Armata angajează. Aproape 5.000 de locuri scoase pentru recrutare. Cât e salariul
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, luni, că organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României.
Potrivit unui comunicat al MApN, sunt disponibile 4.936 de locuri de rezervişti voluntari - ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi - în unităţi militare din întreaga ţară.
"Cetăţenii interesaţi se pot informa la centrele militare despre etapele procesului de recrutare şi selecţie, structurile desemnate să execute selecţia, unitatea sanitară militară unde urmează să susţină examinarea medicală, precum şi unitatea militară sau centrul de instruire în care urmează să execute programul de instruire iniţială, în situaţia în care fac obiectul acestei instruiri, potrivit legii, precum şi despre avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar", se precizează în comunicat.
Candidaţii fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care aceştia îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare, menţionează sursa citată.
Conform comunicatului, la prezentarea la centrul militar, se completează o cerere de înscriere şi se vor prezenta următoarele documente:
- actul de identitate, în original şi în copie;
- certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;
- acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
- permisul de conducere valabil, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
- livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist.
Cât e salariul în armată
Cel mai mic venit lunar net al unui soldat profesionist la momentul angajării: 4.399 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 3.345 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei.
Cel mai mare venit lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.765 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.711 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei)
Media venitului lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.082 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.082 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei).
La acestea se adaugă drepturile privind norma de echipare, indemnizațiile de transport, de chirie (cu posibilitatea transformării în plata din rată pentru cumpărarea unei locuințe).
De asemenea, sunt de luat în calcul drepturile de detașare, de misiune, decontare transport concediu de odihnă, decontare contravaloare voucher de vacanță, decontare tratament ambulatoriu și servicii medicale etc., specifice instituțiilor din sistemul de apărare națională, ordine publică și securitate națională. Totodată, este în curs de reglementare modul de aplicare a unei majorări a soldei de funcție de până la 30% pentru personalul angajat în unități aflate în proces de menținere și consolidare a capacității operaționale.