Live

UE adoptă sancțiuni împotriva unor oficiali implicați în lovitura de stat din Myanmar. Care sunt măsurile luate

Data actualizării: Data publicării:
Poliția blochează și păzește un drum în Naypyidaw, capitala Myanmarului, cu două zile înainte ca noul Parlament, unde majoritatea copleșitoare este deținută de partidul lui Aung San Suu Kyi, să-și intre în funcție Foto: Profimedia

Uniunea Europeană a anunțat luni că au fost adoptate sancțiuni împotriva mai multor oficiali din Myanmar pentru represiunea din ţară de după lovitura de stat. Printre cei sancționați se numără șeful juntei aflate la putere, generalul Min Aung Hlaing, președintele Comisiei electorale, dar și alți nouă înalți gradați ai forțelor armate.

Decizia a fost luată la începutul unei reuniuni a miniştrilor de externe din statele UE de la Bruxelles.

Sancţiunile constau într-o interdicţie de a se deplasa în UE sau de a tranzita teritoriul comunitar, precum şi într-o îngheţare a bunurilor sau a resurselor lor în UE, se menţionează în declaraţia oficială publicată de Consiliul UE, potrivit Agerpres.

Acestea sunt primele sancțiuni pe care Uniunea Europeană le-a luat împotriva juntei militare din Myanmar instalate la putere printr-o lovitură de stat.

Peste 250 de persoane au fost ucise în timpul protestelor din Myanmar

De la lovitura de stat de la 1 februarie care a înlăturat-o de la putere pe lidera civilă Aung San Suu Kyi, peste 2.600 de persoane au fost arestate şi circa 250 ucise, potrivit Asociaţiei de asistenţă pentru deţinuţii politici (AAPP). Bilanţul victimelor ar putea fi însă şi mai mare, subliniază această organizaţie locală de apărare a drepturilor omului.

În Myanmar, conexiunile de internet mobile au fost tăiate, precum şi mai multe reţele wi-fi, în prezent fiind disponibile numai ziarele de stat. Media locale independente, precum Mizzima, au avut licenţele revocate.

La Mandalay, capitală culturală şi al doilea oraş al ţării, manifestanţii, printre care şi profesori, au defilat în număr mare luni, înainte de răsăritul soarelui, unii agitând pancarte prin care cereau ONU să intervină. Opt persoane au fost ucise duminică şi circa 50 rănite în acest oraş, a declarat pentru AFP o sursă medicală.

Pentru a protesta împotriva brutalităţii represiunii, un grup de medici din Mandalay a organizat o "manifestaţie de pancarte" aliniate în stradă ca protestatari virtuali, a relatat media independentă Voice of Myanmar. Călugării au organizat şi ei o manifestaţie similară.

Junta nu a reacționat cu privire la sancțiuni

Deși numărul condamnărilor internaționale crește, junta nu a reacționat până acum cu privire la sancțiunile impuse de alte state.

Înainte de sancţiunile decise de UE, SUA şi Marea Britanie au luat măsuri punitive.

Vecinii Myanmar au ridicat şi ei vocea în cadrul ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), care de obicei nu se amestecă în afacerile unui stat membru.

Indonezia şi Malayezia au făcut apel la organizarea unei reuniuni de urgenţă a celor zece ţări din ASEAN pentru a discuta despre criza din Myanmar. Ministrul de externe singaporez, Vivian Balakrishnan, începe luni în Brunei, care prezidează în acest an ASEAN, un turneu în cadrul căruia va avea vizite în Malayezia şi Indonezia.

Grupul francez de electricitate EDF a anunţat duminică suspendarea unui proiect de baraj hidroelectric în Myanmar, o investiţie de 1,51 de miliarde de dolari în statul Shan (est), în urma loviturii de stat, o decizie salutată de ONG-urile Info Birmania şi Justice for Myanmar.

Citiți și: Junta militară din Myanmar lansează noi acuzații grave împotriva lui Aung San Suu Kyi

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

Masacrul cu sute de morți care a ieșit la iveală după două luni. „Au ucis oameni întreaga zi, trei zile am adunat cadavre”

„Familia mea a murit sub ochii mei”: Mărturiile cutremurătoare ale supraviețuitorilor unui masacru din Myanmar (BBC)

Le-au turnat benzină pe piele și le-au dat foc: Cum se răzbună junta militară din Myanmar pe sătenii care îi susțin pe rebeli

Partenerii noștri