Live

Trump, supărat că moartea fostului preşedinte Jimmy Carter îi afectează învestirea la Casa Albă. „Niciun american nu poate fi fericit”

Data publicării:
Președintele ales al SUA, Donald Trump. Foto- Profimedia Images

Preşedintele ales Donald Trump s-a plâns vineri că în timpul învestirii sale pe 20 ianuarie drapelele americane vor fi în continuare coborâte în bernă în onoarea preşedintelui Jimmy Carter, care a murit la sfârşitul anului trecut.

Preşedintele Joe Biden a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă timp de 30 de zile din ziua morţii lui Jimmy Carter, pe 29 decembrie, aşa cum se obişnuieşte atunci când moare un preşedinte american.

Trump, care a anunţat că intenţionează să participe la slujba de comemorare a lui Carter la Washington, pe 9 ianuarie, s-a opus vineri, într-o postare pe Truth Social, ca drapelele să rămână în poziţia de doliu în timpul ceremoniei sale de învestire.

„Democraţii sunt cu toţii «ameţiţi» de faptul că magnificul nostru drapel american ar putea fi la «jumătate de catarg» în timpul inaugurării mele”, a spus Trump, potrivit Reuters,preluată de News.ro.

„Ei cred că este atât de grozav şi sunt atât de fericiţi pentru că, de fapt, ei nu iubesc ţara noastră, se gândesc doar la ei înşişi”, a adăugat Trump.

Preşedintele ales a mai menţionat că, din cauza morţii lui Carter, săptămâna trecută, drapelul american va fi „pentru prima dată coborât în bernă în timpul învestirii unui viitor preşedinte”.

„Nimeni nu vrea să vadă acest lucru şi niciun american nu poate fi fericit în legătură cu asta. Să vedem cum va decurge”, a mai spus el.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat că administraţia nu intenţionează să-şi reconsidere decizia.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Groenlanda nu e de vânzare”. Răspunsul premierului danez Mette Frederiksen la noua fixație a lui Donald Trump

Doi condamnați la moarte din SUA refuză comutarea pedepsei în închisoare pe viață, decisă Joe Biden

Sentința în cazul Stormy Daniels va fi dată cu zece zile înainte de investirea la Casa Albă a lui Trump, în ciuda opoziției avocaților

Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a fost găsit vinovat de obstrucționarea justiției

Partenerii noștri