Bulgaria înregistrează de la începutul acestei săptămâni o nouă creştere a numărului cazurilor de COVID-19, cu 967 de noi îmbolnăviri confirmate miercuri şi 36 de decese, potrivit agenţiile DPA şi...
Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a intervenit, miercuri seara, pentru ridicarea şi depozitarea în condiţii de siguranţă a unui număr de 49 de grenade...
Spre deosebire de cetăţenii altor ţări care sunt preocupaţi de momentul când vor reuşi să se vaccineze împotriva COVID-19, sârbii se pot gândi mai degrabă la tipul de vaccin pe care-l vor primi...
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a virat, miercuri, 589.564.820,92 lei, în vederea decontării facturilor pentru 819 obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II...
Toate meciurile de tenis prevăzute pentru joi, la Melbourne, în turneele de pregătire pentru Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, care va debuta luni, au fost anulate din cauza...
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt de părere că atenţionarea poliţistului de către şefii ierarhic superiori, aşa cum este prevăzută în lege, chiar dacă nu reprezintă o sancţiune disciplinară şi...
Abrogarea legii PSD prin care era interzisă vânzarea companiilor românești în plină criză este cea mai mare crimă economică, susține președintele PSD Marcel Ciolacu, referindu-se la un proiect de...
Varianta extrem de contagioasă de coronavirus depistată pentru prima dată în Marea Britanie este responsabilă în prezent de până la 20% dintre cazurile de infectare din zona metropolitană a...
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, în urma unei plângeri formulate de trei femei...
Un actor din Capitală a fost reținut pentru viol. La sfârșitul anului trecut, individul în vârstă de 46 de ani ar fi agresat sexual o femeie, după ce a amenințat-o cu un cuțit.
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) anunță că miercuri vor fi distribuite în centrele din țară peste 26.000 de doze de vaccin Moderna. Cele mai multe doze...
Preotul din Suceava care a botezat copilul decedat ulterior la spital s-a autosuspendat! „Este un om prăbușit”, a spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, potrivit DigiFM.
Iașiul, ca toate marile orașe, este plin de mașini abandonate. Sute de rable au ruginit în parcări și pe marginea trotuarelor ori s-au afundat în asfalt. Autoritățile promit măsuri drastice...
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a exclus posibilitatea de a solicita vaccinarea cu prioritate împotriva Covid-19 a fotbaliştilor profesionişti, pentru a facilita desfăşurarea competiţiilor...
Compania Google a acceptat să plătească un total de 3,8 milioane de dolari, după ce a fost acuzată de discriminare împotriva femeilor şi a asiaticilor, a anunţat luni Departamentul pentru muncă din...
În timp ce omenirea încă mai caută metode prin care să se apere, noul coronavirus a evoluat. Noile sale tupini se răspândesc mai repede. Acum, provocarea este ca acestea să fie depistate, iar asta se...
O înregistrare video în care poliţişti încătuşează şi „tratează” cu gaz lacrimogen o fetiţă de culoare, în vârstă de nouă ani, din oraşul Rochester (statul New York) a provocat un nou val de...
O dronă militară israeliană s-a prăbuşit, luni, în sudul Libanului, în apropierea frontierei cu Israelul, iar organizaţia fundamentalistă şiită Hezbollah, aflată în conflict cu Israelul, susţine că a...
O petrecere organizată ilegal într-un club din municipiul reşedinţă a fost întreruptă, duminică, de poliţişti şi jandarmi, a declarat luni, într-un comunicat de presă remis Agerpres, purtătorul de...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îl critică pe premierul Florin Cîțu, pentru că a spus, în ziua tragediei de la „Matei Balș” că 95% din banii din sănătate merg pe salarii și sporuri. „Te-ai folosit...
Platforma de informare a Guvernului face câteva precizări în legătură cu posibilitatea de infectare cu SARS-CoV-2 după vaccinare. Specialiștii spun că acest lucru este posibil și prezintă în ce...
O echipă mixtă formată din procurori, poliţişti criminalişti şi specialişti de la INSEMEX Petroşani continuă luni cercetările la faţa locului în cazul incendiului izbucnit la un pavilion al...
O nouă interdicţie de circulaţie pentru reducerea răspândirii coronavirusului în Franţa ar putea fi impusă doar ca măsură de ultimă instanţă, a apreciat luni ministrul de finanţe Bruno Le Maire...
Doi tineri care au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon la Ploieşti au fost salvaţi după circa 40 de minute de resuscitare, fiind ulterior transportaţi la spital, au informat, luni, autorităţile...
O furtună care a adus ploi și ninsori abundente a provocat o alunecare de teren ce a distrus o porțiune dintr-o autostradă de pe coasta Californiei. Consecințele au fost suprinse cu o dronă.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţa, avertizări nowcasting Cod galben de polei, valabile în cinci judeţe din vestul şi sudul ţării, potrivit Agerpres.
Duminică, 31 ianuarie 2021, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 28 ianuarie, Loteria Română a acordat 18.213...
Mâine, 1 februarie, va sosi în România a șaptea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 163.800 doze, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Ministerul Sănătății a fost informat astăzi despre un deces în rândul pacienților care primesc asistență medicală în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș". Este vorba despre o...
În 2017, trecerea unui straniu „bolid” spaţial prin Sistemul Solar i-a entuziasmat pe astronomi atât de mult, încât unii dintre ei au văzut în acest eveniment un semnal ce atestă existenţa vieţii...
Meteorologii prognozează o vreme închisă pentru Capitală pe parcursul zilei de duminică, cu precipitaţii, vânt moderat şi temperaturi maxime de 4 - 5 grade Celsius, informează Agerpres.
ANM a emis două coduri galbene de ninsori, vînt și polei, valabile până luni, 1 februarie. Atenționarea este pentru zona montană, dar și pentru zone extinse din jumătatea de sud a Moldovei...
Subprefectul judeţului Timiş, Elena Popa, a murit în acestă dimineaţă la spital. Ea era internată încă de la sfârşitul anului trecut după ce a fost diagnosticată cu COVID-19.
Mai mulţi avocaţi au părăsit echipa ce urmează să-l apere pe fostul preşedinte american Donald Trump în procesul de impeachment în Senat, au transmis CNN şi alte media americane, potrivit AFP, citată...
Şeful poliţiei germane, Dieter Romann, a acuzat companiile aeriene de încălcări ale măsurilor de limitare a transmiterii coronavirusului, informează duminică agenţia dpa, citată de Agerpres.
Au fost din nou lupte de stradă în centrul Parisului. Manifestanţii s-au încăierat cu forţele de ordine, la finalul unui protest față de legea securității globale, când scutierii au încercat să...
Alertă maximă, aseară, în comuna Schela din județul Gorj. Un copil de 2 ani și 7 luni din localitate a fost dat dispărut de familia sa. În căutarea lui au pornit imediat mai multe echipaje de...
Manifestare ca-n Coreea de Nord, într-unul dintre cele mai mari orașe ale Rusiei: mii de angajați ai unei platfome de comerț online au dansat și au cântat, în semn de solidaritate cu Vladimir Putin...
Un pieton a fost accidentat mortal, sâmbătă, pe un drum comunal din localitatea Teiu, fiind lovit de un autoturism condus de un bărbat aflat sub influenţa alcoolului, informează Agerpres.
Ministerul Sănătății rectifică informația despre al șaselea deces de la Matei Balș, după ce inițial a transmis eronat că o femeie a murit. Persoana decedată, un bărbat, nu a fost afectată de incendiu.
Patru dintre pacienții mutați ieri dimineață după incendiul de la Matei Balș în alte spitale din Capitală sunt în stare gravă, intubați în secțiile de Terapie Intensivă. Starea celorlalți este...
Polițiștii și asistenţii sociali de la Protecţia copilului din Galaţi fac cercetări în cazul unui bebeluş de cinci luni care a ajuns la spital cu un traumatism cranio-cerebral. Pentru că era în stare...
Șapte pacienți afectați de incendiul de la Matei Balș sunt, sâmbătă, în secțiile de Anestezie Terapie-Intensivă ale diferitelor spitale din Capitală, potrivit Mediafax.
Statele Unite au ajuns vineri la 25.901.960 de infecţii confirmate cu virusul SARS-CoV-2 şi la 436.217 de decese asociate bolii COVID-19, potrivit unui bilanţ al Universităţii Johns Hopkins...
Mexicul a cerut Canadei să revină asupra deciziei sale de a suspenda zborurile spre această ţară din America Latină, care ar putea provoca, în opinia sa, o „gravă criză economică”, scrie AFP, citată...
Cele două persoane din Cluj care au tulpina britanică a Covid-19 nu au fost în Marea Britanie și nici nu au intrat în contact cu vreo persoană venită de acolo, informează Mediafax.
Descoperire macabră într-un apartament din capitala Japoniei. O femeie a fost arestată pentru că a congelat cadavrul mamei sale timp de 10 ani. Ea şi-a justificat gestul prin teama că va fi evacuată...