Live

Live Text Război în Ucraina. Negocierile ruso-ucrainene iau o „pauză tehnică”. 9 morți după un atac aerian la Rivne

Data actualizării: Data publicării:
Continuă bombardamentele în Ucraina. FOTO: Profimedia Images

Rusia a reluat bombardamentele asupra capitalei Ucrainei. Bombele căzute luni dimineață au distrus un bloc de locuințe din Kiev. În regiunea Jîtomîr, patru oameni au fost răniți într-un atac cu rachetă în cursul nopții, iar șapte clădiri au fost distruse. În regiunea Sumî, orașul Ohtîrka, a fost din nou bombardat peste noapte. Au fost lovite clădiri rezidențiale și centrul orașului. Artileria a tras în satele din apropierea orașului aproape toată noaptea. Atacurile au continuat, deși o nouă rundă de negocieri între Ucraina și Rusia era programată pentru luni. Discuțiile au avut loc prin videoconferință și ambele părți au transmis mesaje conform cărora înregistrează progrese. Totuși, nu s-a ajuns la vreun acord, iar dialogul se va relua marți, după o „pauză tehnică”.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

VIDEO Momentul în care o rachetă lovește o stradă circulată din Kiev

Sursa: Institute for the Study of War

Premierul israelian a discutat din nou cu Vladimir Putin

ACTUALIZARE 23:50 Preşedintele rus Vladimir Putin a discutat telefonic luni despre conflictul din Ucraina cu premierul israelian Naftali Bennett, a anunțat Kremlinul într-un comunicat, în care precizează că apelul a fost la cererea părții israeliene, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Kremlinul afirmă că Naftali Bennett i-a spus lui Putin despre contactele sale recente cu lideri ai mai multor ţări pe această temă şi că ambii lideri au convenit să continue dialogul.

Premierul israelian a avut numeroase convorbiri în ultima vreme cu preşedintele rus în încercarea de a sprijini eforturile de soluţionare a conflictului dintre Ucraina şi Rusia.

O jurnalistă din Rusia a intrat în direct cu un mesaj anti război. A fost arestată

ACTUALIZARE 23:35 O jurnalistă a postului tv Pervîi Kanal (Canal 1) din Rusia a intrat în cadru în timpul unei emisiuni de știri în direct, purtând o pancartă pe care scria „Nu Războiului”. Secvența a durat doar câteva secunde. Agențiile ruse de știri au relatat că ulterior jurnalista a fost reținută și acuzată de „discreditarea forțelor armate”. 

„Nu credeți propaganda, vă minte chiar de aici. Rușii împotriva războiului”, scrie în engleză și în rusă pe pancarta pe care a agitat-o în spatele prezentatoarei tv.

Înainte de a incident, jurnalista a întregistrat un mesaj video, ajuns și el pe rețelele sociale, în care spune: „Din nefericire, în ultimii ani, am lucrat la Canal 1 și am fost implicată în propaganda Kremlinului, iar acum îmi este foarte rușine de asta”.

UE, al patrulea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei

ACTUALIZARE 23:25 Consiliul Uniunii Europene a definitivat, luni seară, procedura de aprobare a setului de sancţiuni suplimentare propuse vineri de Comisia Europeană împotriva Rusiei, anunţă Preşedinţia franceză a instituţiei europene.

„Consiliul UE a aprobat al patrulea set de sancţiuni în coordonare cu partenerii noştri internaţionali, vizând persoane şi entităţi implicate în agresiunea contra Ucrainei, precum şi sectoare ale economiei ruse. Măsurile vor intra în vigoare după publicarea deciziei în Jurnalul oficial al Uniunii Europene. Consiliul UE a aprobat şi o declaraţie a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pe tema agresiunii ruse contra Ucrainei prin care se suspendă acordarea clauzei celei mai favorizate naţiuni Rusiei şi candidatura Belarusului”, anunţă Preşedinţia franceză a Consiliului UE.

Citește și: Refugiații ucraineni care ajung în Marea Britanie ar putea locui în casele oligarhilor ruși sancționați

SUA: Vor exista „consecinţe” pentru China dacă va oferi ajutor Rusiei 

ACTUALIZARE 21:42 Reprezentanţi ai guvernelor SUA şi Chinei s-au reunit luni la Roma pentru a aborda, între altele, războiul din Ucraina, subliniind în acest sens importanţa menţinerii „deschise a liniilor de comunicare” între cele două puteri, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Întâlnirea, care s-a desfăşurat timp de peste opt ore cu uşile închise într-un hotel din capitala Italiei, a servit la trecerea în revistă a relaţiilor bilaterale, dar şi la abordarea războiului din Ucraina după invazia Rusiei în 24 februarie.

După „discuţii substanţiale” despre conflictul din Ucraina şi alte chestiuni bilaterale, părţile „au subliniat, de asemenea, importanţa menţinerii deschise a liniilor de comunicare” între Washington şi Beijing, a informat Casa Albă.

În acelaşi timp, SUA au avertizat luni că vor exista „consecinţe” pentru China dacă va oferi ajutor Rusiei, subliniind totodată că Beijingul „poate face mai mult decât orice altă ţară” pentru a pune capăt invaziei ruse în Ucraina, informează EFE.

