Greva de la Boeing continuă. Angajații resping propunerile companiei privind creșterea salariilor

G.C. Data publicării:
angajati boeing protest
sursa: profimediaimages.ro/

Muncitorii din fabricile Boeing au votat miercuri împotriva propunerilor companiei și au decis să continue greva care durează deja de peste cinci săptămâni, o lovitură pentru planul noului CEO Kelly Ortberg de a stabiliza finanțele producătorului de avioane aflat în dificultate.

Votul a fost de 64% împotriva acordului care oferea o creștere salarială de 35% pe o perioadă de patru ani, reprezentând un eșec major pentru Ortberg, care a preluat funcția în august și care a promis să colaboreze mai mult cu muncitorii din fabrici decât predecesorii săi, potrivit Reuters

Respingerea ofertei Boeing subliniază frustrările acumulate de-a lungul anilor din partea angajaților, care s-au simțit trădați de companie în cadrul negocierilor de acum un deceniu.

După vot, liderii sindicali au declarat că sunt pregătiți să reia imediat negocierile. Sindicatul cere o creștere salarială de 40% și revenirea la pensia cu beneficii definite.

Muncitorii din fabricile Boeing și-au exprimat frustrarea și din cauza faptului că salariile lor au stagnat în ultimul deceniu, în timp ce inflația a crescut, iar criticii au acuzat compania că a cheltuit zeci de miliarde de dolari pe răscumpărări de acțiuni și a plătit bonusuri record pentru directori.

„Acești membri au trecut prin multe... există răni adânci”, a declarat Jon Holden, negociatorul-șef al sindicatului, după vot. „Vreau să ne întoarcem la masa negocierilor. Boeing trebuie să vină și el la masă. Sperăm să avem discuții fructuoase cu compania și cu domnul Ortberg, pentru a încerca să rezolvăm această situație.”

Greva de la Boeing

Gigantul Boeing și sindicatul care reprezintă 33.000 de muncitori aflați în grevă ajunseseră sâmbătă la un acord provizoriu pentru un nou contract, cu ajutorul Casei Albe. 

Asociația Internațională a Mecanicienilor și Lucrătorilor din Industria Aerospațială (IAM), care reprezintă personalul Boeing, le-a transmis membrilor într-o declarație că a primit o „propunere negociată” care „merită luată în considerare”. Acordul a venit la o săptămână după ce directorul general al Boeing, Kelly Ortberg, a declarat că gigantul va reduce 17.000 de locuri de muncă și va amâna livrarea avionului său 777X, în încercarea de a reduce pierderile.

Analiștii de la Bank of America estimează că oprirea activității costă Boeing 50 de milioane de dolari pe zi, potrivit Financial Times.

Membrii sindicatului au părăsit fabricile din statul Washington în urmă cu aproape cinci săptămâni, într-o dispută legată de salarii și beneficii, oprind producția celor mai vândute avioane Boeing, 767 și 777, și agravând problemele financiare ale companiei.

Reglementatorii americani forțaseră deja compania să încetinească producția pentru a îmbunătăți controlul calității, după un accident din ianuarie. 

În iulie, Boeing a pledat vinovat pentru inducerea în eroare a reglementatorilor americani cu privire la un sistem de control al zborului care a cauzat două accidente fatale ale avionului 737 Max în 2018 și 2019.

Vezi și Boeing vrea să pună capăt grevei angajaților și propune o creștere salarială de 35%

Comitetul de negociere al IAM a declarat, într-un comunicat, că noul acord include o creștere salarială de 35% pe o perioadă de patru ani și a fost intermediat cu ajutorul secretarului interimar al muncii din SUA, Julie Su. Muncitorii ar fi putut primi, de asemenea, un bonus unic de 7.000 de dolari și contribuții crescute la conturile lor de economii pentru pensii. 

Cu toate acestea, au adăugat: „Muncitorii vor decide în cele din urmă dacă această propunere este suficientă pentru a răspunde nevoilor lor foarte legitime și pentru a atinge obiectivul de a obține respect și corectitudine la Boeing”. Au decis să nu accepte.

Greva organizată de IAM District 751 marchează primul conflict major de muncă la Boeing în ultimii 16 ani. Muncitorii solicitau creșteri salariale de 40% și beneficii mai bune pentru pensionare și erau nemulțumiți de creșterile salariale modeste primite în ultimul deceniu, în timp ce directorii executivi au fost recompensați generos. Greva a oprit producția avioanelor 737, 777 și 767 pe care Boeing le livra la o rată de aproape unul pe zi. Activitățile legate de siguranță, calitate și asistență pentru clienți au continuat, la fel ca și producția 787 Dreamliner, care este construit în statul Carolina de Sud. 

Planul de reorganizare

Noul director executiv al Boeing, Kelly Ortberg, a transmis miercuri, inainte de vot, că producătorul de avioane trebuie să-și reorganizeze cultura pentru a pune capăt crizei în care se află de câțiva ani și care a zdruncinat încrederea clienților și investitorilor.

Ortberg le-a spus angajaților și investitorilor că producătorul de avioane se află „la o răscruce de drumuri” și că „problemele serioase de performanță” au dus la erodarea încrederii, creșterea datoriilor și dezamăgirea clienților, potrivit Financial Times.

CEO-ul își propune, astfel, să stabilizeze afacerea, să îmbunătățească procesele de producție a aeronavelor și să inspire directorii să fie „strâns integrați în afacerea noastră și cu oamenii care se ocupă de proiectarea și producția produselor noastre.”

Comentariile sale au venit înainte de întâlnirea privind veniturile companiei din al treilea trimestru și cu câteva ore înainte ca cei 33.000 de angajați din Washington să voteze.

Compania trebuie, de asemenea, să dezvolte un nou avion „la momentul potrivit în viitor”, a adăugat, „dar avem mult de lucru până atunci”, inclusiv „restabilirea bilanțului”.