Fermierii vor putea achiziționa utilaje agricole la cel mai mic preț prin intermediul bazei de date AFIR
Fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural, care solicită finanțare prin intermediul AFIR, pot achiziționa direct prin Baza de date a instituției mașini, utilaje, echipamente specializate, silozuri, sere, hale, grajduri și mobilier pentru proiectele de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile. În acest mod, nu va mai fi necesar de parcurs procedura specifică achizițiilor.
Baza de date cu prețuri de referință, realizată și gestionată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), este disponibilă beneficiarilor fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală pe durata implementării Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) și a Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).
În prezent, în Baza de date online există o categorie de peste 5.000 de echipamente destinate agriculturii, prin care se urmărește protejarea mediului și conservarea solului prin aplicare unor lucrări minime, în benzi sau chiar însămânțarea directă.
De asemenea, sunt afișate tot mai multe tractoare și combine care au în dotare pachetul pentru agricultura de precizie (sisteme de ghidare prin satelit), semănători de precizie, dar și alte echipamente pentru agricultura de precizie, de tipul mașinilor de erbicidat, dronelor agricole, stațiilor meteo, distribuitoarelor de îngrășăminte, combinatoarelor, prăsitoarelor etc.
Pentru susținerea digitalizării activităților zootehnice, amintim faptul că în Baza de date a AFIR se regăsesc roboți de alăptat, roboți pentru muls, roboți pentru furajare, roboți pentru curățarea dejecțiilor etc., precum și peste 100 de echipamente destinate abatoarelor (inclusiv linii de abatorizare complete) aflate la dispoziția beneficiarilor noștri.
Baza de date simplifică procedura de achiziție
Baza de date cu prețuri de referință este un instrument de lucru unic la nivel național, prin care AFIR facilitează și simplifică în mod concret accesul fermierilor și antreprenorilor la fondurile europene acordate pentru investiții în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural.
Simplificarea realizată de AFIR constă în faptul că prin această Baza de date se permite beneficiarilor să achiziționeze produsul pe care îl doresc, în mod direct fără a mai trece prin procedura de achiziții, conform prevederilor procedurale în vigoare. Această modalitate de lucru reduce considerabil timpul de achiziționare și îi dă posibilitatea fermierului să își aleagă exact echipamentul de care are nevoie pentru eficientizarea investiției.
Baza de date este actualizată în mod constant și completată cu noi elemente, astfel că în acest moment cuprinde prețuri de referință pentru mai mult de 45.000 de elemente, multe dintre acestea fiind îndreptate către practicarea unei agriculturi sustenabile și minim invazive asupra mediului.