Africa de Sud a câştigat pentru a patra oară Cupa Mondială de Rugby. Este prima naţiune care reuşeşte această performanţă

Data publicării:
faza de joc din meciul de rugby noua zeelanda africa de sud
Africa de Sud a câştigat pentru a patra oară Cupa Mondială de Rugby. Foto: Profimedia

Reprezentativa Africii de Sud a câştigat, sâmbătă seară, pe Stade de France, pentru a patra oară Cupa Mondială de Rugby, a doua oară consecutiv. Sud-africanii au mai triumfat în 1995, 2007 şi 2019.

Reprezentativa Africii de Sud a cucerit a patra sa Cupă Mondială de rugby, după ce a învins în finală echipa Noii Zeelande cu scorul de 12-11 (12-6), sâmbătă seara, pe Stade de France din Saint-Denis.

Springboks şi-au păstrat titlul mondial cucerit în urmă cu patru ani în Japonia, într-o finală în care au avut avantaj numeric mai bine de jumătate din meci, după ce căpitanul neozeelandez Sam Cane a primit cartonaş roşu în min. 35.

Toate punctele sud-africanilor au fost marcate din lovituri de pedeapsă de Handre Pollard (3, 13, 19, 34), jucător care s-a alăturat echipei pe parcursul turneului final din Franţa.

Africa de Sud este prima echipă care a cucerit trofeul Webb Ellis de patru ori (1995, 2007, 2019, 2023), iar Cane este primul jucător eliminat în finala competiţiei.

Pentru All Blacks, Beauden Barrett (58) a reuşit o încercare, iar Richie Mo'unga a marcat din două lovituri de pedeapsă (17, 38).

Africa de Sud a câştigat ultimele trei puncte la turneul din Franţa la diferenţă de un singur punct.

Jordie Barrett a avut şansa de a aduce trofeul Noii Zeelande, dar a ratat o lovitură de pedeapsă cu şapte minute înainte de finală. Astfel, selecţionata All Blacks rămâne cu trei titluri mondiale (1987, 2011, 2015).

Echipa Springboks nu a pierdut niciodată o finală de Cupă Mondială, iar în 1995 a învins tot Noua Zeelandă, cu 15-12, după prelungiri, potrivit Agerpres.

Pe Stade de France, în faţa a 80.065 spectatori, au evoluat echipele:

Noua Zeelandă: De Groot (Tamaiti Williams, 66), C. Taylor (Taukei'aho, 66), Lomax (Laulala, 66), Retallick (Papali'i, 71), S. Barrett, Frizell (Whitelock, 55), Cane, Savea - Smith (Christie, 66), Mo'unga (McKenzie, 75) -Telea, J. Barrett, Ioane, Jordan (Lienert-Brown, 71), B. Barrett.

Africa de Sud: Kitshoff (Nche, 52), Mbonambi (Fourie, 4), Malherbe (Nyakane, 66), Etzebeth (Kleyn, 58), Mostert (Snyman, 52), Kolisi (Wiese, 73), Du Toit, Vermeulen (Kwagga Smith, 58) - De Klerk, Pollard - Kolbe, De Allende, Kriel, Arendse, Willemse (Le Roux, 66).

A arbitrat englezul Wayne Barnes.

La actuala ediţie a CM, printre adversarele sud-africanilor s-a numărat şi România. A fost 76-0 pentru sud-africani în faţa Stejarilor, în faza grupelor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri