Live

Rareș Bogdan: Alegerile din Moldova nu ar fi fost câștigate de Maia Sandu fără ajutorul lui Renato Usatîi

Data publicării:
Foto: Maia Sandu/Facebook

Europarlamentarul Rareș Bogdan a comentat duminică seară la postul de televiziune B1TV alegerile din Republica Moldova. Acesta a spus că posibila victorie a Maiei Sandu la funcția de președinte i se datorează lui Renato Usatîi, despre care a afirmat că a suferit o „transformare uluitoare”.

„Succesul de peste Prut nu este succesul României, este succesul dorinței lor de a fi europeni. Din păcate, România a pierdut toate pariurile acolo, tot ce a mizat, de la Vlad Filat, la Chirtoacă și Plahotniuc a fost greșit, deci este un succes exclusiv al fraților noștri moldoveni (…)

Aceste alegeri nu ar fi fost câștigate de Maia Sandu fără ca un om să și facă… pur și simplu să se dea peste cap și să sufere o transformare uluitoare la care nimeni nu spera, și trebuie spus acest lucru, pentru că sunteți jurnaliști, și eu sunt fost jurnalist și trebuie să spunem lucrurilor pe nume, chiar dacă pe unii îi va deranja.

Dacă nu ar fi fost Renato Usatîi să dea cele 17% pe care le-a obținut în primul tur către Maia Sandu, era extrem de greu. Faptul că Renato Usatîi a făcut alături de Maia Sandu, chiar de Andrei Năstase, campanie împotriva lui Dodon și și-a îndemnat alegătorii să o voteze pe Maia Sandu a contat extrem de mult”, a spus Rareș Bogdan, la B1 Tv, potrivit G4Media.

Liderul Partidului Nostru (PN), Renato Usatîi, i-a îndemnat pe cetăţenii care l-au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova să voteze în turul doi „împotriva lui Igor Dodon” și a susținut că ar fi foat șantajat ca să-l susțină pe Dodon.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Schema completă prin care Rusia a intervenit în alegerile din Republica Moldova. Centrul de comandă, instituit la Moscova

Roxana Mînzatu s-a întâlnit cu Maia Sandu. „CE sprijină calea europeană a Moldovei”

Maia Sandu s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Ce au discutat cei doi

Maia Sandu a venit în România să o susțină pe Elena Lasconi. Mesajul președintei Republicii Moldova

Partenerii noștri