Managerii Boeing se pregătesc să ofere detalii privind măsurile de reducere a costurilor. Grupul va concedia 10% din angajați

Redacția Digi Economic Data publicării:
boeing protest
sursa: profimediaimages.ro/

Mii de angajați de la Boeing ar putea afla chiar săptămâna aceasta dacă își vor păstra locurile de muncă, în condițiile în care producătorul american de avioane se pregătește să prezinte detaliile planului său de reducere a aproximativ 17.000 de posturi la nivel global. 

Directorul executiv, Kelly Ortberg, le-a spus angajaților vineri că „redresarea companiei necesită decizii dificile”, precum și schimbări structurale, pentru a se asigura că „putem rămâne competitivi și să livrăm pentru clienții noștri pe termen lung”, potrivit Financial Times.

Managerii au fost informați să se aștepte la mai multe detalii despre măsurile de reducere a costurilor luni. Reducerile de personal vor fi implementate în întreg grupul în următoarele luni și vor include directori, manageri și angajați. 

De câteva săptămâni, angajații grupului se află în grevă, însă măsura nu a înregistrat efectul scontat. În loc să le mărească salariile și să le ofere contracte mai bune, conducerea producătorului aviatic vrea să reducă personalul. Aproximativ 33.000 de angajați au intrat în grevă în luna septembrie, cea mai mare din 2008 și până în prezent.

Greva a oprit producția avioanelor 737, 777 și 767 pe care Boeing le livra la o rată de aproape unul pe zi. Activitățile legate de siguranță, calitate și asistență pentru clienți vor continua, la fel ca și producția 787 Dreamliner, din statul Carolina de Sud.

Grupul se confruntă cu multiple probleme legate de siguranţa aeronavelor și are datorii de 58 de miliarde de dolari, din cauza gestionării defectuoase și a compensațiilor financiare oferite directorilor care au demisionat.