Robotul Sophia va fi produs în masă, pentru a-i ajuta pe oameni să treacă mai ușor peste pandemie
Robotul umanoid Sophia a devenit un fenomen viral, de la lansarea sa în 2016, iar acum compania care stă în spatele său are o nouă viziune: să înceapă producţia de masă a roboţilor până la finele acestui an, transmite Agerpres citând agenția Reuters.
Compania Hanson Robotics din Hong Kong a informat că patru modele de roboţi, inclusiv Sophia, vor începe să iasă de pe porţile fabricilor în prima jumătate a lui 2021, tocmai într-un moment în care cercetătorii prezic că pandemia va crea noi oportunităţi pentru industria roboticii.
„Lumea COVID-19 va avea nevoie de din ce în ce mai multă automatizare pentru a-i ţine pe oameni în siguranţă”, a declarat fondatorul şi directorul general al companiei, David Hanson.
Acesta s-a declarat încrezător că soluţiile roboticii la pandemie nu sunt limitate doar la domeniul medical ci ar putea asista şi clienţii din industrii precum comerţul cu amănuntul şi transportul aerian.
„Roboţii Sophia şi Hanson sunt unici pentru că sunt atât de asemănători cu fiinţele umane. Ei pot fi utili în această perioadă în care oamenii sunt foarte singuri şi izolaţi social”, a apreciat David Hanson. El a mai spus că şi-a propus să vândă mii de roboţi în 2021, atât mari cât şi mici, fără a oferi însă o cifră precisă.
Profesorul de robotică Johan Hoorn, care a lucrat şi la modelul Sophia, spune că deşi tehnologia este încă într-o fază incipientă, pandemia ar putea accelera o relaţie între fiinţe umane şi roboţi.
„Pot să deduc că pandemia ne va ajuta să aducem, mai devreme, roboţi pe piaţă pentru că oamenii îşi dau seama că nu există altă cale”, a spus Hoorn, care este profesor la Universitatea Politehnică din Hong Kong.
În acest an, firma Hanson Robotics are de gând să lanseze un robot botezat Grace, care a fost conceput special pentru sectorul sănătăţii.
Produsele oferite de alţi mari jucători din industria roboticii contribuie şi ei la lupta cu pandemia. Robotul Pepper dezvoltat de SoftBank Robotics a fost folosit pentru a-i detecta pe oamenii care nu poartă mască. În China, compania CloudMinds a pus la punct un spital gestionat de roboţi în perioada pandemiei de coronavirus de la Wuhan.
Utilizarea roboţilor era pe un trend ascendent încă înainte de pandemie. Potrivit unor date furnizate de Federaţia Internaţională de Robotică, între 2018 şi 2019, vânzările mondiale de roboţi pentru servicii profesionale au crescut cu 32% până la 11,2 miliarde dolari.
Editor : G.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News