Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova a publicat vineri raportul privind interferența Rusiei în alegerile prezidențiale și referendumul de aderare la Uniunea Europeană organizate de Chișinău în luna octombrie. Documentul arată că la Moscova a fost instituit un centru de comandă care avea drept obiectiv principal compromiterea celor două procese electorale, implicarea oligarhului fugar Ilan Șor și prezintă schema completă a măsurilor luate de „factorul rus”.
Potrivit Ziarului de Gardă, din datele obținute de SIS reiese clar că la Moscova a fost instituit un centru operațional de comandă, sub coordonarea autorităților ruse, care avea drept obiectiv principal compromiterea referendumului republican și a scrutinului prezidențial din Republica Moldova, care au fost organizate simultan, pe 20 octombrie 2024 (cu turul II al alegerilor prezidențiale pe 3 noiembrie).
SIS arată că „factorul rus” l-ar fi desemnat pe Ilan Șor, condamnat pentru furtul miliardului de dolari din sistemul bancar moldovenesc și fugit la Moscova, drept conducător al acestui grup criminal care a beneficiat de „tot spectrul de instrumentar necesar”: resurse financiare, mediatice, umane, logistice, tehnice, precum și suportul contrainformativ.
În raportul publicat, care a fost prezentat anterior în Parlamentul Republicii Moldova de către directorul SIS, Alexandru Musteața, serviciul spune că, de comun cu autoritățile naționale și partenerii externi, ar fi „reacționat prompt și instantaneu” în vederea preîntâmpinării și combaterii imixtiunii externe și altor riscuri proeminente cu referință la procesul electoral, realizând în acest scop multiple și diverse măsuri de competență”.
Raportul indică o serie de acțiuni și măsuri care au fost luate:
- a fost identificată și contracarat activitatea unor pseudo-observatori implicați în monitorizarea alegerilor;
- au fost prevenite și anihilate atacurile cibernetice asupra infrastructurii electorale;
- au fost preîntâmpinate acțiuni subversive de perturbare a ordinii publice;
- au fost documentate cazuri de cumpărare a voturilor;
- au fost dejucate planuri de compromitere a activităților secțiilor de vot din străinătate (scenariul alertelor false cu bombă)
„Totodată, Serviciul a sesizat despre riscurile de securitate generate de ascensiunea vădită a factorului rus în exploatarea instrumentarului de influență informațională. Această platformă a fost utilizată activ de către Federația Rusă pentru propagandă și distribuirea dezinformării. Drept exemplu, instituția a identificat o rețea care, în anul 2024, a distribuit sistematic narative pro-Kremlin (inclusiv pro-război), prin intermediul rețelelor Telegram, Tiktok și YouTube”, mai scrie în raportul Serviciului de Informații și Securitate din republica Moldova.
Raportul detaliat și integral al SIS, cu descrierea și demonstrarea întregului spectru de imixtiuni externe în procesul electoral care s-a desfășurat în 2024 în Republica Moldova este disponibil aici.
Citește și:
Editor : B.E.