Live

Live Text Șoigu: Cucerirea Bahmutului e necesară pentru a continua ofensiva rusă în Ucraina. Zelenski: Armata ucraineană rămâne pe poziţii

Data actualizării: Data publicării:
Armata ucraineană rămâne pe poziţii la Bahmut. Foto: Profimedia Images

Suntem în ziua cu numărul 377 a războiului început de Putin în Ucraina.Zelenski afirmă că armata ucraineană rămâne pe poziţii la Bahmut şi nu se retrage, în timp ce un oficial NATO transmite că ruşii au pierdut de cinci ori mai mulţi soldaţi decât ucrainenii în bătălia pentru Bahmut. Totodată, militarii ucraineni din Bahmut recunosc că sunt în dificultate, iar ministrul de externe al Ungariei susține că Occidentul a căzut într-o „psihoză a războiului”.  De asemenea, presa internațională atenționează că atât Kievul, cât și Moscova par să se lupte cu deficitul de muniție și cu victimele tot mai mari.

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Kievul spune că „nu are absolut nicio implicare” în exploziile de la Nord Stream

ACTUALIZARE 20:45  Consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Mihailo Podoliak, a declarat marţi că Kievul „nu are absolut nicio implicare” în atacurile de anul trecut asupra gazoductului Nord Stream şi nu are informaţii despre ceea ce s-a întâmplat, relatează Reuters.

Mihailo Podoliak a facut aceste comentarii într-o declaraţie către Reuters după publicarea unor informaţii în New York Times care citează oficiali americani. Aceştia au sugerat că un grup pro-ucrainean este responsabil de atacuri.

Zelenski: Bahmut este un obiectiv strategic pentru noi. Dacă îl pierdem, există riscul unui drum liber pentru ruși spre alte orașe

ACTUALIZARE 20:20 - Trupele ruse vor avea „drum liber” pentru a captura localități-cheie din estul Ucrainei dacă preiau controlul asupra orașului Bahmut, a avertizat președintele Volodimir Zelenski într-un interviu pentru CNN, în timp ce își motiva decizia de a menține forțele ucrainene în orașul asediat.

„Acest obiectiv este strategic pentru noi”, a spus Zelenski, precizând că responsabili militari ai Kievului au decis unanim să continue apărarea orașului, după ce în urma atacurilor rusești prelungite s-a ajuns aproape în situația de a fi pierdut în fața trupelor Moscovei.

„Înțelegem că după Bahmut ar putea merge mai departe. Ar putea merge la Kramatorsk, ar putea merge la Sloviansk, ar fi drum liber pentru ruși către alte orașe din Ucraina, în direcția Donețk”, a declarat el pentru CNN, într-un interviu exclusiv acordat la Kiev. „De aceea băieții noștri luptă acolo”.

Un atac susținut al mercenarilor Wagner a înregistrat un progres în ultimele zile, a forțat mii de oameni să plece din oraș și a decimat infrastructura civilă. Dar trupele ucrainene au pus bazele unei apărări îndârjite a zonei, limitând progresul Rusiei.

Zelenski a spus că motivațiile de a păstra orașul sunt „foarte de diferite” de obiectivele Rusiei. „Înțelegem ce vrea Rusia să obțină acolo. Rusia are nevoie de cel puțin o victorie – o victorie mică – chiar și prin distrugerea totală a orașului Bahmut, uciderea tuturor civililor de acolo”, a spus Zelenski.

El a spus că dacă Rusia „și-ar arbora steagul” în Bahmut, acest lucru ar ajuta „la mobilizarea societății lor pentru a crea această idee că sunt o armată atât de puternică”.

Deși Bahmut nu reprezintă o valoare strategică semnificativă în sine, conexiunile rutiere cu Kramatorsk și Sloviansk - două centre urbane industriale dens populate din nord-vest – ar însemna că aceste orașe vor fi următoarele pe lista Rusiei pentru cucerire.

Unii comandanți și ofițeri de nivel inferior ar fi pus sub semnul întrebării rezistența pentru Bahmut, pe fondul unui număr tot mai mare de victime.

Dar Zelenski a respins aceste așa-zise convingeri, spunând că „nu a auzit niciodată așa ceva” de la comandanții săi.

„Trebuie să ne gândim mai întâi la oamenii noștri și nimeni nu trebuie să ajungă să fie încercuit, acest lucru este foarte important”, a spus el.

„Armata trebuie să rămână puternică acolo, în ciuda faptului că Rusia a distrus întregul oraș și tot ce există acolo”, a adăugat Zelenski. „Trupele îi ajută pe copii, pe civili să părăsească orașul. Chiar și astăzi oamenii părăseau orașul Bahmut. Îi ajutăm pe toți cei care vor să plece”.

Aproape 4.000 de civili - inclusiv 38 de copii – încă sunt în orașul asediat, a declarat marți viceprim-ministrul țării, Irina Vereșciuk. „Avem echipe speciale de evacuare care ajută, și vehicule blindate cu care să facem asta. Dar oamenii stau adesea în subsoluri, fără a lăsa vorbă despre locul lor”, a spus ea într-un anunț televizat. „Acest lucru face evacuarea mult mai dificilă”.

Serviciile de informații NATO estimează că pentru fiecare soldat ucrainean ucis în apărarea orașului Bahmut, forțele ruse au pierdut cel puțin cinci, a declarat luni pentru CNN un oficial militar al Alianței. Oficialul a avertizat că raportul 5 la 1 este o estimare formată în baza informațiilor obținute.

Trupele Wagner s-au năpustit asupra orașului după ce au capturat localitatea Soledar, în ianuarie. Dacă ar dobândi controlul asupra Bahmutului, ar marca un caz rar al unui oraș care își schimbă autoritatea în ceea ce a devenit un război prelungit în regiunea Donbas din estul Ucrainei.

Un consilier din cadrul Președinției ucrainene, Mihailo Podoliak, a declarat luni pentru CNN că, în apărarea Bahmutului, Ucraina avea două obiective principale: să câștige timp pentru a-și reface forțele și să provoace pierderi grele armatelor ruse.

„Și-a atins obiectivele cu 1.000%”, a spus el. „Chiar dacă conducerea militară decide la un moment dat să se retragă în poziții mai favorabile, cazul apărării orașului Bahmut va fi un mare succes strategic pentru Forțele Armate ucrainene ca fundație pentru viitoarea victorie”.

Între timp, Ucraina se luptă pentru a integra sistemele de arme occidentale și zeci de tancuri în operațiunile sale militare, după ce Zelenski a convins SUA, Marea Britanie, Germania și un bloc de alte națiuni europene să-și intensifice ajutorul militar.

Ea vine înaintea unei anticipate ofensive rusești de primăvară care ar putea cuprinde teritorii din centrul și nordul Ucrainei, pe care Rusia nu a reușit să le cucerească în invazia sa inițială de anul trecut.

NYT: Exploziile de la Nord Stream au fost provocate, cel mai probabil, de sabotori „pro-ucraineni”

ACTUALIZARE 19:14 Ultimele informații prezentate oficialilor guvernului SUA de către agențiile de spionaj americane sugerează că exploziile produse anul trecut la conductele de gaz Nord Stream au fost provocate de către un grup de sabotori „pro-ucraineni”, informează New York Times.

Conform oficialilor americani citați de NYT, nu există în prezent vreo dovadă care să-i incrimineze pe președintele ucrainean Volodimir Zelensky sau pe vreunul din apropiații săi din guvernul de la Kiev în privința implicării în această operațiune.

De asemenea, nu se știe dacă sabotorii respectivi au acționat la ordinul direct al vreunui oficial guvernamental ucrainean.

Polonia trimite încă 10 tancuri Leopard 2 în Ucraina în această săptămână

ACTUALIZARE 17:40 Polonia va livra săptămâna aceasta Ucrainei zece dintre tancurile sale de luptă Leopard, a anunţat marţi ministrul polonez al apărării, informează AFP.

