Un expert în instalații de transport pe cablu susține că filmările realizate de el în trecut sugerează că frâna de urgență era dezactivată cel puțin din 2014 la cabina de teleferic care s-a prăbușit...
China a reacţionat miercuri la protestele Malaeziei privind incursiunea a 16 avioane militare chineze în largul acestei ţări din Asia de Sud-Est, într-o zonă maritimă disputată, explicând că a fost...
Cargobotul X-Press Pearl, încărcat cu substanțe chimice, a început să se scufunde lângă Sri Lanka, după ce a ars aproape două săptămâni, informează BBC.
Armata iraniană a confirmat printr-un comunicat de presă că doi piloți au fost uciși, ieri, la baza aeriană Dezful, informează serviciul BBC în limba persană.
O dronă care filma erupția vulcanului islandez Fagradalsfjall s-a prăbușit când a ajuns deasupra craterului vulcanic, însă a surprins fenomenul până în acel punct.
O rețetă pentru sparanghel a fost publicată săptămâna trecută în mod accidental în Monitorul Oficial al Belgiei, printre legi și decrete, informează BBC.
Unul dintre cei mai teribili asasini ai mafiei italiene, condamnat de uciderea a peste 100 de persoane, a fost eliberat din închisoare după 25 de ani, informează The Guardian.
Mai multe persoane înarmate au deschis focul asupra unei mașini în care se afla ministrul Muncii și Transporturilor din Uganda, rănindu-l pe fostul comandant de armată și ucigând-o pe fiica lui, dar...
Un blogger a fost condamnat la opt luni de închisoare pentru comentariile sale despre soldații chinezi care au murit în urma confruntărilor de la granița dintre China și India din munții Himalaya...
Un grup de pescari din Yemen a descoperit în cadavrul unui cașalot care plutea în Golful Aden o cantitate de ambră gri în valoare de 1,5 milioane de dolari, informează BBC.
Franța a respins acuzațiile de spionaj aduse unui cetățean francez în Iran, la un an după ce a fost arestat pentru că a ridicat o dronă în apropierea graniței Iran-Turkmenistan, informează BBC.
O vânătoare de oameni este în desfășurare în sud-vestul Franței, fiind căutat un fost soldat, bine înarmat, care a deschis focul asupra polițiștilor, informează BBC.
Plajele de pe coasta de vest din Sri Lanka au fost acoperite de petrol și reziduuri de plastic provenite de la un cargobot aflat în flăcări la mică distanță de țărm, informează BBC.
Ecuador a confirmat, marți, că o țestoasă gigant descoperită în 2019 în Insulele Galapagos face parte dintr-o specie considerată dispărută acum 100 de ani, informează CNN.
Zeci de oameni sunt dați dispăruți și se crede că au murit, în Nigeria, după ce un vas care transporta aproximativ 200 de pasageri s-a rupt în două și s-a scufundat într-un râu din nord-vestul țării...
Kevin Clark, tânărul care l-a jucat pe toboșanul adolescent Freddy Jones în filmul "School of Rock", a murit miercuri, a anunțat presa americană, citată de revista Variety. Clark avea 32 de ani.
Gigantul Amazon investește masiv în consolidarea poziției sale în zona divertismentului, anunțând miercuri că va achiziționa MGM, unul dintre cele mai mari studiouri de film de la Hollywood și...
Actorul american Samuel E Wright, faimos pentru că i-a dat voce crabului Sebastian din filmul Disney "Mica Sirenă", a murit la 74 de ani, informează BBC.
O organizație caritabilă spaniolă a publicat o serie de fotografii în care apar femei și copii morți, aduși la mal de valuri, pe o plajă din Libia, informează BBC.
Un cioban chinez este considerat erou după ce a salvat șase alergători care participau la ultramaratonul în timpul căruia au murit 21 de oameni, informează BBC.
O bază aeriană misterioasă se află în construcție pe insula vulcanică Perim (Mayun), aflată la aproximativ 3 kilometri de Yemen, informează The Guardian.
