La o săptămână după ce Rusia a invadat Ucraina, familia Arinei Yatsiuk a hotărât să fugă din casa de lângă Kiev. S-au urcat în mașină, dar la câțiva kilometri au fost opriți de trupele ruse. Soldații au început să tragă, apoi le-au târât pe Arina (15 ani) și pe sora ei Valeria (9 ani) de pe bancheta din spate. Arina a fost rănită și urcată într-o mașină, iar Valeria în alta. Părinții lor au fost găsiți împușcați în mașină. Din 3 martie 2022, nimeni nu a mai văzut-o pe Arina, ea fiind unul dintre copiii ucraineni care au dispărut fără urmă de când Rusia a lansat războiul din Ucraina.
Valeria a fost dusă într-un sat din apropiere, unde localnicii au găsit-o stând lângă drum.
Guvernul ucrainean spune că mulți dintre copiii dispăruți au fost duși cu forța în Rusia. Guvernul rus nu neagă că a luat copii ucraineni, dar a spus că de fapt, îi „salvează”.
Mătușa Arinei, Oksana Yatsiuk, a declarat pentru CNN că familia continuă să o caute pe adolescenta de 15 ani. Femeia o descrie ca având ochi căprui și fiind pasionată de desen și călătorii. „A avut speranțe mari, dar „eliberatorii ruși” au decis totul pentru ea. Când o vom găsi, vom continua să o ajutăm în îndeplinirea visurilor ei”, a spus Oksana.
Familia crede că fata, care acum are 16 ani, este încă în viață și că este „ținută captivă” în Rusia.
„Am trimis scrisori oficiale către toate instituțiile medicale, către Ministerul Sănătății din Rusia, Belarus și Ucraina și răspunsul oficial pe care l-am primit este că ea nu a fost înregistrată nicăieri”, a declarat Yatsiuk pentru CNN.
Oksana Yatsiuk, care acum locuiește în Polonia, crede că Arina nu avea actele de identitate la ea când a dispărut, motiv pentru care nu a fost înregistrată oficial nicăieri. „Am primit un răspuns oficial că Arina nu a fost înregistrată trecând granița”, a afirmat femeia.
Familia a căutat-o făcând apel pe rețelele sociale și a contactat grupuri de persoane strămutate. Mătușa Arinei susține că fata nu se află nici pe listele oficiale ale morților.
Un voluntar care ajută la căutarea fete a declarat că el crede că Arina a fost dusă la un spital din Rusia și că a rămas de atunci acolo. Voluntarul, care a vorbit cu CNN sub rezerva anonimatului, a afirmat că nu există nicio pistă p3entru găsirea fetei.
Fata – martor la o „crimă de război”
Dispariția Arinei o preocupă pe Marina Lypovetska, șefa de proiecte la Magnolia, un ONG ucrainean care se ocupă de cazurile de copii dispăruți.
„Este martoră la crime de război. Dacă sora ei mai mică nu a înțeles că părinții ei au fost uciși, presupun că ea a înțeles, ea însăși a fost rănită și este, de asemenea, victima unei crime de război”, a declarat Lypovetska pentru CNN. Organizația a primit peste 2.600 de solicitări de la familiile și prietenii copiilor dispăruți de la începutul războiului, mai mult decât numărul total de apeluri primite în ultimii 20 de ani.
Cei 18 angajați ai săi lucrează non-stop. Țin legătura cu familiile copiilor dispăruți, oferă ajutor psihologic și juridic. Grupul face propriile căutări prin apeluri publice și investigații pe rețelele sociale pentru a aduna informații.
Cele mai multe dintre apelurile primite sunt despre copii din teritoriile ocupate ale Ucrainei sau din zonele afectate de lupte grele.
„Înainte de război, majoritatea cazurilor erau de fugari, dar acum, cele mai multe au legătură directă cu acțiunile militare”, a spus Lypovetska, adăugând că, în primele zile ale războiului, majoritatea apelurilor proveneau de la familii disperate care au pierdut contactul cu cei dragi. Dar, la câteva săptămâni de la începutul războiului, Magnolia a început să primească mai multe apeluri despre copii care au fost separați de familiile lor în timpul atacurilor sau au dispărut în timpul evacuărilor, a spus ea.
Curând a devenit evident că unii dintre acești copii fuseseră duși în Rusia.
Agenția Națiunilor Unite pentru refugiați a declarat în ianuarie că acțiunile Rusiei încalcă principiile fundamentale ale protecției copilului, dar Rusia a negat aceste acuzații. În ultimul an, numeroși oficiali ruși s-au lăudat public că au adus copii ucraineni în țară. Potrivit declarațiilor lor, sute de copii din zonele ocupate au fost deportați în locuri îndepărtate din Rusia, unde unii au fost adoptați prompt de familiile locale și au primit cetățenia.
Un mic grup de copii descriși de oficiali ca fiind salvați din Donbas au defilat în fața a zeci de mii de oameni în timpul unui miting de la Moscova luna trecută. Copiii au fost încurajați să îmbrățișeze un bărbat în uniformă pe care una dintre fete l-a numit „unchiul Yuri” care i-a „salvat” de la Mariupol.
CNN a cerut biroului comisarului rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, să comenteze aceste acuzații, dar nu a primit niciun răspuns.
Oficialii ruși și separatiștii pro-ruși au început să deporteze copiii ucraineni peste graniță în Rusia cu câteva zile înainte ca Moscova să lanseze atacul asupra Ucrainei. Liderii așa-ziselor Republici Populare Donețk și Lugansk, susținute de ruși, au ordonat evacuarea în masă a civililor în Rusia încă din 18 februarie 2022. Potrivit oficialilor ruși, evacuarea a inclus copii din orfelinate și școli de tip internat din cele două zone controlate de separatiști.
Nu se știe care este numărul exact al copiilor singuri care au fost duși în Rusia.
Un purtător de cuvânt al comisarului ucrainean pentru drepturile copilului, Daria Herasymchuk, a declarat pentru CNN că, la 23 februarie 2023, cel puțin 16.221 de copii au fost deportați. Cu toate acestea, a adăugat ea, acest număr include doar copiii despre care oficialii ucraineni au informații. Mulți alții ar putea fi în Rusia fără să existe vreo informație despre ei.
Procurorul general ucrainean Andrii Kostin a declarat săptămâna trecută că Ucraina a reuşit să aducă înapoi în țară 307 copii până acum. O nouă lege care a intrat în vigoare în Rusia, în luna mai 2022 a ușurat procedura de acordare a cetățeniei ruse ucrainenilor – atâta timp cât aceștia sunt „orfani, copii rămași fără îngrijirea părintească sau persoane fără ajutor”.
Editor : G.M.