Un tânăr de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism, deşi nu deţinea permis de conducere, a murit, iar alţi doi au fost grav răniţi după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe un drum...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, într-un discurs, că la reuniunea din Malta a consilierilor şi reprezentanţilor diplomatici vizând Formula de Pace s-a convenit asupra...
Fostul premier PSD, europarlamentarul Mihai Tudose, afirmă, duminică seară, că AUR nu are nicio şansă să ajungă la guvernare. El a precizat că la alegerile parlamentare din 2020, AUR „s-a fofilat”...
Un şofer a decedat, duminică seară, după ce autoturismul pe care îl conducea pe Centura Timişoarei a pătruns pe contrasens, unde a izbit o altă maşină, iar apoi s-a răsturnat.
Ministrul iranian Hossein Amirabdollahian a declarat că Iranul nu vrea ca războiul „să se extindă” după atacul de la 7 octombrie comis de militanţi palestinieni ai Hamas asupra Israelului soldat cu...
Cel puţin zece persoane şi-au pierdut viaţa şi circa 25 au fost rănite în urma coliziunii dintre două trenuri de pasageri în statul indian Andhra Pradesh, care s-a produs duminică, a declarat un...
Duminică, 29 octombrie 2023, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 26 octombrie, Loteria Română a acordat peste...
Europarlamentarul Eugen Tomac anunţă că va face recurs la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene după ce Tribunalul UE a respins ca inadmisibilă acţiunea prin care a reclamat respingerea intrării...
După o muncă de 140 de ani, limba suedeză este în sfârşit referenţiată: dicţionarul oficial a fost finalizat şi ultimul său volum a fost trimis la tipografie săptămâna trecută, a anunţat miercuri...
Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi, duminică, despre faptul că o fată de 14 ani ar fi fost răpită, fiind demarate imediat cercetările. În scurt timp, fata a fost găsită într-o maşină, alături de...
Un pieton a fost accidentat, duminică, de un autoturism scăpat de sub control, care a mai lovit un stâlp şi o maşină, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Reprezentativa Africii de Sud a câştigat, sâmbătă seară, pe Stade de France, pentru a patra oară Cupa Mondială de Rugby, a doua oară consecutiv. Sud-africanii au mai triumfat în 1995, 2007 şi 2019.
O eclipsă parţială de Lună a avut loc sâmbătă noaptea, fenomen vizibil și din România. Satelitul natural al Terrei a fost însoţit pe cer de planeta Jupiter, care s-a aflat în partea stângă, potrivit...
Fostul vice-preşedinte republican din timpul preşedinţiei lui Donald Trump, Mike Pence, a anunţat vineri că-şi retrage candidatura pentru alegerile primare din partidul său în vederea desemnării...
Serviciul ucrainean de frontieră a anunţat sâmbătă că foloseşte drone în eforturile de a preveni fuga în străinătate a bărbaţilor care încearcă să se sustragă mobilizării în armată pentru a nu fi...
O turistă din Portugalia a fost rănită, sâmbătă, în timp ce se afla pe munte, în Bucegi, după ce a fost lovită în cap de o piatră. Salvamontiştii prahoveni au intervenit în primă fază, femeia fiind...
Poliţiştii din Gorj au deschis o anchetă după ce, sâmbătă, o persoană a anunţat că a găsit zeci de cadavre de câini pe un drum forestier, în zona comunei Câlnic. Primele date arată că este vorba...
Bogdan Aurescu a avut, sâmbătă, o intervenție în cadrul reuniunii de la Malta, eveniment unde se discută respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. Consilierul prezidențial...
Premierul olandez în exerciţiu Mark Rutte a declarat sâmbătă că ar fi interesat să-i succeadă lui Jens Stoltenberg în postul de secretar general al NATO, deşi crede că sunt şanse mici să-l obţină...
O dronă ucraineană s-a prăbuşit joi peste un depozit de stocare a deşeurilor nucleare la centrala atomoelectrică Kursk în partea de vest a Rusiei, a susţinut sâmbătă Ministerul rus de Externe...
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins vineri ca „vădit inadmisibilă” acţiunea în anulare formulată de eurodeputatul român Eugen Tomac împotriva Consiliului UE faţă de decizia...
Mai multe jafuri au fost comise în oraşul mexican Acapulco după ce această populară staţiune estivală a fost grav afectată miercuri de uraganul Otis, care a ucis 27 de persoane şi i-a făcut pe...
