Constatarea contravențiilor se va putea face și cu ajutorul înregistrărilor de pe camerele de bord montate pe mașini, potrivit unui proiect de lege depus de deputatul Mihai Botez. Falsificarea sau folosirea imaginilor falsificate se pedepsește cu închisoare de până la doi ani sau cu amendă, se mai arată în proiect.
„Este vorba despre a da posibilitatea polițiștilor să emită procese verbale de contravenție pe baza înregistrărilor video care să provină de la camerele de bord. Cauza multor accidente este indisciplina în trafic, iar faptul că ele nu sunt sancționate decât foarte rar duce la aceste accidente. Până pe 20 septembrie eram în top, 1202 români și-au pierdut viața pe străzi. Eu sper că prin acest proiect vom putea participa la o mai mare siguranță în trafic. Acest proiect nu înseamnă, de fapt, delațiune, nu înseamnă să ne pârâm unii pe alții, dar înseamnă să sancționăm atunci când participanții la trafic încalcă legile de circulație”, spune deputatul USR.
Potrivit expunerii de motive, „se impune actualizarea și modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în sensul în care, constatarea contravențiilor să se poată face și cu ajutorul înregistrărilor produse de mijloacele video folosite de participanții la trafic ori de autoritățile publice locale, chiar dacă aceste mijloace nu sunt certificate, cu condiția ca proba video să fie însoțită de declarația pe propria răspundere a participantului la trafic care o furnizează, asupra faptelor petrecute, precum și asupra autenticității și veridicității înregistrării video furnizate”.
Inițiatorul spune că o soluție similară a fost deja implementată în unele state europene.
„Este, spre exemplu, cazul Marii Britanii, unde cetățenii care iau act de săvârșirea unei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice pot încărca înregistrarea de pe camera de bord prin care a fost surprinsă respectiva faptă, pe o un site. După completarea unui formular electronic, acestea ajung direct la unitatea de poliție din zona unde a fost semnalată săvârșirea contravenției, care analizează imaginile și ia măsurile ce se impun”, spune Botez.
Editor : M.B.