Atleții vin la Jocurile Olimpice cu aerul condiționat de acasă. Federațiile nu au încredere în sistemul ecologic de răcire de la Paris

Data publicării:
camera cu pat si ventilator la jocurile olimpice de la paris
Organizatorii JO au venit cu un sistem ecologic de răcire a încăperilor, care folosește apa din Sena. Foto: Profimedia

Eforturile Franței de a organiza cea mai ecologică ediție a Jocurilor Olimpice de până acum sunt zădărnicite de atleții participanți, care intenționează să vină la Paris cu propriile aparate de aer condiționat. Organizatorii plănuiesc să mențină controlul temperaturii cu ajutorul unui sistem de răcire care folosește apă din Sena.

Comitetul Internațional Olimpic a promis că Parisul va marca cele mai ecologice Jocuri Olimpice de până acum, prezentând un plan în mai multe direcții pentru a „înjumătăți amprenta de carbon legată de Jocuri în comparație cu Jocurile anterioare”, scrie Axios.

Printre acestea se numără instalarea unui sistem de răcire în Satul Olimpic pe bază de apă colectată din Sena, în locul clasicelor aparate de aer condiționat, ceea ce va garanta că situl va avea o amprentă de carbon cu 30% mai mică decât un proiect de construcție tradițional.

Cu toate acestea, multe țări plănuiesc să folosească aparate de aer condiționat portabile în cel puțin o parte din camerele sportivilor, mai relatează Axios, preluând Washington Post.

Printre acestea se numără SUA, Marea Britanie, Danemarca, Italia și altele.

Decizia Comitetului Olimpic Australian de a instala aparate de aer condiționat în toate camerele sportivilor săi este „strategică pentru performanțe înalte” și este menită să îi ajute să doarmă, a declarat Anna Meares, liderul delegației țării, pentru The Guardian.

Alexandra Palli, președinta Comitetului Olimpic Grec pentru sustenabilitate de mediu, a declarat pentru The Post că echipa a adus aparatele de aer condiționat ca răspuns la dorințele sportivilor săi.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, declara în luna martie că țările care doresc să își aducă propriile aparate de aer condiționat ar trebui să aibă „încredere în știința” din spatele noului sistem de răcire pregătit pentru Olimpiadă.

Sistemul de răcire pe bază de apă din Satul Olimpic va prelua apă din râul Sena pentru a răci centralele electrice. De acolo, apa răcită va fi trimisă prin conductele clădirilor, pentru a le răcori.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...