Cseke Attila: Măsurile propuse de Guvern vor avea consecinţe grave despre care nu se vorbeşte deloc

Data actualizării: Data publicării:
Cseke Attila se uita pe niste hartii
Cseke Attila spune că „investiţiile finanţate din bani publici vor rămâne neterminate”. Foto: Facebook

Măsurile propuse de Guvern vor avea consecinţe grave despre care nu se vorbeşte deloc, a afirmat, miercuri, liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila.

„Tema concertelor şi a festivalurilor interzise, a pixurilor şi a mobilierului de birou este o temă falsă. Măsurile prevăzute de Guvern vor avea consecinţe mult mai grave despre care nu se vorbeşte deloc. Cetăţenii vor simţi consecinţele acestor măsuri care vor încetini funcţionarea primăriilor şi vor conduce la blocarea investiţiilor publice şi la blocarea dezvoltării României”, a susţinut Cseke Attila, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit fostului ministru al Dezvoltării, „investiţiile finanţate din bani publici vor rămâne neterminate, pentru că Guvernul nu plăteşte facturile acestor construcţii” şi „astfel banii publici deja investiţi vor fi irosiţi, iar ţara rămâne un mare şantier”.

„România sau orice ţară care are probleme legate de buget nu îşi poate permite astfel de consecinţe, dacă speră la redresare fiscală”, a adăugat senatorul UDMR.

El a mai atras atenţia că prevederile Guvernului ar interzice plata facturilor lucrărilor la investiţiile publice derulate de unităţile administraţiilor publice locale, limitându-le la media plătită în prima parte a anului.

„Indiferent de cuantumul lucrărilor din lunile de toamnă, administraţia publică locală va putea plăti doar până la media facturilor decontate în prima parte a anului, până acum. Dacă în prima parte a anului, în lunile de iarnă nu s-au făcut lucrări, şi nu au fost facturate lucrări, dar vara şi toamna constructorii au lucrat şi depun acum facturi pentru plata acestor lucrări la autorităţile locale, acestea nu vor putea fi plătite integral. Asta va rezulta în insolvenţa companiilor de construcţii şi va lăsa ţara un mare şantier, unde nu mai lucrează nimeni”, a explicat senatorul UDMR.

Fostul ministru a adăugat că Guvernul ar interzice semnarea contractelor în urma licitaţiilor publice câştigate legal, ceea ce „înseamnă că statul şi autorităţile publice locale ar putea pierde procese şi ar putea plăti amenzi din bani publici”.

„Măsurile Guvernului vor îngreuna funcţionarea instituţiilor publice şi ale administraţiilor publice locale, ceea ce se va resimţi atunci când cetăţenii vor apela la aceste autorităţi pentru rezolvarea unor probleme. Ministerul de Finanţe ar centraliza, într-o manieră ce aminteşte de regimul comunist, şi îşi extinde prerogativele peste autorităţile locale şi peste celelalte ministere, în mod contrar principiilor democratice”, a opinat parlamentarul.

Conform acestuia, „singura propunere constructivă dintre măsurile propuse de Guvern este cea care permite cheltuirea fondurilor din PNRR (împrumutate de România şi nu granturile) pe unele proiecte din Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional de Infrastructură Mare, care ar putea fi astfel salvate”.

„UDMR propune Guvernului reducerea măsurilor la această prevedere unică, benefică şi sistarea încercărilor de a bloca autorităţile publice locale şi dezvoltarea României”, a transmis Cseke Attila.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...