O declaraţie în acest sens a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comentariu la informaţiile apărute în presă potrivit cărora Moscova ar fi solicitat ajutor Beijingului în cadrul invaziei sale în Ucraina, lucru negat atât de autorităţile chineze, cât şi de Rusia.

„Am spus foarte clar atât în privat, cât şi în public Beijingului că vor exista consecinţe în cazul că va oferi unui astfel de sprijin”, a insistat acelaşi purtător de cuvânt.

Citește și: Oficial american: Baza militară din regiunea Liov a fost atacată cu rachete de croazieră lansate de avioane din spaţiul aerian rusesc

Rusia, acuzată că blochează accesul ajutoarelor în Mariupol

ACTUALIZARE 21:02 Un înalt responsabil al preşedinţiei ucrainene, Kirilo Timoşenko, a acuzat luni Rusia că blochează accesul în oraşul-port Mariupol, aflat de mai mult timp sub asediul forţelor ruse şi separatiştilor proruşi, a unui convoi cu ajutor umanitar, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Civilii, care nu pot să plece din Mariupol, se confruntă zilnic cu bombardamente ruseşti de peste două săptămâni. Ei au rămas fără curent electric, apă și căldură în cea mai mare parte a acestui interval de timp, susţin autorităţile ucrainene.

Cu toate acestea, un convoi de circa 160 de maşini a părăsit oraşul luni, într-o primă tentativă de evacuare reuşită printr-un coridor umanitar, după mai bine de o săptămână de tentative eşuate în acest sens.

În jur de 150.000 de persoane au fost evacuate prin 26 de coridoare umanitare până acum din mai multe oraşe ucrainene, a spus Timoşenko într-o intervenţie la postul de televiziune Ukraina-24.

Citește și: Franța a livrat Rusiei echipamente militare încă 6 ani după anexarea Crimeei, până în 2020. Unele ar putea fi folosite în Ucraina

9 morți și 9 răniți după atacul asupra unui turn de televiziune din Rivne

ACTUALIZARE 20:19 Cel puțin nouă persoane au fost ucise și alte nouă au fost rănite luni, într-un atac aerian asupra unui turn de televiziune din regiunea Rivne, din nordul Ucrainei, a spus guvernatorul regiunii, Vitali Koval.

„Sunt încă oameni sub dărâmături”, a spus el într-o postare online, relatează Reuters.

Citește și: Jurnalist Fox News rănit în apropere de Kiev

Oficial american: Rusia nu are control asupra spațiului aerian ucrainean, forțele terestre stagnează

ACTUALIZARE 20:12 Spațiul aerian al Ucrainei „rămâne contestat” și nu este controlat în totalitate de ruși, a spus luni un înalt oficial american din domeniul apărării.

„Rușii nu au atins superioritatea aeriană asupra întregii Ucraine”, a spus oficialul citat de CNN.

Pentru că spațiul aerian este „dinamic”, există „momente și locuri” în care Rusia sau Ucraina „au mai multă dominație”, a adăugat oficialul.

Președintele rus Vladimir Putin are „100% din forțele sale adunate în interiorul Ucrainei”, a mai spus el.

Totuși, înaintarea forțelor terestre nu merge conform planurilor. Forțele ruse care se deplasează spre Kiev nu au progresat în weekend, a spus oficialul.

Atacurile asupra orașelor Cernihiv și Harkov rămân, de asemenea, blocate, a spus oficialul, dar Rusia trimis 50-60 de vehicule spre orașul Izium.

Papa Francisc trimite un cardinal în Ucraina

ACTUALIZARE 20:10 Un cardinal de la Vatican, responsabil cu dezvoltarea umană, va merge în Ucraina, la cererea Papei Francisc. Cardinalul Michael Czerny va merge la granița ucraineană cu Slovacia pentru „a arăta apropierea Sfântului Părinte față de cei care suferă consecințele războiului în desfășurare”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, citat de CNN.

Papa Francisc dorește ca, prin intermediul cardinalului, să fie aproape de cei care „fug din calea luptelor și suferă din violența altor oameni”, a adăugat el.

Papa a făcut un apel pentru pace în Ucraina în timpul rugăciunii sale Angelus din Piața Sfântul Petru duminică, numind atacurile Rusiei o „agresiune armată inacceptabilă” împotriva Ucrainei.

Czerny va ajunge miercuri în Slovacia și va merge la granița cu Ucraina în zilele următoare.

Bombardament la Harkov: doi morți și un rănit

ACTUALIZARE 18:41 Un bombardament al armatei ruse s-a soldat luni cu doi morţi şi un rănit la Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat parchetul regional.

„În urma tirurilor de artilerie ale agresorului, un imobil a fost distrus şi mai multe clădiri au fost avariate”, a indicat serviciul de presă al parchetului regional Harkov. „Două persoane au decedat”, iar „una este rănită”, identitatea lor stabilindu-se în prezent, a mai precizat parchetul, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

O anchetă a fost deschisă de către parchetul regional în cazul acestor decese şi distrugeri.

Agenţiile de presă ucrainene transmit că, în urma bombardamentului, în centrul oraşului Harkov a fost distrus aproape complet un bloc de apartamente de patru etaje. Imobilul era situat lângă Administraţia regională din Harkov, care a fost atacată de forţele ruse cu o rachetă de croazieră Kalibr la 1 martie.

La scurt timp, parchetul a anunţat că un adolescent de 15 ani a fost ucis de o schijă în urma unui bombardament care a lovit o grădiniţă din Ciuguev, o localitate situată la 40 km sud-est de Harkov.

Citește și: Presă: Moscova racolează combatanţi din Orientul Mijlociu pentru invazia din Ucraina și îi plătește cu 200-300 de dolari pe lună

NBC: Președintele Joe Biden ar putea veni în Europa în următoarele săptămâni

ACTUALIZARE 18:18 Casa Albă ia în considerare posibilitatea ca președintele Joe Biden să vină în Europa în următoarele săptămâni, potrivit NBC, care citează trei oficiali americani și două persoane informate despre discuțiile în acest sens.

Detaliile acestui turneu, care s-ar concentra pe războiul din Ucraina și ar avea ca scop reasigurarea aliaților Americii din regiune, nu au fost încă finalizate, au precizat sursele NBC.

Citește și: Războiul Rusiei, „un eşec tactic şi strategic”, afirmă preşedinţia OSCE

ONU: Peste 2,8 milioane de ucraineni au fugit din țară. Cel puțin 636 de civili au fost uciși

ACTUALIZARE 17:50 Peste 2,8 milioane de persoane au fugit din Ucraina spre țările vecine, inclusiv 127.000 de resortisanți ai țărilor terțe, a declarat, luni, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), o agenție a ONU.

„Oamenii continuă să fugă de războiul din Ucraina în fiecare minut”, a scris luni OIM pe Twitter , adăugând că au nevoie de „sprijin continuu”.

Potrivit UNICEF, războiul din Ucraina are un „impact devastator” asupra a peste 7,5 milioane de copii.

De asemenea, Biroul ONU pentru Drepturile Omului a anunțat că cel puțin 636 de civili au murit în Ucraina de la începutul invaziei ruse, alți 1.125 de civili fiind răniți.

Negocierile ruso-ucrainene iau „o pauză” până marți

ACTUALIZARE 16:30 Noua sesiune de negocieri între Ucraina şi Rusia începută luni a luat o pauză şi va continua marţi, a anunţat pe Twitter unul dintre negociatorii ucraineni, relatează Reuters.

''O pauză tehnică a fost luată în negocieri până mâine. (Este necesară) pentru activitate suplimentară în subgrupurile de lucru şi clarificarea unor definiţii individuale. Negocierile continuă'”, a transmis negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak.

Înaintea acestui anunţ, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski îşi manifestase într-un mesaj video speranţa că în cursul serii urmează să se facă un bilanţ al acestei noi runde de ''negocieri dificile''. ''O videoconferinţă între delegaţiile (ucraineană şi rusă) a început deja astăzi. Ea continuă. Toată lumea aşteaptă noutăţi. Vom reveni în cursul serii'', a declarat preşedintele ucrainean despre această a patra rundă de negocieri, ce a avut loc online, spre deosebire de precedentele trei, care s-au desfăşurat în Belarus.

''Trebuie să rezistăm şi să luptăm pentru a câştiga, pentru a ajunge la o pace pe care ucrainenii o merită, o pace corectă cu garanţii de securitate pentru statul nostru, pentru poporul nostru. Şi pentru a le transpune în scris la negocieri, negocieri dificile'', a adăugat Zelenski în mesajul său, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Kievul transmisese mai devreme că va cere din nou Moscovei un armistiţiu imediat şi retragerea trupelor ruse, după aproape trei săptămâni de la începutul invaziei ordonate pe 24 februarie de preşedintele rus Vladimir Putin.

Acesta din urmă cere în principal stabilirea unui statut de neutralitate pentru Ucraina, demilitarizarea acesteia, recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra Crimeii anexate şi dreptul la autodeterminare al provinciilor separatiste proruse din Donbas.

Kremlinul a ameninţat luni că armata rusă ''nu exclude posibilitatea de a lua sub control total marile oraşe deja încercuite'', în timp ce continuă luptele la periferia capitalei Kiev.

Civilii sunt evacuați din Mariupol

ACTUALIZARE 15:55 Un consilier al primăriei din orașul Mariupol spune că civilii pot, în sfârșit, să iasă din oraș printr-un coridor de evacuare și să se îndrepte spre orașul Zaporojie, care este sub control ucrainean.

Oficialul, Petro Andriuschenko, a declarat că de la ora locală 13.00 „avem confirmarea regimului de încetare a focului” pe un coridor de evacuare pentru „transportul privat de-a lungul rutei: Mariupol - Melekine - Portovske - Mangush - Berdiansk - Zaporizhzhia.”

Berdiansk este sub control rusesc.

„În prezent, peste 50 de mașini private au trecut deja de Berdiansk și se îndreaptă spre Zaporizhzhia”, a adăugat oficialul.

Andruishchenko a avertizat: „Deocamdată, nu există dificultăți în trecerea punctelor de control”, dar „nu putem garanta oficial securitatea pe acest coridor. Dar acesta este singurul coridor care are aprobare oficială și care chiar funcționează astăzi”.

Mariupol are o populație de aproximativ 400.000 de locuitori. Nu se știe câți oameni au plecat înainte de invazia rusă și încercuirea orașului.

Orașul a suferit distrugeri uriașe, iar autoritățile ucrainene spun că peste 2.500 de oameni au fost uciși.