„Polonia va livra săptămâna aceasta Ucrainei 10 tancuri Leopard 2A4”, a declarat Mariusz Blaszczak în faţa unor jurnalişti la Varşovia, înainte de a urca în avion cu destinaţia Stockholm, unde va participa la reuniunea miniştrilor apărării ai ţărilor din Uniunea Europeană.

Polonia a promis la sfârşitul lui ianuarie că va trimite în total 14 tancuri Leopard 2 Kievului şi patru au fost deja livrate pe 24 februarie, exact la un an de la declanşarea invaziei ruse.

Ministrul polonez a adăugat că Polonia va instala un centru de mentenanţă pentru tancurile utilizate în Ucraina.

„Suntem gata să inaugurăm un centru de mentenanţă în Polonia ce va repara şi va asigura întreţinerea de tancuri Leopard livrate Ucrainei”, a spus Blaszczak, adăugând că intenţionează să evoce problema în timpul discuţiilor pe care le va avea cu ministrul german al apărării, Boris Pistorius.

„Problema fundamentală pe care o vom discuta este slaba disponibilitate a pieselor de schimb pentru tancurile Leopard”, a precizat Blaszczak. „Contez pe ministrul (german Boris) Pistorius pentru ca el să facă uz de influenţa sa asupra industriei germane, pentru ca piesele de schimb pentru Leopard să fie livrate”, a adăugat ministrul polonez.

Polonia este unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai Kievului după ce Rusia şi-a lansat invazia în urmă cu un an, pe 24 februarie 2022, şi îi îndeamnă pe aliaţii săi din NATO şi UE să-şi sporească ajutorul militar pentru Ucraina.

Varşovia s-a arătat cu precădere presantă la adresa Germaniei, iniţial reticentă, dar care la sfârşitul lui ianuarie a dat undă verde pentru trimiterea de tancuri Leopard 2 în Ucraina de către alte ţări, printre care Polonia, Suedia, Finlanda şi Portugalia.

Până la invadarea Ucrainei de către Rusia, Germania îşi construise, de la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, strategia refuzând intervenţii militare şi livrări de arme unor ţări aflate în război.

Polonia şi-a sporit propriile achiziţii de arme şi şi-a majorat bugetul militar la peste 4% din Produsul Intern Brut în 2023. Această ţară găzduieşte de asemenea peste un milion de refugiaţi ucraineni.

4.000 de civili, inclusiv 38 de copii sunt încă în Bahmut

ACTUALIZARE 16:45 Vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk a declarat marți presei regionale că aproximativ 4.000 de civili, inclusiv 38 de copii, sunt încă în Bahmut.

Orașul, centrul luptei acerbe din regiunea Donbas, avea o populație estimată înainte de război de aproximativ 70.000 de oameni.

ACTUALIZARE 16:30 Alertă de raid aerian în toată Ucraina.

Cine este soldatul ucrainean cu țigara în gură, care a fost executat de ruși în pădure

ACTUALIZARE 13:49 Prizonierul de război ucrainean care ar fi fost executat de ruși într-o pădure a fost identificat, anunță o unitate a armatei ucrainene, în cadrul căreia ar fi luptat soldatul.  El era dat dispărut de la începutul lunii februarie pe frontul din Bahmut. Kievul a deschis o anchetă penală cu privire la presupusa execuție prizonierului ucrainean și au fost puse recompense pe capul ucigașilor.

Anunțul privind identificarea soldatului executat a fost făcut de Brigada 30 Mecanizată a armatei ucrainene, care luptă în zona Bahmutului.

Soldatul, pe nume Timofei Șadura, ar fi dispărut la începutul lunii februarie. „Ieri a apărut pe rețelele sociale și în mass media o înregistrare video cu împușcarea unui soldat al Forțelor Armate ale Ucrainei, care a fost executat de ocupanții ruși după ce a strigat «Glorie Ucrainei!».

Citește continuarea AICI

Șoigu: Cucerirea orașului Bahmut este necesară pentru continuarea ofensivei ruse în Ucraina

ACTUALIZARE 12:49 Cucerirea oraşului Bahmut, epicentrul unor lupte violente timp de mai multe luni în estul Ucrainei, este necesară pentru continuarea ofensivei ruse, a afirmat marţi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, citat de AFP. 

Acest oraş este un nod important (de linii) de apărare pentru soldaţii ucraineni în Donbas. Preluarea controlului asupra acestuia va permite efectuarea de noi operaţiuni ofensive în profunzime contra apărării forţelor armate ale Ucrainei, a declarat Şoigu, în cadrul unei reuniuni cu responsabili din ministerul său, difuzată la televiziune.

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu. Foto: Profimedia Images

Ministrul rus al apărării, citat de Reuters, a mai spus că Occidentul îşi sporeşte livrările de arme în Ucraina, dar a promis că acestea nu vor schimba cursul evenimentelor pe câmpul de luptă, scrie Agerpres.

Eliberarea Artemovsk-ului continuă, a declarat Şoigu în intervenţia televizată, folosind vechiul nume, din epoca sovietică, al oraşului Bahmut. Regiunea Donbas, puternic industrializată, din estul Ucrainei include Doneţk şi Luhansk, care sunt revendicate de Rusia ca teritoriu propriu, alături de alte două regiuni ucrainene. 

Ministrul austriac de externe consideră periculoasă ideea de a forța Ucraina să cedeze teritorii Rusiei în schimbul păcii

ACTUALIZARE 11:37 Alexander Schallenberg, ministrul austriac al afacerilor externe, a declarat, într-un interviu acordat Der Standard, că este periculos să se sugereze că Ucraina ar putea ceda o parte din teritoriul său în schimbul păcii, scrie cotidianul ucrainean Pravda

Acesta a precizat însă că nu este nimic în neregulă cu faptul că societățile europene au opinii diferite cu privire la modul în care se poate obține pacea în Ucraina.

„Faptul că putem discuta liber este ceea ce caracterizează democrațiile pluraliste și ne deosebește de Vladimir Putin și de sistemul său. Nu trebuie să facem greșeala de a pretinde că este permisă doar o singură opinie”, a declarat Shallenberg. 

De asemenea, el și-a exprimat speranța că va apărea din nou o situație în care va exista un loc pentru diplomație. „Dar nu am obținut-o încă. Rusia se uită la câmpul de luptă pentru a lua o decizie și ar fi foarte periculos să se spună că Ucraina ar trebui să renunțe la anumite părți din teritoriul său de dragul păcii. Un lucru este absolut clar pentru mine: nu poate exista nicio decizie privind Ucraina fără Ucraina”, a subliniat Shallenberg. 

Ministrul și-a apărat încă o dată poziția privind imposibilitatea interzicerii intrării în Europa pentru toți rușii și a încercat să justifice decizia de a permite delegației ruse să intre la reuniunea OSCE. 

„Să nu existe niciun dubiu, noi susținem necondiționat Ucraina în lupta pentru restabilirea suveranității și integrității sale teritoriale. Rusia încalcă în mod brutal toate principiile fundamentale ale Cartei ONU. Dar nu trebuie să ne ardem toate punțile și toate canalele de dialog și vom avea nevoie și de platforme de negociere la momentul potrivit, cum ar fi Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa”, a precizat șeful diplomației de la Viena.

Rușii susțin că aproximativ jumătate din orașul Bahmut se află sub controlul lor

ACTUALIZARE 11:25 Jan Gagin, un consilier al liderilor instalați de Rusia în porțiunea ocupată din Donețk, a declarat că forțele ruse controlează aproximativ jumătate din orașul Bahmut, transmite agenția rusă de stat Tass, citată de The Guardian

„Artileria noastră, echipamentele și trupele noastre sunt deja în oraș. Ei controlează aproape jumătate din Bahmut. Nu exclud încercări [din partea forțelor ucrainene] de a pătrunde pentru a încerca să îl păstreze, și focare din orașul însuși, există o retragere haotică a unor grupuri mici”, a afirmat acesta. 

Tass relatează că Gagin a afirmat că „drumurile asfaltate din zonă sunt deja complet sub controlul de foc al forțelor ruse”. 

Situația militară exactă în Bahmut rămâne neclară, iar afirmațiile lui Gagin nu au putut fi verificate în mod independent.

