Războiul Rusiei, „un eşec tactic şi strategic”, afirmă preşedinţia OSCE

Data actualizării: Data publicării:
Placă cu numele OSCE la intrarea în instituție.
Războiul Rusiei, „un eşec tactic şi strategic”, afirmă preşedinţia OSCE. Foto: Profimedia

Războiul purtat de Rusia în Ucraina astăzi este un „eşec tactic şi strategic”, a declarat luni, în Consiliul de Securitate al ONU, ministrul polonez de Externe Zbigniew Rau, a cărui ţară prezidează în 2022 Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), relatează AFP.

Drept urmare, Rusia şi-a schimbat abordarea de la invazia din 24 februarie şi „a atacat structuri civile”, a adăugat el. Acesta este „terorism de stat”, iar autorii săi „vor fi judecaţi”, a afirmat ministrul polonez.

Reamintind că Moscova îl acuză de lipsă de imparţialitate în exercitarea preşedinţiei OSCE, Zbigniew Rau a subliniat că „imparţialitatea se opreşte acolo unde încep încălcările dreptului umanitar internaţional”.

În cadrul OSCE, „Rusia avea toate oportunităţile de a lucra diplomatic cu privire la preocupările sale de securitate”, a mai spus el. Dar „cel mai rău scenariu s-a transformat în realitate”, a deplâns ministrul.

„Agresiunea Rusiei pune în pericol OSCE, îi pune în pericol organizarea şi viitorul”, a denunţat el, indicând că va merge în curând în Moldova şi în Balcani în special pentru a mobiliza în favoarea unei soluţii paşnice la criză şi a relansării acestei instanţe specializate în dialog şi cooperare.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri