Candidata USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a vorbit la telefon cu preşedinta Georgiei, ea afirmând că au convenit să ducă, împreună, alături de Republica Moldova, lupta cu propaganda rusă.
”Nu-l putem lăsa pe Putin să ne întoarcă din drumul nostru spre Occident”, afirmă Lasconi.
”Rusia a reuşit să destabilizeze Georgia, din păcate. Am discutat astăzi la telefon cu Salome Zurabişvili, preşedinta Georgiei, şi am convenit să ducem, împreună, alături de Republica Moldova, lupta cu propaganda rusă. Nu-l putem lăsa pe Putin să ne întoarcă din drumul nostru spre Occident”, spune Elena Lasconi într-o postare pe Facebook.
”Noi, în România, ştim foarte bine ce beneficiu ne-a adus aderarea la UE, cât de uşor călătorim acum, cum ne-a crescut nivelul de trai. Georgienii sunt de zile întregi în stradă pentru aceste drepturi. Sunt bătuţi, sunt reprimaţi de un regim care i-a păcălit că le aduce pacea şi prosperitatea şi a venit cu practicile ruseşti. Îi mulţumesc doamnei preşedinte pentru că şi-a arătat fără niciun strop de echivoc susţinerea faţă de mine, pentru cuvintele calde pe care mi le-a adresat în convorbirea telefonică. Domnia sa mi-a mai confirmat încă o dată că ceea ce vedem în aceste zile în România este exact scenariul pe care oamenii lui Putin l-au pus în practică în Georgia”, a mai scris Lasconi.
Potrivit preşedintei USR, ”mulţi dintre noi au crezut că libertatea pe care am câştigat-o cu sânge în 1989 este un drept garantat în fiecare zi iar realitatea acestor zile ne arată foarte clar că democraţia trebuie protejată în fiecare zi”.
”Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin! Am nevoie de voi toţi alături de mine! Împreună suntem puternici şi nu vom lăsa democraţia din România să se stingă!”, arată Lasconi.
Citește și
Preşedinta Georgiei, mesaj de susținere pentru Elena Lasconi
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : S.S.