Live

Posibil tratament anti-COVID, inventat de o fată de 14 ani

Data actualizării: Data publicării:
Amika Chebrolu, o tânără de 14 ani, a inventat un posibil tratament anti-COVID Foto: captură YouTube

Un posibil tratament contra noului coronavirus a fost inventat de o fată de doar 14 ani din Statele Unite.  Tânăra Anika Chebrolu, elevă în clasa a VIII-a la un liceu din Texas, a dezvoltat o moleculă care se atașează de o anumită proteină a virusului SARS-CoV-2 și îl împiedică să mai acționeze.

Inițial, proiectul științific al fetei viza combaterea gripei, dar ea l-a adaptat atunci când a lovit pandemia. Tânăra cercetătoare spune că a folosit mai multe modele simulate de computer pentru a identifica molecula capabilă să blocheze virusul SARS-CoV-2.

„Am dezvoltat această moleculă care se atașează de o anumită proteină a virusului SARS-COV 2 și îi blochează funcționarea. Bunicul meu, când eram mai mică, mă îndruma întotdeauna spre știință. El era profesor de chimie și îmi vorbea permanent despre tabelul periodic al elementelor. Învățând toate aceste lucruri despre știință am ajuns să o îndrăgesc în timp”, a explicat Anika Chebrolu.

Tânăra provine dintr-o familie de origine indiană. Ea a fost premiată cu 25 de mii de dolari pentru descoperirea sa.

„În ultimele zile, am văzut că este foarte mult interes în presă pentru proiectul meu și asta arată speranța noastră a tuturor de a pune capăt pandemiei. Și eu, ca toată lumea, aș vrea să mă întorc cât mai curând la o viață normală”, a declarat Anika pentru CNN.

Adolescenta a spus că gândul de a găsi un lec împotriva virusurilor i-a încolțit după ce a studiat pandemia de gripă din 1918 și după ce a constatat câți oameni mor în Statele Unite în fiecare an, deși sunt vaccinuri și medicamente antivirale pe piață.

Ea speră că molecula pe care a descoperit-o și care ar urma să anihileze proteina ce formează „coroana” pe care o are SARS-CoV-2, împiedicând astfel virusul să intre în celule, va fi dezvoltată în continuare cu ajutorul virusologilor și a specialiștilor farmaciști găsindu-se astfel un leac împotriva coronavirusului.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Floarea-soarelui tolerantă la secetă, creată de studenți și cercetători la USAMV Cluj-Napoca

Cum ar putea inteligența artificială să revoluționeze diagnosticarea tumorilor pe creier (studiu)

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Imaginile din satelit din Rusia care îngrijorează SUA: mutări la un sit folosit pentru dezvoltarea de arme biologice

Partenerii noștri