Live

Schimbările climatice au dus la cel mai grav focar de febră Dengue din Bangladesh

Data publicării:
Spitalele din Bangladesh sunt pline de bolnavi, în timp ce se confruntă cu o penurie de medicamente intravenoase, cruciale pentru tratarea cazurilor severe. Sursa foto: Profimedia Images

Creșterea temperaturii și un muson prelungit în Bangladesh, din cauza schimbărilor climatice, au oferit condiții ideale de reproducere pentru țânțarul care răspândește febra Dengue, au spus experții. Această țară se confruntă acum cu cel mai grav focar avut vreodată, transmite Reuters.

Numărul morților din focarul din Bangladesh, anul acesta, este de 1.476 la 12 noiembrie, cu 291.832 infectați, au arătat datele oficiale. Spitalele s-au luptat să facă față numărului în creștere de pacienți din țara dens populată din Asia de Sud.

Numărul morților din acest an a fost de peste cinci ori mai mare decât cel din 2022, când Bangladesh a înregistrat 281 de decese cauzate de Dengue și cel mai mortal de când autoritățile au început să le urmărească în 2000.

Kabirul Bashar, entomolog și profesor de zoologie la Universitatea Jahangirnagar din Bangladesh, și-a petrecut o mare parte din carieră studiind țânțarii și a spus că nu a văzut niciodată un focar atât de grav în cei 25 de ani de cercetare.

„Temperatura, precipitațiile și alte componente își schimbă modelele din cauza schimbărilor climatice. Asistăm la ploi musonice la mijlocul lunii octombrie, ceea ce este neobișnuit”, a declarat el pentru Reuters. „Aceste modificări sezoniere ale modelului creează situația ideală pentru reproducerea țânțarilor Aedes. Aedes se adaptează la aceste schimbări.”

Țânțarul Aedes aegypti răspândește boala

Febra Dengue este comună în Asia de Sud în timpul sezonului musonic, ce ține din iunie până în septembrie, deoarece țânțarul Aedes aegypti, care răspândește boala, prosperă când este multă apă.

Acest tip de țânțar se hrănește în timpul zilei, provocând febra Dengue, cunoscută și sub denumirea de „febră osoasă” din cauza durerilor severe de mușchi și articulații pe care le provoacă.

„După trei ani de experimente, am ajuns în sfârșit la concluzia că Aedes se hrănește toată ziua”, a spus Bashar, singurul expert științific din cadrul comitetului național anti-Dengue al țării. „De asemenea, se poate reproduce cu succes, chiar și în canalele murdare și în apa de mare sărată.”

Acesta a fost primul an în care au fost raportate cazuri de dengue în toate cele 64 de districte ale țării, a căror populație totală este de aproximativ 170 de milioane.

Bashar a spus că supravegherea vectorilor - o examinare atentă a modului în care boala se răspândește - este acum necesară pe tot parcursul anului în Bangladesh.

Simptomele infectării cu virusul Dengue

Majoritatea persoanelor care fac dengue nu au simptome, astfel încât numărul cazurilor poate fi mult mai mare decât cifrele raportate.

„Anul acesta am observat diferite simptome pentru febra Dengue”, a declarat pentru Reuters medicul Janesar Rahat Faysal. „Unii pacienți care au venit doar cu simptome de tuse au fost diagnosticați cu Dengue. Acest lucru este alarmant.”

Nu există vaccin sau medicament care să trateze în mod specific dengue, dar detectarea precoce și îngrijirea medicală adecvată pot reduce decesele la mai puțin de 1% dintre cei infectați, au spus experții.

Spitalele din Bangladesh sunt pline de bolnavi, în timp ce se confruntă cu o penurie de medicamente intravenoase, cruciale pentru tratarea cazurilor severe.

„Am avut de-a face cu doi bolnavi de Dengue, sora mea și nepoata mea. Nu am găsit paturi potrivite pentru ei în spital. Așa că a trebuit să-i tratez acasă”, a spus Sirazus Salekin Chowdhury, care locuiește în capitala Dhaka. „M-am chinuit să găsesc soluție salină intravenoasă”.

Printre simptomele comune ale acestei boli se numără frisonul, febră mare, cefalee, dureri musculare, sângerări gingivale sau nazale și hematurie (sânge în urină).

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coșmarul din Casa Oglinzilor: Închisoarea subterană secretă unde deținuții politici ai „Doamnei de Fier a Asiei” dispăreau fără urmă

O femeie a fost în comă două săptămâni, a suferit 47 de operații și și-a pierdut ambele picioare de la o mușcătură de țânțar

Fosta lideră din Bangladesh acuză Statele Unite de implicare în înlăturarea ei de la putere. Reacția SUA

Fuga cu elicopterul a „Doamnei de Fier a Asiei”: Cum a scăpat lidera Bangladeshului în ultima clipă din mâinile protestatarilor furioși

Partenerii noștri