ISW: Lupta Ucrainei pentru Bahmut a devenit importantă din punct de vedere strategic din cauza componenței actuale a forțelor rusești staționate în zonă

ACTUALIZARE 10:10 Lupta Ucrainei pentru Bahmut a devenit importantă din punct de vedere strategic din cauza componenței actuale a forțelor rusești staționate în zonă, se arată în evaluarea de luni noapte spre marți dimineață a Institutului pentru Studiul Războiului din Washington (ISW).

Unele rapoarte occidentale au sugerat recent că Ucraina își consumă trupe de elită și echipamente în mare parte pentru a-i combate pe recruții grupului de mercenari Wagner, care sunt doar simplă carne de tun. Această observație este în general corectă, notează experții ISW, subliniind în același timp că rezerva de prizonieri ruși apți pentru operațiuni de luptă nu este nelimitată, iar lichidarea a zeci de mii dintre ei în Bahmut înseamnă că aceștia nu vor fi folosiți pentru lupte mai importante.

Serviciile secrete ucrainene au susținut evaluarea ISW potrivit căreia forțele rusești din apropierea Bahmut și-au schimbat recent tactica și au adus în lupte forțe speciale de calitate superioară și elemente ale forțelor convenționale.

Este probabil ca Grupul Wagner să folosească în continuare prizonieri pentru operațiunile din Bahmut, deși într-o măsură mult mai limitată decât în lunile anterioare, din cauza pierderilor uriașe suferite de recruți în atacurile frontale. Dar acum, grupul de mercenari Wagner și-a aruncat cei mai buni soldați în luptă, iar aceștia sunt cei care sunt distruși împreună cu foștii pușcăriași, notează ISW.

Bătălia de la Bahmut ar putea submina serios cele mai bune forțe ale grupului Wagner, iar fondatorul său Evgheni Prigojin se teme, se pare, că Ministerul rus al Apărării duce bătălia pentru Bahmut până la ultimul luptător Wagner.

Degradarea serioasă sau distrugerea forțelor de luptă de elită ale grupului Wagner va avea consecințe pozitive în afara câmpului de luptă, mai spun experții americani de la ISW.

Ministerului britanic al Apărării: rezistența opusă de ucraineni în Bahmut continuă să degradeze forțele ambelor părți

ACTUALIZARE 09:50 În evaluarea de marți dimineață a frontului, Ministerul britanic al Apărării transmite că rezistența opusă de ucraineni în Bahmut continuă să degradeze forțele ambelor părți. În weekend, forțele ucrainene și-au stabilizat probabil perimetrul defensiv după avansurile anterioare ale Rusiei în nordul orașului. 

O lovitură rusă a distrus un pod peste singurul drum de aprovizionare asfaltat în Bahmut aflat încă sub control ucrainean în jurul datei de 2 martie. Condițiile noroioase împiedică probabil eforturile ucrainene de reaprovizionare, acestea recurgând din ce în ce mai mult la utilizarea unor drumuri neasfaltate, spun britanicii.

Dezacordurile publice dintre Grupul Wagner și Ministerul rus al Apărării cu privire la alocarea de obuze evidențiază dificultatea de a menține nivelurile ridicate de personal și muniție necesare pentru a avansa cu tacticile lor actuale, mai precizează guvernul de la Londra.

Forțele ruse au efectuat 50 de lovituri aeriene și cinci lovituri cu rachete în cursul nopții

ACTUALIZARE 09:40 Forțele ruse au efectuat 50 de lovituri aeriene și cinci lovituri cu rachete în cursul nopții, iar forțele ucrainene au respins 37 de atacuri în zona din jurul Bahmutului, potrivit ultimei informări a Statului Major al forțelor Kievului. Trupele ucrainene au efectuat 15 lovituri aeriene împotriva forțelor ruse, inclusiv una asupra unui sistem antiaerian. De asemenea, ar fi doborât un avion SU-25, nouă drone Shaheed și alte opt drone, scrie The Guardian.

