Ministerul Dezvoltării: S-au efectuat plăţi de peste 580 de milioane de lei pentru investiţii realizate prin PNDL

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Cseke Attila, în Parlament
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţie. Foto: Facebook

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a virat, miercuri, 589.564.820,92 lei, în vederea decontării facturilor pentru 819 obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Astfel, pentru etapa I a fost plătită suma de 20.692.215,44 lei pentru 49 de obiective aflate în execuţie, iar pentru etapa a II-a a programului au fost decontate 568.872.605,48 lei pentru 770 proiecte de investiţii, potrivit unei informări de presă.

Am aprobat decontarea facturilor depuse la minister până pe data de 20 noiembrie 2020 pentru PNDL I (perioada 2016-2021) şi PNDL II, astfel încât să asigurăm sumele necesare UAT-urilor pentru plata facturilor către constructori”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

PNDL, program multianual de finanţare cu fonduri de la bugetul de stat, are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructura educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanţare multianuale încheiate între minister şi beneficiarii obiectivelor de investiţii.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri