Poliţist prins în flagrant când fura bani şi bunuri dintr-o locuinţă. A fost reținut pentru 24 de ore

Data actualizării: Data publicării:
ecuson al politiei romane

Un agent de Poliţie din cadrul IPJ Bihor a fost reţinut de procurori, alături de un alt bărbat, pentru trafic de influenţă, şantaj, instigare la trafic de influenţă şi la furt calificat. El l-ar fi determinat pe un martor să îi dea cheia de la garajul unui prieten, de unde poliţistul a furat bani dintr-un seif, celălalt inculpat sustrăgând bani şi bunuri din locuinţă. Ei au fost prinşi în flagrant.

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus, miercuri, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un bărbat de 38 de ani, agent şef de poliţie în cadrul I.P.J. Bihor, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, trei infracţiuni de şantaj, două infracţiuni de instigare la trafic de influenţă şi instigare la furt calificat. 

De asemenea, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de o altă persoană, fără calitate specială, în vârstă de 40 de ani, domiciliată în Oradea, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, şantaj şi furt calificat.

„S-a reţinut faptul că, la data de 24.10.2023, agentul de poliţie a cerut şi a primit, de la un martor, cheia de la garajul unui imobil din municipiul Oradea, în care locuieşte prietenul martorului, pentru a intra şi pentru a sustrage bani dintr-un seif, apoi l-a determinat pe celălalt inculpat să pătrundă în locuinţă şi să sustragă sumele de bani/bunuri existente. Cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant, pe timp de noapte, după sustragerea, din locuinţa respectivă, a sumei de 6.000 de lei şi a unor bijuterii”, arată DGA, potrivit News.ro.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă.

În instrumentarea cauzei s-a beneficiat de sprijinul Poliţiei Române.

„Direcţia Generală Anticorupţie, instituţie cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii corupţiei în rândul angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu celelalte structuri MAI, în cazul de faţă Poliţia Română, acordă o importanţă majoră menţinerii unui climat de integritate, prin identificarea şi cercetarea angajaţilor care încalcă legea, astfel încât să fie eliminate orice suspiciuni sau vulnerabilităţi de natură să prejudicieze imaginea ministerului”, precizează sursa citată.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...