Cum se va face testarea în școli. Andrei Baciu: „Va fi o procedură foarte clară, ușor de înțeles și ușor de aplicat pentru oricine”

Data actualizării: Data publicării:
andrei baciu face declaratii reporterilor
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Sănătății urmează să emită normele pentru folosirea testelor de salivă, neinvazive, în școli. Secretarul de stat Andrei Baciu spune că procedura va fi simplă și că va putea fi făcută și de cadre didactice, în școlile care nu au personal medical.

„Se lucrează la nivelul Ministerului Sănătății pentru a finaliza tot protocolul, iar forma finală va fi comunicată imediat ce proiectul va fi gata. Vorbim de teste de salivă non-invazive. Metoda de recoltare se va face diferit, în absența unui disconfort. Vorbim și de posibilitatea ca aceste teste să fie făcute și de personal non-medical. Bineînțeles, în urma unei instruiri, astfel încât procedura să se facă corect și rezultatul să nu fie influențat de maniera de testare”, a spus Baciu.

„S-au achiziționat aceste teste, procedura e în curs, ele vor ajunge în școli și se va stabili o cadență de testare. Testarea efectivă va fi efectuată de personalul medical, acolo unde există, în rest vor fi instruite cadre didactice în interiorul fiecărei școli. Nu este o procedură medicală”, a adăugat el.

Întrebat dacă profesorii pot să refuze testarea, Baciu a răspuns: „Noi pregătim acum modalitatea generală prin care această testare să se desfășoare”.

„Va fi o procedură foarte clară, ușor de înțeles și ușor de aplicat pentru oricine. Când o să o avem gata o să o comunicăm, dar nu este sofisticată. Îi vom instrui pe toți cei care vor face această testare

”, a adăugat el.

„Primul lucru pe care trebuie să-l facem pentru a domoli pandemia este să identificăm cazurile pozitive. Acest lucru se face prin testare. Mai noi avem această modalitate făcută pentru unitățile de învățământ, tocmai pentru a se putea desfășura de o manieră sistematică, lucru care ar fi fost mai dificil utilizând testele clasice. Avem un test mult mai simplu, care are altă sensibilitate și specificitate, și din acest motiv orice test pozitiv va fi dublat de o testare clasică”, a spus Baciu.

„Nu trebuie să ne speriem, nu trebuie să facem pregătiri speciale, pentru că nu este o chestiune super sofisticată”, a adăugat el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri