Alerte roșii de vreme extremă au fost emise pentru aproape 3.000 de orașe și orășele din toată Brazilia, țara care se confruntă cu un val de căldura nemaivăzut pentru această dată din calendar...
Primul magistrat din comunitatea LGBT din Mexic, cunoscut și ca activist al drepturilor minorităților sexuale din această țară, a fost găsit mort în casă, alături de partenerul său, relatează BBC.
La aproape o lună de la alegerile parlamentare în care partidul Lege și Justiție al naționaliștilor și anti-europenilor polonezi și-a pierdut majoritatea, opoziția democratică și pro-europeană a...
Pakistanul a deschis, luni, trei noi puncte de trecere a graniței pentru a accelera procesul de expulzare a cetățenilor afgani veniți ilegal în țară și care au primit ordin de evacuare, relatează...
Prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, l-a numit pe David Cameron, unul dintre predecesorii săi, în funcția de ministru de externe, într-o revenire neașteptată a fostului premier în guvern și la...
Un discurs al activistei pentru mediu Greta Thunberg a fost întrerupt, duminică, de un protestatar supărat care a urcat pe scenă și a încercat să-i smulgă microfonul din mână, în timp ce din mulțime...
Președintele Franței, Emmanuel Macron, spune că Israelul „trebuie să încete să mai ucidă bebeluși și femei” în Gaza, într-un interviu acordat BBC, vineri.
Partidele de opoziție din Polonia au anunțat, vineri, că au semnat acordul oficial pentru o coaliție de guvernare și că sunt pregătite să-și asume responsabilitatea guvernării într-un guvern condus...
Fostul președinte al aripii Partidului Popular din Spania în regiunea Catalonia, fondator al partidului VOX, fost europarlamentar spaniol și vicepreședinte PE, Alejo Vidal-Quadras, a fost împușcat în...
Unul dintre cele mai importante obiective ale preşedinţiei ungare a UE de anul viitor va fi promovarea aderării României la Schengen, dacă acest lucru nu se va întâmpla până atunci, a declarat...
Regele Charles al Marii Britanii a susținut pentru prima oară, marți, „Discursul Regelui” în Parlamentul Marii Britanii, la peste un an de când a devenit suveranul regatului britanic. Prin...
Prim-ministrul guvernului Portugaliei, Antonio Costa, și-a depus demisia, marți, la puțin timp după ce poliția făcut un raid la locuința sa ca parte a unei investigații anti-corupție de anvergură...
Premierul polonez în funcție, Mateusz Morawiecki, va fi primul care primește șansa să formeze un nou guvern în Polonia, în ciuda faptului că partidul său nu dispune de o majoritate nici singur, nici...
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat, luni, că protejarea civililor din Gaza trebuie să fie „de importanță principală” în conflictul dintre Israel și teroriștii Hamas și a...
O mişcare de boicotare a produselor occidentale a câştigat, progresiv, teren în lumea arabă de când a început războiul între Israel şi Hamas, relatează AFP, citată de Agerpres.
Volodimir Zelenski ia în considerare „argumentele pro și contra” pentru organizarea alegerilor prezidențiale la termen, în primăvara anului viitor, a declarat, vineri, ministrul său de externe...
Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent, în contextul alegerilor locale care vor avea loc duminică, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, directorul...
NATO are un dialog diplomatic şi politic susţinut cu toate ţările din zona Orientului Mijlociu şi este extrem de „vigilentă” la efectele directe şi indirecte ale conflictului din Israel, a declarat...
Elon Musk a făcut noi declarații bizare, joi, într-o discuție cu premierul britanic, Rishi Sunak. Miliardarul a spus că inteligența artificială va aduce cu ea o „eră a abundenței” și un „venit...
Purtătoarea de cuvânt a diplomației lui Putin, Maria Zaharova, a insultat-o din nou pe președinta Republicii Moldova, joi, spunând despre aceasta că este „o rușine” pentru țara ei și a acuzat...
Guvernul Germaniei a anunțat că a interzis orice activități ale grupării Hamas, aceasta fiind deja desemnată organizație teroristă în țară, relatează BBC.
Gruparea Hezbollah susține, joi, că a doborât o dronă israeliană deasupra sudului Libanului, în timpul schimburilor de focuri obișnuite zilnice la granița celor două țări, ostilități care încă...
Ambasadorul Israelului la ONU, Gilad Erdan, şi-a agăţat Steaua lui David pe piept, luni, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate, declarând că o va „purta cu mândrie” până când Consiliul...
Hamas a făcut publică o nouă filmare video, luni, în care trei ostatice israeliene par să facă un apel la prim-ministrul Netanyahu să accepte un armistițiu și în care îl acuză că e responsabil de...
Prim-ministrul guvernului Israelului, Benjamin Netanyahu, ar trebui să fie judecat drept „criminal de război” la Curtea Penală Internațională, spune ministra spaniolă pentru drepturi sociale, Ione...
