„Generalul Armaghedon”, fost aliat al lui Prigojin, a fost eliminat oficial de la conducerea forțelor aerospațiale ruse

Data publicării:
Serghei Surovikin
Serghei Surovikin, supranumit „generalul Armaghedon”. Foto: Profimedia Images

Rusia l-a numit oficial pe general colonelul Viktor Afzalov comandant-şef al Forţelor Aerospaţiale, în locul lui Serghei Surovikin, supranumit și „Generalul Armaghedon”, acesta din urmă demis după rebeliunea armată din luna iunie a Grupului Wagner, condusă de defunctul Evgheni Prigojin.

Potrivit agenţiilor oficiale TASS şi RIA Novosti, numirea a fost oficializată cu o zi înainte, deşi Afzalov era deja comandant-şef interimar al Forţelor Aerospaţiale încă din luna august.

Afzalov s-a născut pe 9 iunie 1968, a absolvit Şcoala Militară Superioară de Radioelectronică de Apărare Aeriană Puşkin (1989), Universitatea Militară de Apărare Aeriană (2000) şi Academia Militară a Statului Major General al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse (2010).

În iulie 2017, a fost numit comandant al Forţelor Aeriene şi Armatei de Apărare Aeriană a Districtului Militar de Est, iar în august 2018, şeful cartierului general al Forţelor Aerospaţiale Ruse.

Generalul Serghei Surovikin a dispărut din prim-plan după o scurtă revoltă a mercenarilor Wagner împotriva conducerii armate în iunie. În timpul revoltei din 23-24 iunie, Surovikin, care a comandat, la un moment dat, efortul general de război al Rusiei în Ucraina, a apărut într-un clip video, arătând inconfortabil şi fără însemnele militare, îndemnându-l pe liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, să se retragă.

De la revoltă, care a fost încheiată prin negocieri şi un acord, presa din Rusia şi străinătate a relatat că Surovikin a fost investigat pentru posibilă complicitate la revoltă şi ţinut în arest la domiciliu. Relatările nu au fost confirmate oficial.

Prigojin a murit în august într-un accident de avion ale cărui circumstanţe nu au fost nici până în prezent elucidate.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri