Participanții la conferința pentru climă COP26 au ajuns la un acord, după două săptămâni de negocieri. A existat o dispută de ultim moment pe tema reducerii folosirii combustibililor fosili. Până la...
Statele Unite îşi vor continua politica de a fi alături de aliaţii şi partenerii lor de la Marea Neagră pentru a întări disuasiunea şi pentru a garanta că acţiuni precum cele desfăşurate în ultimii...
Umm Malak, în vârstă de 26 de ani, mai are 3 săptămâni până să nască. Totuși, a fost dispusă să treacă prin apă adâncă până la piept, ascunzându-se în pădurile reci cu cele trei fiice ale ei, în...
Papa Francisc le-a mulţumit sâmbătă jurnaliştilor pentru că au contribuit la dezvăluirea scandalurilor de abuz sexual pe care Biserica Romano Catolică a încercat iniţial să le acopere.
Riscul izbucnirii accidentale a unui război între Rusia și Occident este mai mare acum decât în orice moment din timpul Războiului Rece, a spus șeful statului major al armatei britanice, generalul...
Aproape 93.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. 23.179 dintre acestea au făcut prima doză, 46.771 au făcut rapelul, iar 22.855 au făcut doza a treia. Este a doua zi consecutiv în...
Preşedintele conferinţe pentru climă COP26 de la Glasgow, Alok Sharma, a făcut apel la delegaţi să accepte proiectul de declarație difuzat sâmbătă, despre care spune că este „echilibrat” şi „face cu...
Belarusul vrea ca sisteme de rachete ruseşti cu capabilităţi nucleare Iskander să fie desfăşurate în sudul şi vestul ţării, a spus preşedintele Aleksandr Lukaşenko într-un interviu pentru o revistă...
Într-o noapte de septembrie din 1983, locotenent-colonelul sovietic Stanislav Petrov era de pază la un sistem de detectare prin satelit a rachetelor. Când a sunat alarma, anunțând că SUA au lansat un...
Discuțiile dintre liberali și social democrați vor fi reluate mâine, pentru că mai sunt câteva puncte asupra cărora nu s-au pus încă de acord, spun liderii celor două partide. Finanțele, Munca și...
Manel Monteagudo, bărbatul care a atras atenția întregii lumi săptămâna aceasta, după ce a povestit că s-a trezit dintr-o comă care a durat 35 de ani, a recunoscut că a mințit. Adevărul a ieșit la...
Președintele rus Vladimir Putin a spune că Belarusul nu l-a consultat înainte de a amenința cu reducerea fluxurior de gaze naturale rusești către Europa. O astfel de mișcare ar risca să afecteze...
Când o femeie de 21 de ani din Oklahoma a fost condamnată la închisoare pentru ucidere din culpă după ce a pierdut o sarcină, oamenii au fost revoltați. Dar Brittney Poolaw nu e singura: circa 1.600...
Trecerea de la cota unică la impozitul progresiva ar urma să fie făcută în etape, iar un prim pas ar putea fi impozitarea marilor averi și a produselor de lux, a spus la Digi24 Vasile Dîncu...
Există încă diviziuni puternice cu privire la problemele cheie de la summitul COP26 privind schimbările climatice, deoarece discuțiile s-au prelungit și ar putea continua inclusiv în weekend...
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, nu poate intra la Târgul de Crăciun organizat de instituția pe care o conduce, pentru că nu are certificat verde. Dan nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, iar de la...
Două bombardiere strategice ale Forţelor Aeriene ruse au fost interceptate vineri de avioane de vânătoare belgiene, după intrarea în spaţiul aerian al NATO, deasupra Mării Nordului.
Catedrala patriarhală greco-catolică din Kiev s-a transformat într-un centru de vaccinare, în condițiile în care Ucraina se confruntă cu un nou val al pandemiei de coronavirus și cu o creștere a...
Aproape 98.000 de români au fost vaccinați în ultimele 24 de ore. Dintre aceștia, peste 27.000 de români au mers la centrele de vaccinare sau la medicul de familie pentru prima doză, potrivit datelor...
Ministrul interimar al Mediului, Barna Tanczos, spune că decizia Comisiei Europene de a da România în judecată pentru că nu a închis depozitele de deşeuri neconforme este „o lecţie dură, însă...
România are dreptul să cumpere 600.000 de capsule de Molnupiravir şi 15.000 de doze de inhibitori de protează pentru bolnavii de COVID-19, a spus secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei...
Există oameni care au fost testați negativ pentru COVID-19, chiar dacă toată familia lor s-a îmbolnăvit. Acum, oamenii de știință au găsit o explicație pentru acest lucru: aceste persoane au o...
Ministerul Sănătății urmează să emită normele pentru folosirea testelor de salivă, neinvazive, în școli. Secretarul de stat Andrei Baciu spune că procedura va fi simplă și că va putea fi făcută și de...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a recunoscut joi că i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să-l ajute la supravegherea frontierelor Belarusului cu UE, în apropierea cărora Moscova a...