Oleg Tsariov, un fost deputat ucrainean care a trecut de partea Rusiei în 2014, a fost rănit grav prin împuşcare în noaptea de joi spre vineri, iar autorităţile ruse au anunţat deschiderea unei...
Soţii şi alţi membri de familie ai soldaţilor ucraineni trimişi pe front în războiul cu Rusia au participat vineri la manifestaţii la Kiev, Odesa şi în alte oraşe ale Ucrainei pentru a cere...
Trei bărbaţi şi o femeie au fost reţinuţi de procurorii DIICOT sub acuzaţia că au obligat o fată de 13 ani să se prostitueze, profitând de faptul că minora era în plasament familial, şi au distribuit...
Anul acesta se va încheia cu un deficit bugetar estimat la 5,5% din PIB, iar ţinta pentru anul viitor este de 4,5% -5%, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş...
Din nou șicane extrem de riscante, din partea unui avion chinez, la adresa unui avion american aflat în misiune în regiunea Indo-Pacific, reclamă Pentagonul.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi, şefilor de stat şi de guverne UE reuniţi la Bruxelles, ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană cât mai rapid posibil, şi şi-a exprimat speranţa...
Uniunea Europeană a semnat trei acorduri de grant, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei - Transporturi, în valoare de aproape 45 de milioane euro, în vederea unei mai bune conectări...
Marcel Boloș a declarat joi, într-un interviu acordat Agerpres, că „anul viitor nu este un an cu o miză pe reforma fiscală sub nicio formă”, dar „este un an în care avem nevoie de liniște”. Astfel...
Comisarii Gărzii de Mediu Prahova anunţă, joi, că au dat din nou amenzi rafinăriilor care funcţionează în zona municipiului Ploieşti, sancţiunile fiind aplicate „în urma numeroaselor sesizări privind...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în urma atacului armat din Lewiston, Maine.
Impunerea unei taxe pentru gazul rusesc care tranzitează Bulgaria a declanșat un conflict politic la Sofia între guvern și președintele Rumen Radev, scrie G4Media.ro.
Comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Sud-Muntenia care au controlat, în ultimele săptămâni, comercianţi de autovehicule rulate au oprit de la vânzare peste 600 de...
Siegfried Mureșan a vorbit joi, în exclusivitate la „Interviurile Digi24.ro”, despre aderarea României la spațiul Schengen, zonă despre care președintele Iohannis a declarat că „aproape nu mai...
Joi, 26 octombrie 2023, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 22 octombrie, Loteria Română a acordat peste...
Siegfried Mureșam a vorbit joi, în exclusivitate la „Interviurile Digi24.ro”, despre bugetul multianual al Uniunii Europene. Europarlamentarul a spus că o revizuire a acestuia este „necesară și...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Bruxelles, că cel mai mare ajutor pe care l-am acordat Ucrainei au fost ajutorul economic şi ajutorul tranzitului în ceea ce priveşte grânele, el precizând...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că, până la 1 noiembrie, va fi transmisă Comisiei Europene cererea de plată numărul 3 pentru fondurile europene alocate prin Planul Naţional de Redresare şi...
România nu va avea anul acesta „sub nicio formă” un deficit bugetar mai mare de 6%, a declarat joi, la Bruxelles, premierul Marcel Ciolacu, care a informat că în şedinţa de Guvern de vineri va fi...
Un agent de Poliţie din cadrul IPJ Bihor a fost reţinut de procurori, alături de un alt bărbat, pentru trafic de influenţă, şantaj, instigare la trafic de influenţă şi la furt calificat. El l-ar fi...
Circa 385.000 de persoane s-au înrolat în armata rusă în 2023, iar Moscova intenţionează, în plin conflict din Ucraina, să continue recrutarea şi în 2024, a declarat fostul preşedinte rus Dmitri...
Doi soţi au fost trimişi în judecată de procurorii din Bucureşti după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu nepoatele lor, în vârstă de 12 şi 13 ani, dar şi în prezenţa acestora.
Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară) a adoptat miercuri o lege care restrânge accesul mass-media la alegerile prezidenţiale din martie 2024, la care se aşteaptă ca actualul preşedinte rus...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, despre o posibilă alianţă PSD-PNL la alegerile din 2024, că dacă sunt credibili, e posibil să ajungă la o alianţă, dacă nu sunt, atunci vor vedea după...
Partidul Lege şi Justiţie (PiS) la putere în Polonia s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică, potrivit unui sondaj IPSOS realizat la ieşirea de la urne, obţinând doar...