EURO 2024: Germania scoate 1 miliard de euro de la turiștii care vin la Campionatul European. Destul cât să miște PIB-ul

Redacția Digi Economic Data publicării:
Germania euro 2024
Foto: Profimedia

Germania, ţara gazdă a Campionatului European de fotbal - EURO 2024, se poate aştepta la un impuls de un miliard de euro dat economiei sale, graţie turiştilor străini care vor călători în această ţară pentru meciurile de fotbal, prognozează institutul de studii economice Ifo, transmite Reuters.

Suma de un miliard de euro este echivalentul a aproximativ 0,1% din Produsul Intern Brut al Germaniei în al doilea trimestru al acestui an, iar sectoarele ospitalităţii şi distribuţiei cu amănuntul de alimente ar urma să profite cel mai mult de Euro 2024, precizează Ifo.

"Cu toate acesta, efectul va fi unul de scurtă durată, aşa că exporturile de servicii ca urmare a revenirii turiştilor este posibil să scadă din nou după încheierea Campionatului European de fotbal, în trimestrul al treilea", susţine cercetătorul Ifo, Gerome Wolf.

Un număr suplimentar de peste 600.000 de turişti străini precum şi 1,5 milioane de înnoptări suplimentare sunt aşteptate să fie înregistrate în Germania pe perioada Euro 2024, potrivit calculelor institutului Ifo, pe baza numerelor înregistrate cu prilejul Campionatului Mondial de Fotbal, găzduit de Germania în anul 2006.

De asemenea, Ministerul german al Economiei se aşteaptă la o creştere temporară a sectoarelor orientate spre consumatori, după vânzările modeste cu amănuntul în acest an, dar nu de o amploare similară cu cea înregistrată cu prilejul Campionatului Mondial din 2006.

Experţii sunt de acord că efectul general al Euro 2024 asupra celei mai mari economii europene va depinde şi de evoluţia echipei naţionale de fotbal a Germaniei la turneu. Echipa gazdă, Germania, înfruntă Scoţia, vineri, de la ora 22:00, în Grupa A, pe Allianz Arena din Munchen, în meciul de debut al Euro 2024.