Bombardamente în Kiev, chiar în timpul negocierilor de pace

ACTUALIZARE 14.30 O rachetă a lovit, luni, o stradă circulată dintr-un cartier din capitala Kiev. Imaginile cu momentul exploziei au fost publicate pe rețelele sociale.

Explozia a avut loc în cartierul Kurenivka, din Kiev și a fost surprinsă de o cameră de supraveghere. Încă nu există informații despre eventuale victime.

Armata rusă vrea să preia controlul marilor orașe

ACTUALIZARE 14.27 Armata rusă nu exclude lansarea de asalturi pentru a prelua controlul total al marilor oraşe ucrainene, a avertizat luni Kremlinul, în condiţiile în care numeroase centre urbane ale ţării sunt încercuite de forţele ruse, relatează AFP şi Reuters.

„Ministerul Apărării, pentru a asigura securitatea maximă a populaţiei civile, nu exclude posibilitatea de a prelua controlul total al marilor oraşe care sunt deja încercuite”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas din nou fără alimentare de la reţeaua electrică

ACTUALIZARE 14.20. Centrala nucleară dezafectată de la Cernobîl a rămas din nouă fără alimentare de la reţeaua electrică, a anunţat luni operatorul sistemului energetic ucrainean, Ukrenergo, într-un comunicat preluat de Reuters.

Forţele ruse au deteriorat o linie de înaltă tensiune la scurt timp după ce se refăcuse alimentarea centralei, afirmă Ukrenergo, fără a prezenta dovezi ale distrugerilor sau ale acţiunilor Rusiei. Reuters nu a reuşit să confirme informaţiile respective în mod independent.

Compania ucraineană nu a precizat dacă alimentarea s-a întrerupt complet, însă a cerut acces în zonă pentru a efectua reparaţiile necesare.

Militarii ruşi au ocupat centrala de la Cernobîl la scurt timp după începutul invaziei în Ucraina.

Biserica Ortodoxă rusă din Amsterdam rupe orice legătură cu Patriarhia Moscovei și condamnă războiul susținut de Patriarhul Kirill

ACTUALIZARE 13.40. Biserica Ortodoxă rusă din Amsterdam a anunțat că întrerupe orice legături cu Patriarhia de la Moscova. Este primul caz în care o biserică occidentală ia această decizie din cauza invaziei trupelor ruse din Ucraina și respinge linia adoptată de Patriarhul Kirill, relatează The Guardian

În anunțul oficial se arată că decizia a fost luată cu dificultate de cler. „Clerul ia decizia dificilă de a rupe legăturile cu Patriarhia de la Moscova din cauza invaziei din Ucraina. Nu mai este posibil să funcționeze în patriarhia Moscovei și să ofere un mediu sigur din punct de vedere spiritual pentru credincioșii noștri”, au transmis reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Olanda.

Primul oficial de la Moscova care recunoaște public că invazia rusă din Ucraina nu merge conform planului

ACTUALIZARE 13.26 Unul dintre cei mai apropiați aliați ai președintelui Vladimir Putin a declarat că operațiunea militară a Rusiei în Ucraina nu a decurs atât de repede pe cât și-ar fi dorit Kremlinul, cea mai puternică recunoaștere publică de până acum de la Moscova.

Comentariile sale au apărut în contradicție cu evaluarea de vineri a ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, care i-a spus lui Putin că „totul merge conform planului”.

Șeful Gărzii Naționale ruse, Viktor Zolotov. Foto: Profimedia Images

Citește și  În Norvegia a început „Cold Response 2022”, cel mai mare exercițiu militar care implică NATO în acest an

ACTUALIZARE 13.20. Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a făcut un nou apel la Occident să pună la dispoziția Ucrainei „toate armele necesare” și să impună noi sancțiuni Rusiei pentru a „evita un război extins”.

„Către cei din străinătate care se tem că vor fi «târâți în al Treilea Război Mondial». Ucraina ripostează cu succes. Avem nevoie de ajutorul vostru pentru a lupta. Oferiți-ne toate armele necesare.

Impuneți mai multe sancțiuni Rusiei și izolați-o complet. Ajutați Ucraina să-l împingă pe Putin spre eșec și veți evita un război extins”, a scris Kuleba, pe Twitter.

OMS: În Ucraina vor fi trimise echipamente medicale, truse de traumatolgie, materiale chirurgicale

ACTUALIZARE 12.35. În Ucraina vor fi trimise echipamente medicale, inclusiv truse de traumatologie, pentru ca sistemul de sănătate care se confruntă cu lipsuri din acest punct de vedere, să fie susținut, a transmis Organizația Mondială a Sănătății, scrie Reuters.

Lanțurile de aprovizionare au fost grav întrerupte, operațiunile militare fac dificilă accesarea stocurilor medicale, iar stocurile de medicamente sunt epuizate, în timp ce spitalele se luptă să îngrijească bolnavii și răniții, potrivit OMS. „Numărul estimat al persoanelor afectate în Ucraina este acum de 18 milioane, dintre care 6,7 milioane sunt strămutate. Aproape 3 milioane de oameni au fugit din țară”.

OMS a colaborat cu mai mulți parteneri pentru a atenua lipsa de echipamente și medicamente esențiale, cum ar fi oxigen și insulina, materiale chirurgicale, anestezice și truse de transfuzie. Echipamentele care vor fi trimise în Ucraina includ tuburi de oxigen, generatoare electrice, defibrilatoare, monitoare, medicamente pentru anestezie, săruri de rehidratare și bandaje.

