Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit, joi, în România pentru a transmite un mesaj de susținere Elenei Lasconi. Maia Sandu spune că va vota cu Elena Lasconi, „pentru că este autentică și simt că iubește România”.
ACTUALIZARE 20:30 Elena Lasconi și Maia Sandu au anunțat că s-au întâlnit joi în România, președintele moldovean transmițând un mesaj de susținere pentru candidata la alegerile prezidențiale de duminică.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Dragi români, în acest sfârșit de săptămână din nou mergem la vot. Eu voi vota cu Elena Lasconi, pentru că este autentică și simt că iubește România.
Cel mai periculos pentru o națiune este când e cuprinsă de frică și dușmănie. Înțeleg că mulți dintre noi sunt cuprinși de îngrijorare și caută un lider cu caracter care să ne unească. Cred că doamna Lasconi poate fi acel lider curajos și cu dragoste față de români care să unească și care să țină România pe calea cea dreaptă.
Pentru noi, cei din Republica Moldova, România întotdeauna a fost un model de urmat. Prin efortul românilor, România stă azi cu fruntea sus în Uniunea Europeană. Progresele se văd cu ochiul liber. De aceea și noi vrem să fim parte din Uniunea Europeană, dar avem nevoie de ajutorul vostru.
Știu că Elena Lasconi nu va renunța la relația cu Republica Moldova, ci va continua ce am început să facem împreună. Avem multe proiecte frumoase de realizat. Destinul nostru comun este lumea liberă – bunăstarea, stabilitatea și dezvoltarea pe care le aduce apartenența la Uniunea Europeană.
Am încredere că, așa cum românii au făcut-o de-a lungul istoriei, Elena Lasconi se va lupta pentru țară și va câștiga pentru țară. Pentru o Românie puternică, respectată, pentru ca toți românii, de acasă și de peste hotare, să fie uniți, respectați și mândri de națiunea lor în Europa și în lume.
Așadar, pentru mine și pentru mulți alții, viitorul nostru pașnic și prosper e cu „DA“ pentru Elena Lasconi! Așa să ne-ajute Dumnezeu!”, arată mesajul Maiei Sandu publicat pe Facebook.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Maia Sandu a făcut o vizită în România. Nu au fost publicate momentan imagini de la întâlnire.
Potrivit surselor Digi24, liderul moldovean a dat un mesaj de susținere pentru Elena Lasconi. Acestea au avut o convorbire telefonică și zilele trecute, în urma căreia Elena Lasconi spunea că Maia Sandu i-a transmis că o înțelege mai bine decât oricine, în ceea ce privește și presiunea asupra ei. De asemenea, Sandu i-a transmis că trebuie să se gândească că este responsabilitatea tuturor în ceea ce privește calea pe care România trebuie să o aleagă, dacă este europeană sau nu.
În Republica Moldova, peste 56% dintre oameni au votat-o pe Elena Lasconi din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Conform informațiilor obținute de Digi24, și Emmanuel Macron a vorbit cu Elena Lasconi despre aceste lucruri, având un mesaj de susținere pentru candidata pro-europeană.
Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a vorbit miercuri la telefon cu preşedinta Georgiei, ea afirmând că au convenit să ducă, împreună, alături de Republica Moldova, lupta cu propaganda rusă.
Editor : A.C.