Un actor ucrainean, înrolat în armată ca voluntar, a murit după ce și-a dat vesta antiglonț unui copil
Data publicării:
Un actor ucrainean de 33 de ani, înrolat în armată ca voluntar, a fost ucis într-un atac rusesc. El își scosese vesta antiglonț pentru a o oferi unui copil, în timpul evacuării de la Irpin.
Șefa Centrului pentru Libertăţi Civile a anunţat pe Twitter că trupul lui Pasha Lee a fost găsit la cinci zile după ce a fost ucis în luptă.
"Am găsit cadavrul lui Pasha Lee. A ajutat copiii să iasă din case în timpul evacuării oamenilor din Irpin. Evacuarea pe care ruşii au perturbat-o prin bombardarea civililor. Pasha şi-a scos vesta antiglonţ şi i-a pus-o pe copilul pe care-l ducea", a scris Matviichuk pe Twitter.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Pasha Lee a fost un cunoscut actor de film, cântăreţ şi compozitor. A fost activ în Teatrul Koleso din Kiev şi a jucat şi în reclame. Una dintre ultimele sale apariţii a fost serialul de televiziune "Provincial".