Bărbat suspectat că a ucis mai mult de 70 de tigri în ultimii 20 de ani, arestat în Bangladesh
Un bărbat suspectat că a ucis mai mult de 70 de tigri în ultimii 20 de ani a fost arestat în Bangladesh, după o căutare care a durat mulți ani, scrie BBC, citând presa locală. El avea interdicție de a intra în pădure, dar, cu toatre acestea, a continuat să vâneze ilegal.
Habib Talukder, poreclit Tigrul Habib, a fost prins în urma unui pont primit de polițiști, după ce pe numele lui fuseseră emise trei mandate de arestare, potrivit poliției.
Bărbatul acționa într-o pădure de mangrove din zona Sundarbans, la granița dintre India și Bangladesh. Zona adăpostește cea mai mare populație de tigri bengalezi din lume. Doar câteva mii mai trăiesc în sălbăticie.
Sharankhola police, acting on a tip-off, arrested Habib Talukder, 50, in the early hours of Saturday from Madhya Sonatola village, adjacent to the forest, under Southkhali union.https://t.co/wVc59Du48u
— Ds Sourav (@TheDsSourav) May 31, 2021
Blana, oasele, chiar și pielea tigrului sunt traficate pe piețele negre din întreaga lume.
„Se ascundea de mult timp”, a spus ofițerul de poliție Saidur Rahman despre bărbatul urmărit.
Habib Talukder (50 de ani) și-a început cariera strângând miere de albine din pădure.
Un alt culegător de miere, Abdus Salam, le-a declarat reporterilor AFP că localnicii „îl respectă pe Habib și se tem de el în aceeași măsură”, mai scrie BBC.
„E un om periculos, care se poate lupta singur cu tugrii în pădure”.
Un alt ofițer de poliție, Abdul Mannan, a declarat pentru Dhaka Tribune că atât poliția, cât și pădurarii îl caută pe Habib Talukder de mulți ani.
„Intra pe ascuns în Sundarbans și vâna animale sălbatice, deși avea de mult interdicție de a intra în pădure”, a decrata Abdul Mannan.
„Își continua activitățile criminale în ciuda faptului că era deschise mai multe dosare pe numele lui... erau implicate și câteva grupări foarte puternice.”
Habib a fost arestat sâmbătă dimineață.
Joynal Abedin, ranger în zona Sharankhola, a declarat pentru Dhaka Tribune că Habib le-a mărturisit celor de la Departamentul Pădurilor că a ucis mai mult de 70 de tigri.
Un recensământ al tigrilor din Sundarbans făcut în 2018 arată că numărul acestora a crescut la 114, față 106 în 2015, cel mai scăzuy nivel.
Potrivit unui raport de anul trecut al World Wild Fund, după un declin rapid în ultimele decenii, populațiile de tigri aflate în pericol au cunoscut o revenire „spectaculoasă” în toată lumea.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News