Comercianții de jucării au fost sancționați cu peste 800.000 lei în 2023. Lista neregulilor descoperite de ANPC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, în primele 11 luni din 2023, circa 173 acţiuni de control care au urmărit verificarea modului în care comercianţii de jucării respectă legislaţia în domeniu şi a aplicat 170 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 840.000 lei.
Conform unui comunicat al ANPC, citat de Agerpres, au fost aplicate 109 avertismente. Totodată au fost stabilită şi măsura complementară de oprire definitivă de la comercializarea a produselor neconforme, în valoare de aproximativ 400.000 lei.
Cele mai importante abateri constatate au fost:
- lipsa menţionării, pe eticheta produsului, a numelui si adresei producătorilor şi/ sau a importatorilor;
- lipsa marcajului de conformitate CE, care trebuie să fie aplicat în mod vizibil, lizibil şi de neşters fie pe jucărie, pe o etichetă ataşată sau aplicată, fie pe ambalaj;
- lipsa avertismentelor specifice şi a indicaţiilor privind precauţii de utilizare pentru anumite categorii de jucării şi în funcţie de vârsta utilizatorului, de pe etichetele acestora;
- lipsa menţiunilor referitoare la substanţele chimice pe care le poate conţine jucăria, pe eticheta de produs;
- lipsa traducerii, în limba română, a elementelor de identificare, a avertismentelor specifice sau a instrucţiunilor de utilizare;
- comercializarea unor jucării considerate periculoase, al căror material de umplere poate fi cu uşurinţă extras şi înghiţit de copii sau care au elemente de mici dimensiuni, substanţe chimice ori elemente ataşate de tip "păr artificial", blană sau pluş, foarte uşor detaşabile, care de asemenea, puteau fi lesne ingerate sau inhalate;
- comercializarea unor jucării notificate deja pe sistemul de alerte al Uniunii Europene, pentru produse nealimentare - RAPEX;
- comercializarea unor produse cu substanţă chimică aflată în afara datei limită de utilizare;
- lipsa menţionării datei producţiei şi a celei limită de utilizare în cazul unor produse care conţin cosmetice sau substanţe chimice; neafişarea preţului de vânzare a produsului.