Oficial ucrainean: 90 de copii au fost uciși de la începutul războiului

ACTUALIZARE 12.05. Nouăzeci de copii au murit și peste 100 au fost răniți în Ucraina de când Rusia a invadat pe 24 februarie, a anunțat luni procuratura generală ucraineană.

„Cel mai mare număr de victime se află în regiunile Kiev, Harkov, Donețk, Cernihiv, Sumi, Herson, Mikolaev și Jîtomir”, se arată într-un comunicat, potrivit Reuters.

A început a patra rundă de negocieri ruso-ucrainene

ACTUALIZARE 11.50. A început a patra rundă de negocieri ruso-ucrainene care are ca obiective principale încetarea focului, retragerea trupelor şi garanţiile de securitate, declară oficialităţi de la Kiev citate de Reuters.

Potrivit unuia din negociatorii din partea Ucrainei, Mihailo Podoliak, poziţia guvernului de la Kiev a rămas neschimbată: înainte de orice dialog privind relaţiile viitoare cu Rusia, trebuie încheiat un armistiţiu. Consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a difuzat un mesaj în acest sens în reţelele sociale, cu o înregistrare video ataşată.

"Negocieri. Runda a 4-a. Despre pace, încetarea focului, retragerea imediată a trupelor & garanţii de securitate. Discuţie grea", a scris el.

Dezastru în Mariupol, orașul Harkov distrus de bombardamente

ACTUALIZARE 11.32 Imagini filmate din dronă arată amploarea dezastrului din Mariupol, oraşul-port de la Marea Azov, din sudul Ucrainei. Infrastructura civilă și clădirile rezidențiale din tot orașul au suferit pagube importante.

De asemenea, imagini publicate pe rețelele sociale arată dezastrul lăsat de bombardamente în Harkov, al doilea cel mai mare oraș din Ucraina. Centrul vechi al orașului este complet distrus.

 

Citește și: Femeia însărcinată, scoasă pe targă din maternitatea bombardată din Mariupol, a murit. Fotografia cu ea a dus la reacții puternice

Peste 12.000 de soldați ruși ar fi murit

ACTUALIZARE 11.29 Potrivit ultimului bilanț publicat de ucraineni, peste 12.000 de soldați ruși ar fi murit de la începutul invaziei. De asemenea ar mai fi fost distruse:

  • 389 tancuri
  • 1.249 de vehicule blindate
  • 150 de sisteme de artilerie
  • 64 de lansatoare multiple de rachete
  • 34 de mijloace de apărare aeriană
  • 77 de aeronave
  • 90 de elicoptere
  • 617 de vehicule
  • 3 nave / bărci
  • 8 drone

Scholz, prima vizită în Turcia

ACTUALIZARE 11.10. Olaf Scholz face luni prima vizită în Turcia de la preluarea mandatului de cancelar al Germaniei, transmite agenția de presă germană DPA, care observă că principalul subiect abordat cu această ocazie se așteaptă să fie războiul din Ucraina. Turcia se consideră un mediator în războiul din Ucraina, declanşat de invadarea acestei ţări de către Rusia în 24 februarie, notează Agerpres.

Citește și Reuters: Germania va cumpăra avioane F-35 din SUA pentru a înlocui aeronavele Tornado

Rusia ar putea fi forțată să plătească în ruble datoria externă

ACTUALIZARE 10.55 Ministerul rus de Finanţe a anunţat luni că a aprobat o procedură temporară pentru achitarea datoriei în valută, dar a avertizat că aceste plăţi vor fi făcute în ruble, dacă sancţiunile împiedică băncile să-şi onoreze datoriile în moneda în care au fost emise, transmite Reuters.

Rusia are suficiente fonduri pentru a-şi îndeplini obligaţiile în legătură cu datoria, a dat asigurări Ministerul rus de Finanţe.

„Afirmaţiile că Rusia nu-şi poate îndeplini obligaţiile privind datoriile externe sunt neadevărate. Avem fondurile necesare pentru a ne îndeplini obligaţiile în legătură cu datoria”, a declarat ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov.

Guvernul rus trebuie să achite miercuri 117 milioane de dolari pentru două dintre obligaţiunile denominate în dolari, conform Agerpres.

China neagă că ar oferi Rusiei ajutor militar și economic

ACTUALIZARE 10.45 China a denunţat luni o „dezinformare” din partea SUA, după ce presa americană a relatat că Moscova i-a cerut Beijingului ajutor militar şi economic, ca răspuns la sancţiunile occidentale împotriva războiului său în Ucraina, informează AFP şi Reuters.

"Este complet fals, este pură dezinformare. China şi-a expus clar şi consistent poziţia cu privire la criza din Ucraina. Jucăm un rol constructiv şi evaluăm situaţia în mod imparţial şi independent. A denigra poziţia Chinei nu este un lucru acceptabil", a insistat el, citat de EFE, scrie Agerpres.

Mariupol: Peste 2.500 de oameni au fost uciși în atacurile lansate de armata rusă

ACTUALIZARE 10.40. Peste 2.500 de oameni au fost uciși în orașul Mariupol de la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, a anunțat luni consilierul prezidențial Oleksii Arestovici într-un interviu televizat, potrivit Reuters.