Zelenski afirmă că armata ucraineană rămâne pe poziţii la Bahmut şi nu se retrage

ACTUALIZARE 09:30 Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a concentrat discursul adresat luni seara compatrioţilor pe un singur mesaj: armata ucraineană rămâne să apere oraşul Bahmut, în ciuda unor informaţii apărute în cursul zilei cu privire la începerea unei retrageri organizate. El a spus că bătălia de la Bahmut „a dat şi dă unul dintre cele mai mari rezultate în timpul acestui război”, în condiţiile în care surse occidentale estimează că pierderile suferite de armata rusă la Bahmut sunt atât de mari, încât fac improbabilă o altă ofensivă rusă imediată, transmite Ukrinform

Liderul de la Kiev a ţinut să le atragă atenţia ucrainenilor să nu se lase înşelaţi de relatări care dezinformează „din partea unora care nici măcar nu pot să audă discuţiile secrete despre apărare, dar susţin că s-au luat presupuse decizii în materie de apărare” la Kiev. 

Tabloidul german Bild a scris, luni, pe surse, că ar exista disensiuni între Volodimir Zelenski şi şeful Statului Major al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujni, care ar fi recomandat încă de acum câteva săptămâni o retragere tactică din Bahmut. 

Volodimir Zelenski şi-a asigurat însă luni seara compatrioţii că a discutat despre Bahmut mai mult de o oră cu principalii comandaţi ai armatei şi cu şefii serviciilor de informaţii şi toţi au fost de părere că forţele ucrainene trebuie să reziste în continuare şi să apere acest bastion din Donbas, aflat de câteva luni sub asediul continuu al forţelor ruseşti. 

„Societatea trebuie să înţeleagă sensul operaţiunilor noastre de apărare, adevăratul sens. Astăzi, la reuniunea Statului Major, i-am întrebat direct atât pe comandantul Sirski (comandantul operaţiunilor din est – n.r.), cât şi pe şeful Statului Major Zalujni cum văd ei operaţiunea de apărare din sectorul Bahmut în continuare. Ar trebui să ne retragem sau să continuăm apărarea şi să consolidăm oraşul? Ambii generali au răspuns: nu ne retragem şi ne întărim. Iar această poziţie a fost susţinută în unanimitate de către cei din Statul Major. Nu au existat alte poziţii”, a spus Zelenski.

„I-am spus şefului Statului Major să găsească forţele adecvate pentru a-i ajuta pe cei din Bahmut. Nu există nicio parte a Ucrainei despre care se poate spune că este abandonată. (…) Noi distrugem ocupantul peste tot – oriunde dă rezultate pentru Ucraina. Bahmut a dat şi dă unul dintre cele mai mari rezultate în timpul acestui război, în cursul întregii bătălii pentru Donbas. Şi mulţumesc fiecărui soldat care luptă în această zonă extrem de dificilă, care luptă pentru toate celelalte părţi ale ţării noastre, în toate direcţiile”, a mai precizat liderul de la Kiev. 

„Noi apărăm şi vom continua să apărăm fiecare parte a Ucrainei. Când va veni timpul, vom elibera fiecare oraş şi sat din ţara noastră. Şi îl vom face pe ocupant să răspundă pentru fiecare foc de armă împotriva Ucrainei, pentru fiecare răutate împotriva ucrainenilor. Dacă o putem face legal, o vom face legal. Datorită unităţii noastre, datorită determinării noastre, datorită faptului că preţuim întreaga Ucraină şi fiecare ucrainean, ştim exact care va fi rezultatul acestui război. Am ştiut încă din primele zile ale războiului”, şi-a încurajat Zelenski compatrioţii în mesajul de luni seara, în condiţiile în care şi pierderile Ucrainei în bătălia pentru Bahmut sunt foarte mari.

În final, preşedintele s-a referit la o înregistrare video care a circulat luni pe reţelele sociale cu un soldat ucrainean care este executat de ruşi, iar înainte de a muri spune „Glorie Ucrainei!”

