Franţa ezită să spună dacă l-ar aresta pe Putin în baza mandatului CPI

Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Franţa, care se află sub presiune din cauza poziţiei sale cu privire la mandatul internaţional de arestare emis pe numele premierului Israelului, a refuzat joi să spună dacă ar fi dispusă să-l aresteze pe liderul rus Vladimir Putin în baza unui mandat similar, relatează Reuters, potrivit News.ro. 

Curtea Penală Internaţională a emis săptămâna trecută mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu, fostul său ministru al apărării şi un lider militar al Hamas pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii în timpul conflictului din Gaza.

Toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv Franţa, sunt semnatare ale tratatului fondator al CPI, însă Franţa a declarat miercuri că, în opinia sa, Netanyahu are imunitate în faţa acţiunilor CPI, deoarece Israelul nu a semnat statutul Curţii.

CPI a emis, de asemenea, un mandat de arestare împotriva lui Putin, acuzându-l de crima de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina, dar nici Rusia nu este semnatară a tratatului fondator al CPI.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Christophe Lemoine, a declarat joi că poziţia juridică a Franţei este în esenţă aceeaşi cu privire la mandatele de arestare emise pentru Putin şi Netanyahu.

„Probabil că am fost mai puţin exacţi atunci când am comentat cazul lui Putin în comparaţie cu cel actual, dar, în orice caz, poziţia noastră este aceeaşi”, a declarat Lemoine reporterilor.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă că Franţa nu l-ar aresta pe Putin dacă acesta ar pune piciorul pe teritoriul francez, el a spus: „În ceea ce îl priveşte pe Vladimir Putin, pentru toţi cei care au comis crime nu există impunitate. Ei trebuie să fie traşi la răspundere pentru faptele lor, iar noi am spus întotdeauna că vom aplica dreptul internaţional în toate aspectele sale”.

Oficialul a mai spus că problema imunităţii, despre care a menţionat că a fost consacrată în statutul CPI, este „complexă” şi că statele au uneori opinii diferite cu privire la această problemă.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri