Live

NASA va anunţa luni „o descoperire importantă” despre Lună

Data publicării:
China lansează o misiune spre Lună. Foto: Profimedia Images

NASA a anunţat că va da publicităţii luni, 26 octombrie, ''o descoperire importantă'' despre Lună, în cadrul unei conferinţe de presă ce va fi organizată la ora 16:00 GMT şi care va putea fi urmărită în direct pe site-ul Agenţiei spaţiale americane, transmite vineri Space.com, citat de Agerpres.

Comunicatul NASA prin care este anunţată această conferinţă de presă promite "o descoperire importantă despre Lună" şi face trimitere şi la ambiţiosul program spaţial Artemis care îşi propune o aselenizare cu echipaj uman la polul sud selenar în 2024.

Descoperirea ce urmează să fie anunţată este legată de observatorul SOFIA (Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy), rezultatul unui parteneriat germano-american.

SOFIA este un observator astronomic instalat într-un avion Boeing 747 modificat care operează de la mare înălţime, pentru a evita distorsiunile atmosferice care afectează observaţiile derulate de la sol.

Iar pentru că acest observator este plasat într-un avion, devine mult mai uşor să fie derulate observaţii asupra unui anumit sector de cer pe perioada zborurilor care durează de obicei 10 ore, conform NASA. Instrumentele din dotarea observatorului SOFIA se concentrează pe spectrul infraroşu al luminii, studiind obiecte din Sistemul Solar, din Calea Lactee, dar şi din alte galaxii.

Naseem Rangwala, cercetătoare în cadrul programului SOFIA la Centrul de Cercetare Ames al NASA din California, va fi unul dintre cei patru experţi care vor participa la conferinţa de presă de luni. Alături de ea va fi şi Paul Hertz, care conduce Divizia de Astrofizică a NASA, Jacob Bleacher, şeful ştiinţific al Directoratului pentru explorări, operaţiuni şi misiuni cu echipaje umane (Human Exploration and Operations Mission Directorate), precum şi Casey Honniball, cercetător la Centrul de Zboruri Spaţiale Goddard al NASA din Maryland.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cele mai detaliate imagini ale suprafeței Soarelui au fost realizate de misiunea spațială Solar Orbiter. La ce ajută informațiile

Lasere „alimentate de lumina soarelui” ar putea fi noua sursă de energie în spațiu pentru călătorii pe Lună și pe Marte

De ce nu au mai ajuns oamenii pe Lună de mai bine de 50 de ani. „Dacă nu era riscul politic, probabil că eram deja pe Marte”

Angajații Boeing au încheiat greva care a durat 6 săptămâni și au acceptat o creștere salarială de 38% în următorii 4 ani

Partenerii noștri