Criptomonedele au recâștigat luni teren, după un weekend agitat, cu vânzări alimentate de noi semne privind măsurile impuse de autoritățile chineze asupra sectorului emergent, informează Reuters.
Doi dintre cei mai faimoși alergători din China se află printre cele 21 de persoane care au murit în timpul ultramaratonului din provincia Gansu, informează BBC.
Se apropie sfârșitul pentru Internet Explorer, unul dintre cele mai vechi browsere web din lume, păstrat în viață de Microsoft deși cota sa de piață s-a redus drastic de-a lungul timpului, informează...
Poliţiştii de frontieră au depistat în Portul Constanţa Sud Agigea, într-un container cu bunuri personale sosit din SUA, un autoturism de teren a cărui valoare declarată era mai mică faţă de cea de...
Armata nigeriană verifică informațiile potrivit cărora liderul organizației teroriste Boko Haram, Abubakar Shekau, s-ar fi aruncat în aer pentru a evita să fie capturat de o grupare rivală...
Autoritățile federale americane au confiscat 68 de feline mari de la Jeff și Lauren Lowe, vedete ale serialului de succes "Tiger King", informează BBC.
Ducele de Sussex a declarat că obișnuia să bea într-o singură seară cantitatea de alcool pe care alții o beau într-o săptămână pentru a încerca să treacă peste trauma morții mamei sale, informează...
O tentativă de jaf neobișnuită prin amploarea sa a avut loc, miercuri, în apropiere de Amsterdam, când mai multe persoane înarmate cu arme automate au încercat să jefuiască un transport de valori în...
Primele concluzii ale investigației desfășurate de autoritățile chineze, după ce un zgârie-nori din Shenzen a început marți să se clatine, arată că situația s-a produs dintr-un cumul de factori...
Poliția din Guatemala a anunțat că cel puțin patru deținuți au fost decapitați în timpul unei revolte care a avut loc în închisoare Cantel, informează BBC.
Peste 100 de bombe neexplodate din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite în curtea unui case din Honiara, capitala Insulelor Solomon din Pacificul de Sud, informează The Guardian.
Autoritățile sanitare din Malawi au ars 19.610 doze expirate de vaccin AstraZeneca, scopul fiind de a asigura cetățenii că vaccinul pe care îl vor primi la imunizare este sigur, informează BBC.
Unitățile de elită ale poliției belgiene (DSU) caută un fost soldat, puternic înarmat, care a dispărut după ce l-a amenințat în trecut pe virusologul care a condus campania anti-Covid din Belgia...
Agenții de poliție rutieră din Sibiu cercetați într-un dosar de corupție nu ar fi constatat săvârșirea unor fapte contravenționale la regimul rutier, iar șoferii scăpați de sancțiuni ar fi acceptat...
Peste 90 de oameni sunt dați dispăruți în India după ce o barjă aflată în largul coastei de vest s-a scufundat în timpul ciclonului Tauktae, informează BBC.
AT&T și Discovery Inc. ar urma să-și unească activele media printr-o fuziune, dând naștere unui gigant media de 150 de miliarde de dolari, informează Reuters.
Thailanda a anunțat luni 9.635 de cazuri noi de coronavirus, dublând recordul înregistrat în ziua precedentă. Peste 70% cazurile noi de luni, aproximativ 6.800, au provenit din închisori, informează...
Soția ambasadorului belgian în Coreea de Sud invocă imunitatea diplomatică pentru a evita să fie pusă sub acuzare pentru lovirea unui angajat al unui magazin din capitala Seul, a anunțat poliția...
Statul indian Gujarat se pregătește să fie lovit de ciclonul Tauktae, cea mai puternică furtună care a lovit regiunea în ultimii 25 de ani, informează BBC.
O femeie susține că a cumpărat biletul câștigător la loteria din statul California, dar că l-a uitat în buzunarul unor pantaloni și aceasta a fost distrus în mașina de spălat, informează BBC, care...