Live

Regulă nouă pe o insulă greacă, începând din această vară

Data actualizării: Data publicării:

Insula greacă Sikinos, ce face parte din arhipelagul Cicladelor din Marea Egee, se pregăteşte - în cadrul unui proiect ecologist inedit în Grecia - să petreacă prima sa vară fără tradiţionalele paie din plastic pe care turiştii le folosesc pentru a sorbi cafea rece şi sucuri de fructe, informează AFP.

Autorităţile locale şi antreprenorii de pe insulă s-au angajat să nu mai utilizeze aceste obiecte poluante, în cadrul unei campanii de protejare a mediului înconjurător, ce a fost demarată de fundaţia Laskaridis, a anunţat miercuri Agenţia naţională de presă a Greciei (ANA).

Paiele din plastic, accesorii inevitabile ale sezonului estival elen, vor fi înlocuite cu paie biodegradabile, ce vor fi furnizate de această asociaţie în regim de gratuitate până la sfârşitul anului 2019.

Campania va demara pe 1 iunie, a precizat pentru presa elenă primarul Vassilos Marakis. El se declară optimist în privinţa autodisciplinării companiilor vizate - aproximativ 20 -, datorită mărimii insulei Sikinos, care numără mai puţin de 300 de locuitori.

Potrivit fundaţiei Laskaridis, paiele din plastic ocupă locul al 11-lea în clasamentul deşeurilor din plastic care poluează mările greceşti.

"Este o schimbare mică, dar care are un efect imediat", a declarat pentru agenţia ANA Angelique Ksomopoulou, directoarea fundaţiei citate, care doreşte să extindă această măsură ecologistă şi în celelalte insule din arhipelagul Cicladelor.

Lupta împotriva paielor din plastic a fost deschisă în aprilie de Guvernul britanic, care a anunţat că doreşte să interzică aceste obiecte - alături de beţişoarele din plastic folosite la amestecarea băuturilor şi de beţişoarele pentru urechi - până la sfârşitul acestui an.

Potrivit Comisiei Europene, 700 de kilograme de deşeuri plastice ajung în fiecare zi în mări şi oceane, provocând asfixierea faunei şi florei marine.

Fără să aibă neapărat reputaţia unui popor marcat de o conştiinţă ecologistă, grecii au adoptat totuşi foarte repede o reformă introdusă în ianuarie pentru a limita folosirea pungilor din plastic, care, începând din acest an, pot fi achiziţionate doar contra cost.

Obiectivul acestei măsuri ecologiste constă în a reduce la 90 de pungi din plastic cu grosimi cuprinse între 15 şi 50 de microni consumul per locuitor în fiecare an, care atinge în prezent pragul de 400 de pungi din plastic pe an.

FOTO: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Activiștii ecologiști au trecut la nivelul următor: au împiedicat o navă de croazieră să acosteze la Amsterdam

Ginerele lui Trump vrea să transforme o zonă sălbatică din Albania într-o stațiune de lux. Afaceri în țări prietenoase din Balcani

Aspretele, un pește-fosilă care trăiește de câteva milioane de ani, a fost filmat în premieră pe timp de noapte într-un râu din România

Atleții vin la Jocurile Olimpice cu aerul condiționat de acasă. Federațiile nu au încredere în sistemul ecologic de răcire de la Paris

Partenerii noștri