Oficialul a citat datele furnizate de administrația locală din Mariupol. El a acuzat trupele ruse că blochează asistența umanitară după ce au încercuit orașul.

Rusia continuă să susțină că nu vizează ținte civile.

Primarul instalat de ruși în Melitopol va fi cercetat penal pentru înaltă trădare

ACTUALIZARE 10.25. Procurorul general al Ucrainei a început o anchetă pentru trădare față de Galina Danilcenko, noul primar instalat de ruși în Melitopol, după ce edilul ales, Ivan Fedorov, fusese răpit de ocupanți în urmă cu câteva zile.

Ancheta a fost demarată în urma cererii scrise făcute de un grup de consilieri locali din Melitopol. Ei au cerut procurorului general să înceapă urmărirea penală împotriva lui Danilcenko, „pentru infracțiunea de înaltă trădare și pentru tentativa de a înființa un guvern de ocupație în Melitopol”.  Consilierii au acuzat-o pe Danilcenko că dizolvă conducerea administrației orașului și transferă competențele către un Comitet al Deputaților Poporului.

Procuratura generală din Ucraina a anunțat într-un comunicat postat pe site, că a deschis o anchetă în care Danilcenko este acuzată că „și-a îndeplinit sarcina care i-a fost impusă de Federația Rusă” atunci când s-a declarat primar interimar al Melitopolului, scrie CNN.

Ucraina încearcă evacuarea civililor prin 10 cordidoare umanitare

ACTUALIZARE 10.05. Ucraina va încerca să evacueze civilii rămași blocați în orașele bombardate prin 10 „coridoare umanitare”.

Se va încerca evacuarea din orașele din apropierea capitalei Kiev și din regiunea de est a Lugansk, a declarat vicepremierul Irina Vereșciuk.

„Vom încerca, încă o dată, să deblocăm mișcarea convoiului umanitar care transportă alimente și medicamente către Mariupol”, a transmis ea într-un mesaj video.

Citește și: Raport: Comerțul cu arme a scăzut la nivel mondial, dar a crescut în Europa cu 19%

Prețul petrolului își continuă scăderea

ACTUALIZARE 9.55. Prețurile petrolului și-a continuat luni dimineață scăderea pe care o înregistrase duminică. Contractele futures pentru petrolul european brent au scăzut luni până la 109 dolari pe baril, față de un vârful de peste 130 de de dolari pe baril atins săptămâna trecută, scrie Reuters.

Contractele futures pentru petrolul brent au scăzut cu 3,05 dolari sau 2,7%, la 109,62 dolari pe baril, luni. 

Contractele futures pe pentrolul american West Texas Intermediate (WTI) au scăzut cu 3,10 dolari sau 2,8%, până la 106,23 dolari pe baril.

De asemenea, țițeiul american a înregistrat o scădere săptămânală de 5,7% după ce a atins un maxim de 130,50 dolari pe baril tot în data de 7 martie. Ambele contracte au atins ultima dată acele vârfuri de preț în 2008.

Rezerva Federală a SUA ar putea lua o decizie de majorare a dobânzilor în această săptămână, ceea ce ar pune o presiune suplimentară pe scăderea prețului petrolului. Comitetul Federal pentru Piața Deschisă din SUA se întrunește în perioada 15-16 martie pentru a decide dacă crește sau nu ratele dobânzilor.

Citește și: Oligarhul rus care a rămas fără mega iahtul de jumătate de miliard de euro cere oprirea războiului din Ucraina

Fabrica de avioane Antonov, atacată de armata rusă

ACTUALIZARE 9.45. Autoritățile din Kiev revin cu precizări și spun că atacul rus vizează fabrica de avioane Antonov, nu aeroportul, așa cum se comunicase mai devreme, scrie BBC

Fabrica de avioane Antonov este situată pe aerodromul Sviatoshyn, la aproximativ 10 km de centrul orașului Kiev. Administrația orașului spune că serviciile de urgență se află la locul exploziei.

„Cel mai rău scenariu” pentru civilii din Mariupol

ACTUALIZARE 9.40. Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) solicită o soluție urgentă pentru a preveni „cel mai rău scenariu” pentru civilii care au rămas în orașul Mariupol, din sudul orașului, scrie CNN.

Cel mai rău scenariu îi așteaptă pe sutele de mii de civili prinși în lupte grele în Mariupol, dacă părțile nu ajung la un acord umanitar concret de urgență”, se arată într-un comunicat al Crucii Roșii.

CICR a cerut tuturor părților care luptă la Mariupol să ajungă la un acord de încetare a focului care să permită evacuarea în siguranță pentru civili. 

„Toți cei implicați în război trebuie să fie de acord cu modalitățile și momentul încetării focului, locațiile precise ale rutei de trecere în siguranță și apoi să se asigure că acordul este respectat”, a adăugat ICRC.

Peste 2,5 milioane de ucraineni au fugit din țara lor de la invazia Rusiei

ACTUALIZARE 9.25. Numărul refugiaților care au fugit de războiul din Ucraina a depășit 2,5 milioane, de la începerea invaziei, a transmis Agenția ONU pentru refugiați (UNHCR), scrie CNN.

Este criza cu cea mai rapidă evoluție, în Europa, de la cel de-Al Doilea Război Mondial, potrivit sursei citate.

Majoritatea celor care fug din Ucraina sunt femei și copii. Bărbații ucraineni cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani au rămas în Ucraina.

Cei mai mulți au ajuns în Polonia - peste 1,6 milioane de ucraineni. Peste 245.000 de ucraineni au intrat în Ungaria, în timp ce peste 195.000 au fugit în Slovacia. Peste 328.000 de refugiaţi au sosit în Republica Moldova, iar peste 173.000 de persoane au fugit de atunci în România, potrivit UNHCR.

Și Germania, Austria, Croația, Estonia, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Țările de Jos, Portugalia și Suedia au raportat fiecare sosire a mii de ucraineni.

FMI: Rusia ar putea intra în incapacitate de plată

ACTUALIZARE 9.10 Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a avertizat că este posibil ca Rusia să nu-şi poată îndeplini angajamentele externe din cauza sancţiunilor care i s-au impus pentru invadarea Ucrainei, însă această situaţie nu va provoca o criză financiară globală, transmite Reuters.

La emisiunea "Face the Nation" de la Postul american de televiziune CBS, Georgieva a declarat că sancţiunile impuse de SUA şi alte state au deja un impact "sever" asupra economiei ruse şi vor duce anul acesta la o recesiune profundă.

Sancţiunile limitează de asemenea capacitatea Rusiei de a avea acces la resursele sale şi de a-şi achita datoriile, ceea ce înseamnă că o intrare în incapacitate de plată nu mai este văzută ca "improbabilă", a explicat oficialul FMI.

Întrebată dacă intrarea în incapacitate de plată ar putea declanşa o criză financiară globală, Georgieva a răspuns: "Deocamdată, nu"

Autoritățile din Crimeea susțin că un coridor terestru leagă acum peninsula anexată ilegal de Rusia în 2014 de regiunea Donbas

ACTUALIZARE 9.00 Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri al peninsulei Crimeea anexate de Rusia susţine că un coridor terestru leagă de acum această zonă de regiunea separatistă Donbas din Ucraina, informează luni dpa, citată de Agerpres.

Potrivit lui Gheorghi Muradov, citat de RIA Novosti, forţele ruse au preluat controlul asupra drumului care leagă Crimeea de Mariupol.

Informaţia nu a fost confirmată însă și de partea ucraineană.

Potrivit lui Muradov, acest lucru ar veni în sprijinul livrărilor de ajutoare umanitare pentru oamenii din regiunea Doneţk.

În acelaşi timp, Kievul susţine că trupe ruse au blocat un convoi cu ajutoare umanitare pentru portul asediat Mariupol din Doneţk.

ACTUALIZARE 8.50. Un atac aerian ar fi vizat aeroportul Antonov, din nordul Kievului, au transmis autoritățile din capitala ucraineană. Antonov, cunoscut și sub numele de Gostomel, este cel mai important aeroport internațional de marfă al Ucrainei, precum și o bază aeriană militară cheie.

Mai multe videoclipuri care au apărut pe rețele sociale arată un val gros de fum care se ridică deasupra aeroportului, scrie BBC, dar aceste imagini nu au putut fi verificate din surse independente.

Armata ucraineană susține că a doborât într-o zi patru avioane ale forțelor ruse

ACTUALIZARE 8.40. În actualizarea sa zilnică, Statul Major al forțelor armate ucrainene a transmis că în ultimele 24 de ore a reușit să doboare patru avioane, trei elicoptere și mai multe drone aparținând forțelor rusești, scrie BBC.

Statul Major al forțelor ucrainene a precizat că a lansat „atacuri zdrobitoare" asupra bazelor și depozitelor de teren ale Rusiei pentru a întrerupe aprovizionarea logistică pe teritoriul ucrainean.

Potrivit sursei citate, forțele rusești nu au mai făcut alte cuceriri și în prezent se concentrează pe „consolidarea și menținerea frontierelor ocupate anterior”. De asemenea, potrivit comunicării citate, „starea morală și psihologică" a forțelor ruse a rămas la un „nivel scăzut". Statul Major se bazează în această declarație pe refuzul soldaților ruși de a se supune comenzilor sau de a participa la luptă.

Citește și: Un actor ucrainean, înrolat în armată ca voluntar, a murit după ce și-a dat vesta antiglonț unui copil

ACTUALIZARE 8.25.Pe rețelele sociale au apărut imagini și dintr-o localitate din apropiere de Nikolaev, unde bombele au distrus toate casele.

Autoritățile locale spun că sub dărâmături sunt prinși oameni. 

A mai rămas în picioare doar un copac, fără crengi.

Un bloc din Kiev a fost bombardat, doi oameni au murit, trei au fost răniți

ACTUALIZARE 8.15. Presa ucraineană scrie că în urma atacului asupra blocului din Kiev, doi oameni au murit și trei au fost răniți.

În blocul lovit erau 64 de persoane, mare parte fiind evacuate la timp.

Victimele sunt cei care nu au reușit să plece, după ce alarmele antiaeriene au început să sune, înaintea zorilor. 

ACTUALIZARE 7.55 Un obuz rusesc a lovit o clădire cu nouă etaje din Kiev. 

Apartamentele de la etajele 3 și 4 au luat foc, iar mare parte din clădire s-a prăbușit. Nu sunt momentan informații referitoare la victime.