„În Ucraina, vom auzi mereu: „Glorie Ucrainei!”. Şi milioane de oameni vor răspunde întotdeauna: „Glorie eroilor!”. Întotdeauna va fi aşa. Ucraina nu va uita niciodată fapta fiecăruia dintre cei a căror viaţă a redat libertatea Ucrainei. Astăzi, a apărut o înregistrare video cu ocupanţii care ucid cu brutalitate un soldat care le-a spus cu curaj în faţă: „Glorie Ucrainei!”. Vreau să răspundem cu toţii la cuvintele sale, uniţi: „Glorie eroului! Glorie eroilor! Glorie Ucrainei!” Şi îi vom găsi pe ucigaşi. Le mulţumesc tuturor celor care luptă acum pentru Ucraina! Le mulţumesc tuturor celor care ajută Ucraina!”, şi-a încheiat discursul preşedintele ucrainean.

Ministrul de externe al Ungariei susține că Occidentul a căzut într-o „psihoză a războiului”

ACTUALIZARE 09:20 Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a acuzat luni, în parlament, Occidentul că a căzut într-o „psihoză a războiului”.

„Există oameni la Bruxelles care văd ca pe o competiţie cine va furniza Ucrainei mai multe arme, Europa sau Statele Unite”, a spus el, adăugând că lumea este în ceasul al 12-lea pentru a evita un război mondial iminent, relatează DPA, citată de Agerpres.

Szijjarto a cerut o încetare imediată a focului şi negocieri de pace între Rusia şi Ucraina. Premierul ungar Viktor Orban menţine relaţii bune cu Rusia, în ciuda invadării Ucrainei, iar ţara sa sprijină cu reţinere sancţiunile impuse Moscovei de UE.

Citește continuarea AICI

La 15 ani, Arina a văzut cum i-au fost omorâți părinții și apoi a dispărut fără urmă

ACTUALIZARE 09:00 La o săptămână după ce Rusia a invadat Ucraina, familia Arinei Yatsiuk a hotărât să fugă din casa de lângă Kiev. S-au urcat în mașină, dar la câțiva kilometri au fost opriți de trupele ruse. Soldații au început să tragă, apoi le-au târât pe Arina (15 ani) și pe sora ei Valeria (9 ani) de pe bancheta din spate. Arina a fost rănită și urcată într-o mașină, iar Valeria în alta. Părinții lor au fost găsiți împușcați în mașină. Din 3 martie 2022, nimeni nu a mai văzut-o pe Arina, ea fiind unul dintre copiii ucraineni care au dispărut fără urmă de când Rusia a lansat războiul din Ucraina.  

Valeria a fost dusă într-un sat din apropiere, unde localnicii au găsit-o stând lângă drum.  Guvernul ucrainean spune că mulți dintre copiii dispăruți au fost duși cu forța în Rusia. Guvernul rus nu neagă că a luat copii ucraineni, dar a spus că de fapt, îi „salvează”.

Citește continuarea AICI

Câteva dintre cele mai importante informații din ziua precedentă: 

  • Armata ucraineană a decis să lupte până la final pentru Bahmut: „Apărarea orașului va fi un mare succes strategic”
  • Kievul cere o anchetă pentru imagini care arată execuţia unui prizonier ucrainean
  • Bogdan Aurescu a vorbit cu Antony Blinken despre războiul din Ucraina și impactul conflictului asupra securității Republicii Moldova
  • Piloţi militari ucraineni, evaluaţi în SUA: „Pentru a determina cum putem consilia mai bine aviația Kievului”
  • Veniturile bugetare ale Rusiei au scăzut cu un sfert de la începutul anului
  • Căderea orașului ucrainean Bahmut nu înseamnă neapărat că Rusia va schimba cursul războiului (șeful Pentagonului)
  • Rusia ar putea fi aproape de capturarea orașului Bahmut, dar victoria va fi una „a la Pirus” (CNN)

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit. „S-a confirmat, printr-o agenţie de informaţii aliată”

Un soldat nord-coreean a fost capturat de forțele ucrainene, anunță Seulul. Care este situația pe front

Armata ucraineană a început testarea posturilor de comandă mobile pentru unitățile de drone

Nord-coreenii mor pe capete în războiul lui Putin: au probleme de aprovizionare și au rămas și fără apă, spun spionii Kievului

Partenerii noștri