CNSU a modificat lista țărilor cu risc epidemiologic pe coduri de culori, în funcție de incidenta COVID. Germania și SUA sunt printre țările care au intrat în zona roșie, din cauza creșterii...
Ancheta în cazul incendiului de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în urma căruia au murit doi oameni, a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. Cercetările vizează mai...
Poliţia financiară italiană a arestat joi 16 persoane şi a denunţat circa 9.000 pentru o fraudă de circa 60 de milioane de euro la bugetul de stat prin încasarea ilegală a „venitului de cetăţenie”...
Potenţiala escaladare a tensiunilor care există în regiune, pe fondul „creşterii posturii asertive” a Rusiei şi al folosirii acţiunilor hibride, rămâne pentru România un „subiect major de...
Pandemia de COVID-19 e folosită de escroci în încercarea de a păcăli oamenii care au rude internate. Mai multe persoane au reclamat la poliție că au primit telefoane de la așa-ziși medici care cer...
Angajaţii români care nu sunt vaccinaţi ar putea beneficia de testare gratuită, dar numai timp de 60 de zile. Este o propunere la legea cetificatului verde aflată în acest moment în dezbaterea...
Fără îndoială, Polonia se confruntă cu o urgență legitimă. Mii de migranți care vor să treacă peste granița cu Belarusul în UE și-au așezat tabăra în pădurile de mesteacăn care marchează frontiera...
Statele Unite și China, țările cu cele mai mari emisii de dioxid de carbon din lume, au anunțat un acord pentru a-și intensifica cooperarea în combaterea schimbărilor climatice, inclusiv prin...
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, spune că legea privind certificatul verde la locul de muncă ar trebui adoptată cât mai repede în Parlament, într-o formă care să fie susținută de o...
Guvernul Slovaciei, ţară care a înregistrat miercuri un nou record de infectări zilnice de la începutul pandemiei de coronavirus, a anunţat că nu va mai plăti salariile angajaţilor care nu s-au...
Un accident grav de circulație a avut loc în această seară, în Timiș. Doi oameni au murit și alți 10 au fost răniți, după ce un autoturism s-a răsturnat pe marginea drumului. Toți sunt cetățeni...
Șeful diplomației Uniunii Europene urmează să avertizeze blocul comunitar că trebuie să cadă de acord asupra unei doctrine ambițioase, ca bază pentru posibile acțiuni militare comune, inclusiv o...
Peste 71.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Aproape 26.000 dintre ei sunt la prima doză, potrivit datelor Comitetului național de vaccinare.
Constatarea contravențiilor se va putea face și cu ajutorul înregistrărilor de pe camerele de bord montate pe mașini, potrivit unui proiect de lege depus de deputatul Mihai Botez. Falsificarea sau...
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, spune că în comisiile parlamentare trebuie găsite soluţii pentru ca obligativitatea certificatului verde pentru angajaţii de la stat şi de la privat să...
Cel puțin 16 angajați ai ONU și persoane aflate sub protecția lor au fost reținuți în capitala Etiopiei, Addis Abeba, a anunțat un purtător de cuvânt al Națiunilor Unite, pe fondul unor informații...
Președintele USR, Dacian Cioloș, spune că partidul va urmări și din opoziție obiectivele anunțate în campania electorală și că va căuta măsuri pentru a ieși din criza sanitară și cea energetică. El...
Încă un pacient a ajuns la spital în urma recuperării post COVID-19 cu tratamentului hiperbaric, spun medicii. Pacientul a fost transferat de urgență la spital pentru că starea sa de sănătate era...
Ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, spune România s-a angajat să renunţe la producţia de energie electrică pe bază de cărbune şi își dorește ca, în 2026, gazul din Marea Neagră să fie...
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu, aflat în vizită la Washington, spune că „prezenţa militară americană în regiune trebuie crescută, nu doar în România”, ca parte a strategiei de securitate în zona...
Incendiul de pădure din Oituz, județul Bacău, a fost stins marți, după 9 zile. Au ars 35 de hectare de pădure în urma incendiului izbucnit din cauza unui foc deschis.
Compania americană Moderna a anunţat marţi că a depus la Agenţia Europeană pentru Medicamente cererea oficială privind autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă 6-11...
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a sugerat marţi Uniunii Europene să ofere Belarusului asistenţă financiară pentru ca această ţară să oprească migranţii care încearcă să ajungă în vestul...
O specialstă în metalurgie a recunoscut că a falsificat aproximativ 240 de teste privind calitatea oțelului folosit la constucția submarinelor americane, relatează BBC.
PSD și PNL au discutat, în prima ședință de negocieri pentru formarea unui nou Guvern, despre posibilitatea creșterii numărului de ministere. Președintele PNL, Florin Cîţu spune că în viitorul...