Issam Abdallah, jurnalistul Reuters ucis pe 13 octombrie în sudul Libanului, a murit după ce a fost „țintit” din direcția graniței israeliene, a transmis, duminică, organizația Reporteri Fără...
În imaginile video cu explozia de la spitalul din Gaza, poate fi văzut un proiectil care zboară prin cerul întunecat al enclavei și explodează în aer. Câteva secunde mai târziu, o altă explozie...
După trei săptămâni în care Camera Reprezentanților a Congresului SUA nu a avut un lider, în condițiile în care majoritatea republicană a fost consumată de un conflict intern uriaș, reprezentantul...
Unele dintre deciziile Israelului în războiul său împotriva Hamas, inclusiv tăierea accesului la hrană și apă, ar putea să „facă intransigente atitudinile palestiniene vreme de generații” și să...
Suedia ar urma să devină oficial membră a NATO luna viitoare, a declarat, marţi, secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, informează agenţia Belga, citată de Agerpres.
Hamas susţine că s-a oferit să elibereze, duminică, alte două femei pe care le ţine captive, Nurit Yitzhak şi Yovheved Lifshitz, „urmând aceiaşi paşi ca şi în cazul celor două ostatice americane”, a...
Slovenia a desfășurat poliția la granițele sale Schengen cu Ungaria și Croația, într-o încercare de a „preveni amenințări de securitate”, fapt ce a dus la apariție unor cozi interminabile la granițe...
Rusia l-a numit oficial pe general colonelul Viktor Afzalov comandant-şef al Forţelor Aerospaţiale, în locul lui Serghei Surovikin, supranumit și „Generalul Armaghedon”, acesta din urmă demis după...
MAE recomandă ferm părăsirea imediată a zonelor din sudul Libanului având în vedere confruntările armate recente din zona de frontieră libanezo-israeliană, conform celei mai recente avertizări de...
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a promis „să lupte până la victorie” în Gaza, semn că nici după eliberarea celor două ostatice americane nu va exista o pauză în bombardamentele efectuate de...
Jim Jordan, nominalizat cu câteva zile în urmă să devină noul președinte al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, a fost retras din această poziție de colegii săi republicani după ce a eșuat...
Hamas a atacat Israelul cu scopul, printre altele, de a submina discuţiile ce vizează normalizarea relaţiilor dintre Israel şi Arabia Saudită, a declarat, vineri, preşedintele american, Joe Biden.
Numirea lui Robert Fico în fruntea guvernului slovac provoacă noi controverse le Bratislava. Un scandal uriaș a erupt între președinta Zuzanna Caputova și premierul desemnat după ce Fico a numit la...
Republicanii majoritari în Camera Reprezentanților a Statelor Unite au eșuat de două ori în a alege un președinte al Camerei. Jim Jordan, candidatul nominalizat cu dificultate în conferința...
Prima și singura femeie membră a biroului politic al Hamas, Jamila al-Shanti, văduva co-fondatorului Hamas, Abdel Aziz al-Rantisi, supranumită „mama Hamas”, a fost ucisă într-un atac aerian...
Prim-ministra guvernului Estoniei s-a declarat șocată de imaginile în care premierul Ungariei apare strângându-i mâna dictatorului rus, Vladimir Putin. Kaja Kallas a spus că imaginile sunt „foarte...
Începe a doua lună a războiului dintre Israel și Hamas, iar armata israeliană anunță că operațiunile sale se concentrează, în acest moment, în orașul Gaza, capitala enclavei palestiniene...
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a vorbit, marți, cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, și i-a transmis acestuia „condoleanțele sale profunde față de viețile civile...
Israelul și-a avertizat cetățenii, miercuri, să părăsească Turcia „cât mai curând posibil, pentru propria lor siguranță”, în contextul comentariilor făcute de președintele acestei țări. Erdogan a...
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a ajuns la Tel Aviv pentru discuții extrem de importante cu liderii israelieni la puțin timp după explozia mortală de la spitalul din Gaza.
Dictatorul rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit, marți, la Beijing, cu singurul său aliat din Uniunea Europeană, premierul ungar,Viktor Orban. Putin și Orban și-au reafirmat angajamentul comun pentru...
SUA şi Israelul au convenit să elaboreze un plan pentru ca ajutorul umanitar să ajungă la civilii din Fâşia Gaza fără ca Hamas să beneficieze de el, a anunţat, marţi, secretarul de stat american...
Liderii Uniunii Europene vor încerca, marţi, să ajungă la o abordare comună faţă de criza declanşată de atacul Hamas împotriva Israelului, după zile întregi de confuzie, lupte interne şi mesaje...
Unul dintre liderii de rang înalt ai Hamas a declarat, luni, că gruparea „are tot ce îi trebuie” pentru a obține eliberarea palestinienilor din închisorile israeliene, un indiciu că gruparea...
Atrocitățile comise de teroriștii Hamas în Israel sunt la un nivel de brutalitate nemaivăzut din perioada Holocaustului, spun experții criminaliști care au identificat cadavrele și au descoperit...