O carte despre o posibilă formă de viaţă extraterestră detectată în 2017, publicată de un astrofizician de la Universitatea Harvard

Data actualizării: Data publicării:
Oumuamua profimedia-0358128389
Obiectul interstelar Oumuamua. Foto: Profimedia

În 2017, trecerea unui straniu „bolid” spaţial prin Sistemul Solar i-a entuziasmat pe astronomi atât de mult, încât unii dintre ei au văzut în acest eveniment un semnal ce atestă existenţa vieţii extraterestre. Această teză controversată a fost adoptată şi de un renumit om de ştiinţă, Avi Loeb, profesor de astrofizică la Universitatea Harvard şi autor al cărţii „Extraterrestrial: The First Sign of Intelligent Life Beyond Earth”, care a beneficiat joi de o lansare pe plan internaţional, informează AFP, citată de Agerpres.

„Dacă am dreptate, atunci este cea mai mare descoperire din istoria omenirii”, a declarat Avi Loeb, decanul facultăţii de astronomie din cadrul Universităţii Harvard, într-un text de promovare care însoţeşte ediţia franceză a acestei cărţi, apărută la editura Seuil.

În noul volum, Avi Loeb, specialist în găurile negre din Univers, revine asupra detectării lui Oumuamua, un obiect cosmic în formă de trabuc, care a traversat Sistemul Solar în mare viteză, în octombrie 2017.

corpul ceresc Oumuamua
„Oumuamua a fost şi rămâne până în zilele noastre o anomalie în sine”. Foto: Profimedia

Detectat de telescopul Pan-STARRS1 din Hawaii, Oumuamua - care înseamnă „mesager” în limba hawaiiană - avea o lungime de 400 de metri şi o lățime de 40 de metri. Viteza lui era atât de mare, încât el nu putea să provină decât din proximitatea unei alte stele: a fost primul obiect detectat care venea dintr-un alt sistem stelar.

După ce a fost iniţial inclus în categoria asteroizilor, o echipă de la Agenţia Spaţială Europeană a ajuns la concluzia că era vorba mai degrabă despre o cometă ejectată dintr-un alt sistem solar.

Însă acea ipoteză nu l-a convis pe Avi Loeb, deoarece teza în cauză nu ar putea să explice, potrivit părerilor sale, acceleraţia excesivă a obiectului cosmic, forma lui insolită, nici faptul că Oumuamua nu a lăsat în spatele său nicio urmă (de gaze şi praf) când a trecut pe lângă Soare.

Avi Loeb îşi prezintă în noua carte ipotezele despre „acest prim vizitator interstelar identificat vreodată”

Alături de un alt cercetător de la Harvard, Avi Loeb a semnat un articol în revista Astrophysical Journal Letters, în care avansa teoria conform căreia Oumuamua nu putea fi altceva decât o sondă lansată de o civilizaţie extraterestră.

Articolul a fost însă aspru criticat de mai mulţi oameni de ştiinţă. În prezent, spune Avi Loeb, „dezbaterile se prelungesc în absenţa unor dovezi tangibile” şi „oricare ar fi concluzia la care am ajunge pe marginea subiectului Oumuamua, suntem forţaţi să constatăm că el a fost şi rămâne până în zilele noastre o anomalie în sine”.

Oumuamua carte extraterestri astrofizician harvard
O carte despre o posibilă formă de viaţă extraterestră detectată în 2017, publicată de un astrofizician de la Universitatea Harvard

În 272 de pagini, acest fizician americano-israelian îşi prezintă în noua carte ipotezele despre „acest prim vizitator interstelar identificat vreodată” şi „explorează răspunsurile la întrebarea dacă suntem singuri în Univers”, au declarat reprezentanţii editurii Seuil.

Avi Loeb regretă totodată „oprobriul aruncat” asupra Universităţii Harvard şi punerea sub semnul întrebării a activităţilor realizate de SETI, un institut ce grupează mai multe proiecte de cercetare în domeniul inteligenţei extraterestre, al cărui sediu se află în California. Avi Loeb pledează şi pentru lărgirea câmpului de cercetare, dincolo de căutarea formelor de viaţă microbiene pe Marte, obiectivul misiunii roverului Perseverance fabricat de NASA, care urmează să asolizeze pe „Planeta Roşie” în data de 18 februarie.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rușii jubilează după întâlnirea Trump – Zelenski. Medvedev: „Porcul insolent a…
Digi FM
Dorian Popa, din nou îndrăgostit: „Există cineva special în viața mea”. Ce spune artistul despre căsătorie și...
Pro FM
Cum a ajuns Sylvia să cânte în trupa A.S.I.A.: „Impresarul Loredanei Groza m-a întrebat în glumă”
Film Now
Ultimele imagini cu Gene Hackman și soția sa în public. Actorul și pianista Betsy Arakawa erau căsătoriți de...
Adevarul
Ce le transmite un medic IT-iștilor nemulțumiți de salariul de 14.000 de lei
Newsweek
Casa de Pensie, anunț important pentru 2.000.000 de pensionari. „Aceste documente aduc bani în plus”
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Primele imagini cu Anne Hathaway și Josh Hartnett în „Verity”. Dakota Johnson, producător executiv. „WOW...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...