Oamenii fuseseră avertizați de alarme antiaeriene, însă nu toți au reușit să plece din imobilul cu 9 etaje.

ACTUALIZARE 7.40 În regiunea Jîtomîr, patru oameni au fost răniți într-un atac cu rachetă azi noapte. Șapte clădiri au fost distruse.

În regiunea Sumî, orașul Ohtîrka, a fost din nou bombardat peste noapte. Au fost lovite clădiri rezidențiale și centrul orașului. Artileria a tras în satele din apropierea orașului aproape toată noaptea.

Azi vor fi reluate negocierile între Ucraina și Rusia

ACTUALIZARE 7.30 O sesiune de negocieri prin videoconferinţă între Rusia şi Ucraina va avea loc luni, a confirmat duminică seara Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, notează AFP.

"Luni va avea loc o sesiune de negocieri pentru a face un rezumat al rezultatelor preliminare" ale discuţiilor, a scris el pe contul său de Twitter.

Mihailo Podoliak: Rusia percepe acum mult mai adecvat lumea din jurul ei. Este mult mai sensibilă la poziția Ucrainei, care și-a arătat capacitățile pe câmpul de luptă, și la acțiunile Ucrainei în ceea ce privește protejarea intereselor sale.

Propunerile noastre sunt pe masă și sunt foarte ferme. În primul rând, se referă la retragerea trupelor, încetarea focului etc. În principiu, nu vom renunța la niciuna dintre pozițiile noastre. Rusia înțelege deja acest lucru. Rusia începe să discute constructiv.

Wendy Sherman, secretar de stat adjunct al SUA: Statele Unite pun o presiune enormă asupra lui Vladimir Putin pentru a-l determina să-și schimbe calculele, să pună capăt acestui război, pentru a fi de acord, în primă instanță, cu o încetare a focului, cu coridoarele umanitare și în cele din urmă să pună capăt invaziei. Acea presiune începe să aibă un anumit efect. Observăm câteva semnale ale dorinței de a avea negocieri reale, serioase, dar trebuie să spun că, până acum Vladimir Putin a arătat că vrea să distrugă Ucraina. Trebuie să-i ajutăm pe ucraineni cu tot ce putem.

Liderul cecen spune că e în Ucraina

ACTUALIZARE 7.00 Liderul cecen Ramzan Kadîrov se află în Ucraina. Un clip postat de acesta pe rețelele sociale a fost preluat de Nexta.

Conform mesajului care însoțește imaginile, Kadîrov ar discuta planurile de luptă cu militarii ceceni care ajută trupele ruse. Mai mult, liderul pro-rus al republicii cunoscute pentru violențele care au loc acolo i-ar fi transmis și un mesaj lui Volodimir Zelenski. Îi spune acestuia că va fi găsit de luptătorii ceceni, indiferent unde s-ar ascunde.

ACTUALIZARE 6.30 Rusia a cerut ajutor economic şi militar Chinei pentru a continua războiul în Ucraina şi a ocoli sancţiunile occidentale, a informat duminică cotidianul american New York Times (NYT), într-un moment în care Washingtonul a avertizat Beijingul să nu acorde asistenţă Moscovei.

Potrivit publicaţiei americane, care citează responsabili sub protecţia anonimatului, Rusia a cerut Chinei să îi furnizeze echipament militar pentru război şi ajutor economic în efortul de a depăşi sancţiunile internaţionale. Aceşti responsabili nu au precizat natura exactă a ajutorului solicitat, nici dacă China a răspuns.

"Nu am auzit niciodată vorbindu-se despre asta", a reacţionat un purtător de cuvânt al Ambasadei Chinei la Washington pentru mai multe media.

ACTUALIZARE 6.15. Ministerul britanic al Apărării spune că forțele rusești au blocat coasta ucraineană a Mării Negre, împiedicând desfășurarea comerțului maritim internațional al acestei țări.

Ministerul britanic postează în fiecare seară pe Twitter o actualizare a informațiilor pe care le are în legătură cu frontul din Ucraina. Postarea de duminică a ministerului precizează: „Forțele navale ruse au instituit o blocadă în largul coastei ucrainene a Mării Negre, izolând efectiv Ucraina de comerțul maritim internațional”.

ACTUALIZARE 6.00. Armata ucraineană a zădărnicit o încercare a vehiculelor militare rusești de a traversa râul Irpin pe un pod de pontoane construit în apropiere de Hostomel, arată o nouă imagine din satelit de la compania Maxar Technologies, potrivit CNN.

Podul a apărut pentru prima dată în imaginile din satelit de la Maxar joi, 10 martie, iar în noua fotografie, acesta pare să fi fost distrus.

În plus, într-o altă fotografie, care a circulat duminică pe rețelele sociale, se vede mai de aproape podul de pontoane distrus și vehiculele militare rusești zăcând în apă, în apropiere. CNN a geolocalizat și a confirmat autenticitatea fotografiei postate pe rețelele sociale.

O imagine care circulă pe rețelele sociale arată un pod de pontoane peste Irpin care a fost distrus Foto: CNN

Editor : Ș.V. | G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

„Ucraina nu este poligon de testare”. Zelenski spune că are nevoie de o apărare aeriană mai bună după atacurile cu drone ruseşti

Partenerii noștri