Un jurnalist al postului american de televiziune Fox News a fost rănit în timp ce relata din apropierea capitalei ucrainene, relatează BBC.
John Roberts, co-prezentator al emisiuii America Reports, a spus că există „foarte puține detalii, dar echipele de pe teren încearcă să adune mai multe informații despre ceea ce s-a întâmplat”.
Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a spisese anterior că un jurnalist occidental a fost rănit astăzi și este îngrijit de medici ucraineni.
Anunțul vine după ce jurnalistul și realizatorul de film american Brent Renaud, în vârstă de 50 de ani, a fost împușcat mortal în orașul ucrainean Irpin, în timp ce lucra în regiune.
Alți doi jurnaliști au fost răniți și transportați la spital.