la plata impozitului special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare.

E vorba de proprietarii care la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidenţiale, situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii depăşeşte 2.500.000 lei.

De asemenea impozitul special pe acere vizează persoanele fizice şi persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziţie individuală depăşeşte 375.000 lei. Impozitul se datorează pe o perioadă de 5 ani începând cu anul fiscal în care are loc predarea-primirea autoturismului sau pentru fracţiunea de ani rămasă până la împlinirea perioadei de 5 ani de la această dată pentru cele la care predarea-primirea autoturismului a avut loc anterior, prevede Codul fiscal.

Cota de impozitare

Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare se calculează după cum urmează:

  • în cazul proprietăţilor reprezentând clădiri rezidenţiale, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local prin decizia de impunere şi plafonul de 2.500.000 lei.
  • în cazul proprietăţilor reprezentând autoturisme, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea de achiziţie şi plafonul de 375.000 lei.

Plata impozitului şi depunerea declaraţiei fiscale

Contribuabilii sunt obligaţi să calculeze şi să declare impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare, până la data de 30 aprilie inclusiv a anului fiscal curent, la organul fiscal central în a cărui rază de competenţă se află domiciliul.

Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare se plăteşte la bugetul de stat, şi se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Modelul şi conţinutul declaraţiei privind impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.